A FI CRIN SAU A FI CĂLIN...

În ciuda unor “derapaje”, precum absenţele din Parlament şi, mai ales, apropierea de PSD din ultimii ani, Crin Antonescu continuă să-mi rămână cel mai simpatic politician român în viaţă. Din punct de vedere subiectiv deci, ar fi favoritul meu la câştigarea preşedinţiei PNL în urma Congresului care începe azi. Obiectiv vorbind însă, nu sunt deloc convins că ar fi cea mai bună alegere a liberalilor, nu atât pentru că n-ar fi potrivit într-o asemenea funcţie, cât fiindcă, din câte am înţeles, viitorul lider al partidului va fi propulsat automat şi drept candidat la preşedinţia ţării.

Tot strict din punctul meu de vedere, domnul Antonescu ar fi un şef de stat perfect pentru o republică parlamentară, aşa cum mi-aş dori să fie România. De altfel – şi asta nu e tocmai o laudă la adresa domniei sale – în alt post, să zicem (din) executiv, nici nu mi-l pot imagina, având în vedere că principalele, dacă nu singurele, sale calităţi reale sunt echilibrul şi un bun discurs, ceea ce – dincolo de a fi un excelent propagandist – l-ar califica tocmai pentru o funcţie de reprezentare. Problema este însă că într-o confruntare electorală, cu Traian Băsescu mai ales, are şanse infinit mai mici decât Călin Popescu Tăriceanu, acesta din urmă fiind în continuare perceput de alegători nu doar drept adversarul “tradiţional” al actualului preşedinte, ci şi omul care a mărit pensiile, de pildă, şi sub al cărui mandat de prim-ministru lumea a dus-o oricum mai bine decât sunt semne că o va duce de-acum încolo.

În concluzie, situaţia fiind aşa complexă şi prezentând atât de numeroase aspecte – recapitulez: mai simpatic ca preşedinte al PNL mi-ar fi Antonescu, dar mai potrivit e Tăriceanu; mai bun ca preşedinte al ţării ar fi Antonescu, dar mai multe şanse de a-l învinge pe Băsescu are Tăriceanu – practic devin indiferent la rezultatele acestui Congres.