GOSPODĂREASCĂ
Fiecare nouă apariţie televizată a premierului Boc seamănă într-atât cu precedenta, încât îmi ia ceva timp să mă lămuresc dacă nu cumva chiar este o înregistrare mai veche. Ieri, în Parlament, printre multe alte gogomănii, a pus poate pentru a zecea oară placa aceea lansată, în versiunea originală, de Ionuţ Popescu, şi remixată curând de Pogea, cu guvernul Tăriceanu care în loc să pună bani de-o parte (?!) anul trecut, aşa cum face orice familie de gospodari când îi merge bine, s-a îndatorat şi mai mult, crescând deficitul bugetar.
Nu ştiu ce înţeleg aceşti pretinşi reprezentanţi ai dreptei politice şi ai liberalismului prin sintagma “un adevărat gospodar”, dar mie mi se pare că dacă familia aia e una în plină dezvoltare şi încă nu prea are de niciunele, iar ca să obţină cele necesare traiului trebuie să facă un credit la bancă de pildă, în momentul când membrii ei au norocul să le crească substanţial salariile, tendinţa firească, într-o economie capitalistă, e să facă demersurile pentru a lua şi un credit mai consistent, astfel încât să-şi poată cumpăra eventual şi o casă, nu doar maşina de spălat la care le era îngăduit să aspire cu vechile salarii. Atitudine ce implică, desigur, şi anumite riscuri.

6 comentarii:
si care e morala? ca de obicei reisea mai clar din articolele tale.
Boc o s-o tina tot asa cu mostenirea grea pana in 2012. Altceva nu mai stie.
:D
ce sa faca si ei daca decat de astea stiu.
hm... adică-i Boculeţ un "papagal"?..Care dreaptă... care liberalism? unde în Romănia?
Mizeria ne-o facem singuri... însă nu avem atitudinea necesara de a şi deratiza...mai bine o ţară neguvernată.. din haos se nasc valori
@simona. Voiam doar să spun că abordările astea cu “bunul gospodar” sau “trebuia să ştim să ne chivernisim” mi se par cam stângiste. Denotă mărginire...
@raul. Cu puţin noroc pentru noi, nu-l prinde 2012 la guvernare...
@bagamare. De pildă... să se retragă?...
@mirela. Nu mi-aş fi permis să-i atribui (şi) eu domnului premier apelativul de “papagal”... care însă îl caracterizează atât de bine...
Trimiteți un comentariu