Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 24 martie 2010

VINOVATUL

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, uitându-mă, recunosc, pe sărite, din cinci în şase, şi fără să mă intereseze de fapt câtuşi de puţin, la serialul “Cătălin Voicu”, încep să am senzaţia că “eroul” principal este sau se încearcă să fie făcut responsabil nu numai pentru actuala criză economică internă şi internaţională, ori pentru nereuşitele Guvernului Boc – aşa cum multă lume din presă şi din sfera politică a sesizat, continuând însă, prin nesfârşite comentarii şi bătut apa-n piuă, să facă jocul celor care au pus la cale întreaga diversiune –, ci pentru toate neîmplinirile României postdecembriste, de la nivelul scăzut al salariilor şi pensiilor până la lipsa autostrăzilor, întrecând deja în notorietate şi delicte de care e acuzat personaje şi entităţi până mai săptămâna trecută tradiţionale, cum ar fi Ion Iliescu, Văcăroiu, Adrian Năstase - Dan Ioan Popescu & Micky Şpagă, Convenţia Democratică, Traian Băsescu sau greaua moştenire liberală a lui Tăriceanu. Prin urmare, s-ar zice că orice pedeapsă i se va aplica e binemeritată de el şi de-a dreptul izbăvitoare pentru întreaga naţiune română!

2 comentarii:

Andy spunea...

Ai uitat de Mitrea.

e-Xtrema spunea...

@Andy
Să-mi fie ruşine!