ANTONESCU REALES…

A trebuit să treacă 20 de ani, iar Crin Antonescu să fie reales, aşa cum a fost, în fruntea Partidului Naţional Liberal pentru a înţelege în fine şi eu ce vocaţie democratică avea totuşi bătrânul comunist Ion Iliescu în 1990, atunci când a acceptat să “cedeze” firavei şi dubioasei – în ochii covârşitoarei majorităţi a populaţiei – opoziţii jumătate din locurile din CPUN, în timp ce astăzi, cu prima ocazie favorabilă, liderul liberal nu s-a mulţumit să controleze doar un procent similar din Biroul Politic Central al partidului, numindu-şi, de pildă, pe listă numai vicepreşedinţii, ci i-a pus cu mânuţa lui pe toţi membrii, inclusiv supleanţii! Presupun că trebuie văzut drept o mare concesie din partea domniei sale faptul că n-a dorit să procedeze la fel şi cu preşedinţii tuturor filialelor judeţene sau chiar cu delegaţii de la viitoarele congrese, ca să ştim o socoteală! Ce n-am să înţeleg în ruptul capului e de ce a trebuit să recurgă la o asemenea metodă, când şi până acum absolut toate propunerile sale (inclusiv “reconfirmarea” în funcţie, survenită în locul promisei demisii în caz de eşec la alegerile prezidenţiale, rămânerea în opoziţie sau modificarea statutului) au trecut în amintitul for de conducere cu numai câte o abţinere sau un vot împotrivă. Chiar îl încurcau cei doi-trei “duşmani” care-i ştirbeau unanimitatea?

Vestea bună pentru penelişti este că, teoretic, oricâţi vechi simpatizanţi (ca mine) ar dezamăgi printr-un asemenea comportament (mai apropiat de cel al adversarilor cărora pretind că le opun… “un nou mod de a face politică”), bazinul din care-şi pot recruta alţi votanţi este cu mult mai mai mare (chit că în locul lor eu n-aş miza pe chestia asta!). Cert este că dacă actuala linie va fi menţinută, viitorul meu buletin de identitate categoric nu va mai arăta precum cel de acum, care tocmai expiră (vezi foto).