CARE DIVERSIUNE?!
Oarecum apropo de faptul că aseară, la Realitatea TV, o tripletă de aur, constituită din Cristian Tudor Popescu, Andreea Pora şi Sever Voinescu-Cotoi, critica vehement teoria conform căreia “cazul Voicu” ar fi o diversiune menită să abată atenţia opiniei publice de la jalea ce domneşte în ţară sub înţeleapta ocârmuire portocalie, mai ţineţi minte fericitele vremuri ale guvernării liberale, când, probabil în lipsă de alte subiecte “mai importante”, fiecare raport al Comisiei Europene pe Justiţie referitor la România (şi Bulgaria) începea să fie comentat cu vreo lună înainte de apariţie, când se dădeau “pe surse” tot felul de variante preliminare ale lui, mai favorabile sau mai catastrofale, disecate apoi cuvânt cu cuvânt, contestate de politicienii de la putere şi aprobate de cei din opoziţie, sau viceversa? Ce breaking news-uri, ce transmisiuni live de la Bruxelles, ce ieşiri furibunde ale lui Băsescu! Ei bine, acum, ocupaţi cu toţii cu incendiarul caz amintit, aşa nediversionist cum e el, mă întreb dacă mai are cineva habar că tocmai s-a dat publicităţii un nou astfel de raport, extrem de critic, în care se spune, de pildă, că în ultimul an “România nu a menţinut ritmul reformei, obţinând doar rezultate limitate”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu