Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 8 august 2011

E (PREA) BUN ŞI-AŞA...

Sâmbătă după-amiază, abia revenit dintr-o scurtă dar densă vacanţă, care bag seama că mi-a deschis apetitul pentru orice fel de ieşire din casă, m-am dus şi eu să casc puţin gura, alături de alte zeci de mii de bucureşteni, dintre care mulţi nu se mai mulţumesc să asiste gratis la evenimente, ci vor neapărat să obţină şi un cât de mic profit, astfel încât şutesc ce le cade în mână, cum ar fi balonaşele alea nenorocite pe care – ce-i drept, nu gata umflate! – le-ar fi putut cumpăra din orice magazin cu 15-20 de bani (iar majoritatea manglitorilor nu aveau nici măcar “scuza” de a fi însoţiţi de copii pofticioşi!), la fostul stadion “23 August”/“Naţional”/“Lia Manoliu”, recondiţionat şi rebotezat nici nu mi-e încă foarte clar cum – “Naţional (or, mai curând, “National”) Arena” sau “Arena Naţională”, cum ar fi sunat mai firesc şi mai româneşte, dacă n-ar fi fost cam cacofonic, ambiguitate onomastică ce deja îi conferă o aură oarecum legendară, fiindcă aminteşte întrucâtva de cel din Barcelona, numit – inclusiv de comentatorii marilor televiziuni – ba “Camp Nou”, ba “Nou Camp”.

Recunosc că nu sunt mare amator de mers pe stadion, preferând confortul privitului la televizor şi, nu atât “prin urmare”, că nu e neapărat o legătură directă, cât, mai degrabă, “în plus”, nici n-am văzut pe viu vreo arenă similară de-afară, aşa că impresiile mele, amestecate şi ele, evident subiective, iar unele – cum ar fi aceea că, plimbându-mă pe-acolo, m-a cuprins, aşa, un fel de nostalgie după vechiul şi ponositul “23 August”, pe care în tinereţe am fost totuşi de câteva ori – chiar reacţionare, sunt şi destul de neavizate, lucru ce nu mai trebuie, aşadar, subliniat şi de altcineva, în vreun comentariu acid.

Mai întâi şi-ntâi, nu-mi plac sub nicio formă culorile scaunelor, care mi se par ţipătoare (ca să nu spun “ţigăneşti”) şi fără nicio noimă (puteam să înţeleg dacă reprezentau Tricolorul sau dacă alcătuiau vreun mesaj). Apoi, finisajele, care de fapt în multe locuri lipsesc şi poate vor fi realizate ulterior, “din mers” (e adevărat că-i un stadion şi nu o sală de teatru, dar cred că se puteau zugrăvi şi pereţii exteriori sau tavanele). De asemenea – dar asta poate ţine şi de “bafta” mea proverbială – fix unul din cele două scaune pe care m-am aşezat de probă era deja aproape smuls din postamentul de beton, ca să nu mai spun că, nefiind eu chiar cât elefantul, tot am avut senzaţia acută că spătarul de plastic va ceda în clipa când m-am lăsat un pic pe el. În fine, pe lângă faptul că parcarea încă nu era dată în funcţiune, numărul locurilor preconizate mi se pare absolut insuficient – mai mic, am impresia, decât al oricărui hipermarket – deşi spaţiu pentru una subterană ar fi fost din belşug.

Cât priveşte “impresiile pozitive”… una, dar bună: bine că există!


Niciun comentariu: