Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 5 ianuarie 2012

GENUL FILMULUI: CAPODOPERĂ

După părerea mea, diferenţa esenţială dintre un film “de artă” (european) şi unul (american) obişnuit este că în timp ce la primul te plictiseşti de moarte preţ de nouăzeci de minute sau chiar două ore întregi, mai şi aţipeşti din când în când, înfrânându-te cu mare greutate, şi doar din jenă faţă de ceilalţi doi spectatori care mai rezistă cu stoicism, să părăseşti sala pe la jumătate, însă la final realizezi că ai urmărit o capodoperă încărcată de sensuri adânci şi mustind de înţelepciune, care îţi poate schimba întreaga viziune asupra rostului tău pe lume şi a condiţiei umane în general, la celălalt stai cu sufletul la gură de la început până la sfârşit, trăieşti fiecare moment la intensitate maximă, cu inima tresăltând de teamă sau emoţie, mai verşi chiar şi câte o lacrimă pe ici pe colo, pentru ca imediat ce se termină să-ţi dai seama că ai mai văzut pe puţin o sută de alte filme la fel şi că, una peste alta, nu doar că ai şi început să-l uiţi înainte să ajungi în staţia de tramvai, dar este cel mai bun lucru pe care l-ai putea face în legătură cu el. Din păcate, problema cu filmele din prima categorie nu este că – aşa cum spun cârcotaşii – “nu se întâmplă nimic în ele”, ci că tot ce se întâmplă – uneori chiar foarte multe! – se întâmplă cumva parcă prea rar, cu încetinitorul.

În altă ordine de idei, întrebare: dacă într-o peliculă regizată de faimosul Pedro Almodovar (“La piel que habito”) urmărirea spectaculoasă, mai ceva ca-n filme, a unei motociclete de către o autodubă, desfăşurată la peste 120-130 de kilometri pe oră (după cum se dă clar de înţeles din prezentarea unor prim-planuri cu vitezometrele, chit că, de pildă, copacii de pe marginea drumului defilează cam agale) se încheie cu o tamponare laterală în urma căreia motociclistul e aruncat de pe şosea, se dă peste cap de vreo două ori şi se ridică absolut nevătămat, dar, fireşte, foarte nervos, începând să-l înjure pe şoferul celuilalt vehicul, se cheamă că asta e o viziune cinematografică originală, care aduce un suflu proaspăt, o nouă abordare, din altă perspectivă estetică, a realităţii fizice imediate…? Iar dacă mie mi se pare pur şi simplu o gafă de student în anul întâi nu la regie, ci la o facultate de construcţii, care s-a apucat să filmeze din plictiseală cu camera de la telefonul mobil în timpul vacanţei de vară, înseamnă că sunt un tip de o incorigibilă superficialitate?

Niciun comentariu: