Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 18 ianuarie 2012

ASEARĂ, ÎN PIAŢA UNIVERSITĂŢII…

Aşadar, seara trecută am fost şi eu prin Piaţa Universităţii, efectuând mai degrabă o vizită după modelul deja consacrat de “studenţii din Regie” (mai puţin, fireşte, mediatizarea intensivă cu ore în şir înainte de a se produce), în sensul că s-a lăsat îndelung aşteptată şi a durat foarte puţin. Practic, n-am lipsit de-acasă mai mult de-o oră, în condiţiile în care drumul dus e de vreo douăzeci de minute, cu tot cu coborâtul din troleibuz o staţie mai devreme, dintr-o precauţie lesne de înţeles pentru orice jandarm zelos, nerăbdător să mă pipăie inutil din cap până-n picioare şi mai ales să-mi imortalizeze mecla în vreo poză sau pe suport video, aspect pe care niciun burtos de-ăla cu grad superior nu s-a ostenit să-l lămurească în conferinţele de presă, pretinzând numai că au dreptul să legitimeze şi, oricum prin abuz, după cum au recunoscut, să percheziţioneze sumar şi corporal.

Tot pentru a nu risca să intru în colimatorul jandarmilor, am avut grijă să mă îmbrac în aşa fel încât să evit combinaţiile de culori de mare risc, gen roşu-albastru, alb-roşu sau galben-albastru (Petrolul), optând pentru o ţinută sobră, în nuanţe de bleu şi albastru, à la Progresul, echipă a cărei galerie, din care aş fi putut face parte, că o simpatizez, e celebră nu atât prin violenţa membrilor cât prin faptul că nu există. De asemenea, am renunţat la încălzitorul de gât (fără de care de când a venit iarna nu ies nici până la chioşcul de ziare din colţul străzii), fiindcă putea fi confundat naibii cu vreo mască de schi, şi n-am îndrăznit nici măcar să-mi trag căciula cum se cuvine pe frunte, de azi-dimineaţă m-am căptuşit cu ditamai guturaiul.

Cu toate astea, o dată scăpat neatins de malacii cu alură de soldaţi universali din filmele SF, am realizat subit că, aşa lup singuratic cum sunt de felul meu (mai ales că au apus vremurile de la începutul anilor ‘90, când la cinci minute după sosirea într-o astfel de manifestaţie îmi întâlneam jumătate dintre prieteni, care acum sunt pe la casele lor din Spania şi Canada cu neveste şi copii) şi cum stăteam cu căştile în urechi ascultând pe radioul telefonului mobil transmisiunile posturilor de ştiri, pot deveni suspect pentru cei din piaţă, care m-ar putea lua drept vreun “securist” infiltrat. De altfel, oricât de puţin am stat, tot am apucat să asist la o scenă penibilă, în care două femei cu aparenţă de doamne, dar comportament de caţe s-au năpustit verbal – cu atâta vehemenţă, încât iniţial am crezut că e o glumă între cunoscuţi – asupra unui individ, care putea să fie, putea să nu fie unul din pedeliştii de mai mică importanţă care apar pe la televizor, cerându-i să se legitimeze sau să părăsească de îndată zona, până nu-l dau pe mâna manifestanţilor. Din fericire, în situaţii de felul ăsta mă scoate din belele faţa mea de băiat cumsecade, care, îmi dau seama acum, m-ar face numai bun de agent sub acoperire. Asta ca să nu mai spun că nu mi-e de niciun folos prin zonele periferice ale oraşului, la vreo ciocnire cu găştile de cartier. În fine.

Una peste alta, am vrut să văd pe viu dacă impresia nu întru totul pozitivă pe care mi-o făcusem privind manifestaţiile la televizor este corectă. Ei bine, singura diferenţă notabilă e că la televizor demonstranţii – cu tot cu bloggeri, jurnalişti, membri obscuri de partid, jandarmi în civil, pedelistul ăla şi Mircea Badea – par mai numeroşi. În plus, de când cu revenirea lui Arafat la Ministerul Sănătăţii, mi s-a confirmat încă o dată, dacă ar mai fi fost nevoie şi dacă ăsta ar fi fost cu adevărat motivul mişcărilor din ultimele zile, faptul că în România vei sfârşi întotdeauna şi foarte curând prin a te face de râs dacă te apuci să militezi “pentru” cineva.

Sigur, multă lume socoteşte întoarcerea la matca portocalie a fiului risipitor şi scuipat, apoi pupat împăciuitor pe creştetul la fel de pleşuv, de Băsescu drept un lucru bun, că-i mare profesionist. În cazul ăsta, mă întreb dacă n-ar fi bine să se mai primenească rândurile guvernuluiboc cu încă vreo doi-trei, plus ceva lideri ai opoziţiei (că tot se văd azi cu premierul!) în posturi-cheie, gen Justiţie pentru Ponta şi, de ce nu?, Tineret şi Sport pentru Antonescu. După care, baremi lozinca “Jos Guvernul!” n-ar mai avea chiar niciun rost.

Niciun comentariu: