FĂRĂ PREMEDITARE (2)

Să tot fie vreo douăzeci de ani de când am de-a face cu băncile din România, timp în care, într-o măsură mai mare sau mai mică, am fost clientul a cel puţin şase sau şapte dintre ele, şi încă n-am reuşit să înţeleg cum funcţionează politica “împuternicitului”.

Nu mai departe de ieri, de pildă, la o alta decât cea despre care scriam cândva că-i permite acestuia să facă toate operaţiunile ca şi titularul, mai puţin să se treacă pe sine din nou ca împuternicit în cazul în care prelungeşte un depozit – ceea ce înseamnă că nu şi-ar putea pune în practică intenţiile criminale, prezumate de bancă, decât la prima scadenţă, când poate să scoată şi să fugă nestingherit cu toţi banii, pentru că mai târziu nu i se mai dă ocazia – am aflat cu stupoare că în calitate de împuternicit “cu drepturi depline” am, de asemenea, exact aceleaşi privilegii ca şi titularul, doar că nu pot să obţin o banală stare financiară, pentru a verifica soldul actualizat. Probabil ca să nu fiu tentat s-o şterg cu lovelele dacă aflu că s-a strâns o dobândă frumuşică, sau, dimpotrivă, că titularul a început să facă retrageri masive şi risc să nu mai am din ce să mă înfrupt mai târziu.

Ei bine, trebuie să spun că de data asta am reuşit s-o conving pe cucoana de la ghişeu să mi-o dea, printr-o metodă iscusită: i-am spus că în caz contrar mă apuc să lichidez, pur şi simplu, contul şi toate depozitele – operaţiune la care statutul de împuternicit îmi dă tot dreptul – ocazie cu care voi afla, bineînțeles, şi câţi bani sunt acolo. După care, la o adică, dacă am chef, îi depun la loc, doar că, desigur, la altă instituţie financiară, unde poate că regulile au mai multă logică.