EPIDEMIA

Chiar şi dincolo de noile convulsiuni politice apărute nu mai departe de azi, când UDMR… şi ALDE… şi aia… şi aia…, astfel încât nimic nu mai e atât de (ne)sigur cum era (şi) până acum, doar că în sens opus, remarcam încă de duminică şi, mai cu seamă, ieri, că în toate calculele literalmente aritmetice legate de moţiunea de cenzură, cei 222 de parlamentari care au semnat-o sunt socotiţi ca siguri şi în calitate de votanţi ai ei, miercuri, ceea ce ar însemna că rămân de găsit/racolat/mituit/constrâns/adus de pe unde sunt doar cei 11 cu care să se asigure numărul necesar pentru adoptare.

Ce-i drept, eu însumi am scris (fireşte, zadarnic) nenumărate articole despre samavolnicia violării în grup şi cu repetiţie, în mod organizat şi recidivist, a secretului votului în Parlament, unde nevertebratele de “aleşi” fără conştiinţă proprie (care să le dicteze), asemenea amibelor, sunt atent supravegheate – fie prin numărarea bilelor, fie pe bază de aliniere în băncuţe – să voteze cum le impune Partidul (procedură nici măcar inventată, dacă nu mă înşel, de pesedişti, ci de ceilalţi nemernici, la fel de mari, de la PD/L), dar chiar nu ia nimeni în (amintitul) calcul posibilitatea ca unii dintre cei care, neavând cum să se ascundă de atotgăsitorul SMS, şi-au aşternut cuminţei iscălitura pe fiţuica de răsturnare a grindeanului să fie între timp (ră)puşi grav la pat sau în fotoliu de epidemia de guturai şi trădare ce pare să bântuie zilele astea printre politicieni? Că doar a început sezonul aparatelor de aer condiţionat.