INGENUA ŞI FANFARONUL

La scorul de 6-3, 5-1, în favoarea Elinei Svitolina, singura persoană din lume care mai credea în victoria Simonei Halep şi accederea ei în semifinalele turneului de la Roland Garros nu era(m), cu siguranţă, nici eu, care, încă de la începutul setului secund, când jucătoarea noastră continua să evolueze la fel de slab ca în cel inaugural şi deja îşi pierduse (iarăşi) serviciul din primul ghem, pur şi simplu nu am mai suportat să asist la măcel şi să văd satisfacţia de pe chipul (altminteri angelic) ucrainencei atunci când lovea cu sete, decisiv, mingile prea scurte, lente şi înalte, perfecte pentru ea, venite de dincolo de fileu, am închis televizorul şi m-am apucat de bodogănit, redeschizându-l la timp să citesc pe ecran mesajul conform căruia, la 5-2, dodoloaţa servea pentru câştigarea meciului, astfel încât l-am închis din nou şi doar mi-am aruncat, din când în când, privirile pe livescore-ul de pe pagina oficială de internet a competiţiei, constatând cu crescândă stupoare şi încă reţinută bucurie că tot nu e gata, până când, la 5-5, mi-am luat inima în dinţi şi am redevenit telespectator cu sufletul la gură şi noduri în gât până la final; nici – aşa cum ar fi putut părea oarecum logic – Simona însăşi, care, cu o sinceritate absolut adorabilă, a recunoscut la conferinţa de presă (unde a avut o prestaţie minunată, mult peste cea din teren, dovedind o formă de zile mari, cu răspunsuri pe cât de oneste pe atât de spirituale) că la 1-5 se împăcase cu gândul înfrângerii, ceea ce – mai mult sau mai puţin paradoxal – a făcut-o să joace, în sfârşit, liniştită, fără presiune şi aproape de nivelul ei real; ci nimeni altul decât… Cristian Tudor Popescu, care, cu obişnuita fanfaronadă şi lacrimi în glas, declara, pentru Digi24, că nu s-a îndoit nicio clipă de ea, nici măcar când Simona s-a confruntat cu mingea de meci, din tie-break, a adversarei, deoarece i-a citit în ochi (chipurile “oglinda creierului”) convingerea nestrămutată că va triumfa.

Dacă ar fi să ne luăm după vorbele jurnalistului şi tenismenului amator de tenis – care, în paranteză fie spus, de la înălţimea competenţei sale infailibile, conferită de participările repetate la concursurile de mare anvergură “Daciada” şi “Cupa presei”, nu pierde niciun prilej de a-i admonesta pe cei care nu sunt în deplin consens cu domnia sa, reproşându-le că îndrăznesc să-şi dea cu părerea deşi n-au practicat niciodată sportul (de performanţă?!), în loc să se mulţumească să privească aşa, ca nişte ignoranţi eterni, o viaţă întreagă la televizor sau din tribune, fără să priceapă de ce unul dintre jucători îl învinge pe celălalt, uneori după ore în şir de aruncat mingea (prin intermediul obiectelor acelora stranii ţinute în mâini) de la unul la altul, în condiţiile în care s-a dat cu banul încă de la bun început, ceea ce e ca şi cum ai spune, de pildă, că nu poţi să te pretinzi un mare analist politic dacă nu ai activat măcar câteva decenii într-un partid (altul decât PCR!), concluzia logică fiind că, de fapt, domnul CTP nu ar avea dreptul să-şi trâmbiţeze părerile cu adevărat avizate decât în chestiuni serioase de inginerie sau, cel mult, de literatură (SF) –, aşadar dacă ar fi să ne luăm după el, fie Simona suferă de o dedublare a personalităţii, astfel încât una i se citeşte în ochi (conform altor izvoare populare, “oglinda sufletului”, nu a creierului) şi cu totul alta e în, iată, sufletul ei, fie domnul CTP are mai puţin calităţi de fin observator şi cunoscător al aspectelor psihologice, aşa cum îşi închipuie, şi mai mult de ghicitoare în palmă, stele sau… ochi, asta dacă nu cumva e de-a dreptul rudă cu Pinochio sau genul de viteaz arătat după război (în cazul nostru, meci).

P.S. Ca să nu mai trec prin chinurile de ieri (şi de odinioară), tare mi-ar plăcea ca domnul CTP să intervină astăzi, la Digi24, ÎNAINTEA startului propriu-zis al semifinalei cu “Plicikova” (cea Bună), încă de la încălzire, sau măcar pe parcursul primelor (două-trei, nu mai multe!) ghemuri, pentru a ne dezvălui ce a mai citit în privirile Simonei şi care va fi deznodământul partidei.