Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

duminică, 12 martie 2023

PREMIILE OSCAR 2023

Din nefericire, anul acesta, la deja tradiționalul film nominalizat la Oscar pe care n-am apucat să-l văd, s-au adăugat încă două, ridicând, așadar, totalul la trei (dintre care două chiar la categoria „cel mai bun film”!), ceea ce reprezintă, categoric, un record negativ al ultimilor mulți ani, așa încât, la drept vorbind, întregul demers de a-mi exprima preferințele devine ușor absurd.

Pentru a nu ruina, însă, și această tradiție, am să postez ciumpăvita listă, adăugând, în paranteze și cu italice, la fiecare categorie în parte, acolo unde e cazul, filmele și protagoniștii pe care nu i-am văzut.


P.P.A.P. (post-scriptum, dar ante... postare): Ca-ntr-un veritabil happy-end de film american, în ultima clipă (a se citi „zi”), am reușit să văd încă două din cele trei filme (fără mari consecințe asupra listei deja finalizate), astfel încât am rămas, din nou, cu efectiv tradiționalul unic film ratat. În aceste condiții, lista arată astfel:


Cel mai bun actor în rol principal: Colin Farrell – „The Banshees of Inisherin”.

Cea mai bună actriţă în rol principal: Ana de Armas – „Blonde”.

Cel mai bun actor în rol secundar: Breendan Gleeson – „The Banshees of Inisherin”.

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Jamie Lee Curtis – „Everything Everywhere All at Once”. 

Cel mai bun scenariu original: „The Banshees of Inisherin” – Martin McDonagh.

Cel mai bun scenariu adaptat: „All Quiet On the Western Front” – Edward Berger, Lesley Paterson & Ian Stockell. („Women Talking” – Sarah Polley)

Cel mai bun regizor: Martin McDonagh – „The Banshees of Inisherin”. 

Cel mai bun film: “Top Gun: Maverick”. („Women Talking”)

Niciun comentariu: