BANI DIN POM

Dacă am înțeles eu bine situația cu greva din învățământ – ceea ce, la drept vorbind, nu e deloc sigur, dat fiind că pare să n-o mai fi făcut nimeni altcineva, lucru destul de greu de crezut, sau, mai degrabă, nu vrea s-o recunoască în spațiul public –, la momentul acesta guvernul n-ar accepta măririle de salariu cerute de profesori nici dacă ar găsi banii necesari (strict pentru ei) pe stradă sau într-un copac, iar asta nu pentru că ar fi el hain prin definiție, cum crede în general lumea, sau că, după cum se amintește de fiecare dată în discuțiile pe această temă, „ar cere imediat și ceilalți bugetari”, ceea ce, de fapt, deja se cam și întâmplă, câtă vreme și medicii, și ceferiștii, ba până și polițiștii amenință cu diferite forme de protest, ci fiindcă ar fi, practic, de-a dreptul obligat să crească toate celelalte salarii, având în vedere „momentul prost” ales pentru greve, când „tocmai” (sigur, e un „tocmai” care dăinuie de ani de zile) trebuie să intre în dezbateri Legea salarizării (unice/unitare/bugetare) sau ceva, care prevede sau ar trebui să prevadă un echilibru salarial între toate categoriile de angajați la stat, situație în care întreaga procedură parlamentară ar fi, cumva, grevată, de vreme ce s-ar pornit de la o ștachetă deja ridicată (prea sus) de către profesori.

Iată de unde și dorința guvernanților de a opri, pe moment, vacanța prematură din școli cu acele carduri sau vouchere sau prime sau sume forfetare sau cum le-or mai numi, care să-i îndestuleze pe greviști doar pe moment, urmând ca grosul revendicărilor (salariale) să le fie satisfăcute (sau, mai degrabă, ce-i drept, nu!) odată cu adoptarea legii și intrarea ei în vigoare, în principiu pe la începutul anului viitor, dar, desigur, nimic (bun) nu e sigur în România, de unde și altminteri justificata neîncredere a profesorilor, care firește că și-ar dori să primească în mână, adică net, direct cioara de pe gard, fără să mai fie duși cu vorba, preșul și vrabia.