CU ȘANSĂ, FĂRĂ ȘANSĂ

După ce ani în șir și ediții de-a rândul ale concursului Eurovision, România s-a prezentat, din punctul meu de vedere, cu piese îngrozitor de slabe, dar, tot din punctul meu de vedere, a avut porcescul noroc de a nimeri în semifinale cu cântece încă și mai rele, încât am și consemnat, în articole parcă trase la indigo, că n-ar fi exclus (ba chiar aproape că ar merita) să se califice în respectivele mari finale, iar de câteva ori a și făcut-o, anul acesta, când, desigur, tot din punctul meu de vedere, ne prezentăm cu o piesă relativ decentă, și, în orice caz, cea mai bună pe care o puteam alege dintre cele ajunse în ultima rundă națională, ghinionul nostru altminteri tradițional în astfel de situații (adică atunci când am merita cu adevărat ceva bun) a făcut să fim repartizați nu doar în semifinala mai puternică, ci și în cea cu mai multe participante.

Astfel, pe lângă că acum trebuie să înfruntăm cincisprezece contracandidate, în loc de paisprezece, câte ar fi fost în cealaltă, în condițiile în care se califică tot zece, marți am numărat, în afară de a Moldovei, cel mult trei piese bune (ce-i drept, erau cam toate favoritele mele – Suedia, Norvegia și Elveția –, în afara celor din țările care se califică din oficiu în finală și care anul ăsta s-au întrecut pe sine, mai cu seamă Germania, Franța și, culmea, chiar Ucraina), restul fiind absolut catastrofale (sigur, vreo două dintre ele oricum au mers mai departe!), în timp ce azi vor fi de vreo două ori mai multe. Chiar și așa, însă, și în ciuda nesimțirii TVR, despre care am scris, de a nu realiza un clip profesionist pentru piesa noastră, astfel încât, din câte înțeleg, bietul Theodor Andrei a trebuit să-și încropească din fonduri proprii unul, deloc grozav și oricum postat numai cu vreo două săptămâni în urmă, când altele sunt pe YouTube de luni întregi, calificarea n-ar trebui să fie o problemă.

ACTUALIZARE (în chip de dopofestival): Tot ce aș vrea să mai știu după prestația lamentabilă a lui Theodor Andrei din semifinală, încununată cu un absolut firesc eșec, este cine au fost imbecilii care au avut ideea de a schimba din temelii nu doar „show”-ul original, din finala națională, înlocuit cu... nimic, ci și piesa în sine, interpretată acum într-un tempo mult mai lent și practic fără orchestrație.

Dacă vinovatul este solistul-(co)autor, să-i fie de bine, a căpătat ce merita, cu toate că eu unul mă simt lovit în mod direct, pentru că în felul ăsta m-am făcut și eu însumi de râs ascultând varianta originală de zeci de ori și promovând-o cât am putut pe blog și printre cunoscuți, însă dacă (prea) tânărul cantautor a ascultat doar de vocile falsânde ale unor binevoitori și „experți” din TVR sau de oriunde, să-i fie cu atât mai rușine.