FARSENAL

Oarecum paradoxal, dintre toate favoritele mele în acest final de sezon fotbalistic, cea care a ilustrat perfect vorba neaoșă cu înecatul la mal a fost cea mai mare și mai perenă dintre ele, Arsenal, care, după ce a condus, pe alocuri aproape autoritar, mai toată actuala ediție de Premier League, făcându-mă chiar să-i urmăresc toate meciurile de la cap la cap, după ce, în vreo două-trei situații specifice, când „tunarii” au revenit miraculos pe finaluri de partidă pentru a întoarce scorul, ajunsesem la concluzia că le port noroc și trebuie să rezist altminteri caracteristicului meu impuls de a schimba canalul când lucrurile se împut, dar asta, firește, până ce noua (contra)superstiție nu s-a mai confirmat, ba dimpotrivă, fiindcă au pierdut puncte decisive după ce au condus chiar și cu două goluri, a scăpat printre degetele rare și țepene titlul în ultimele câteva etape, în timp ce, pe plan autohton, unde zicala ar fi fost mai potrivită, Farul, pe care o simpatizez, cumva, de mic, însă cu o pauză legată nu neapărat de vicisitudinile prin care a trecut echipa din punct de vedere sportiv, ci cu schimbarea perspectivei mele asupra orașului în sine, doar că acum prevalează slăbiciunea mea pentru Gheorghe Hagi (ca și pentru mai toți reprezentanții „Generației de Aur”, din care, strict în termeni de vârstă, practic fac și eu parte), a demonstrat o forță mentală absolut necaracteristică nouă, românilor, revenind, în penultima etapă, de la un 0-2 care pe mine, probabil spre deosebire de toți cei care și-au exprimat, ulterior, convingerea sau, după caz, temerea că „marinarii” nu mai au nicio șansă, chiar m-a făcut să închid televizorul, convins că, așa cum (până la urmă greșit) prorocisem înaintea partidei, vor pierde, poate chiar la un scor-fluviu, dat fiind că turul de forță al „Regelui” pe telefoanele canalelor de televiziune, unde se omagia de unul singur, mi s-a părut că denotă mai degrabă disperarea lui ca nu cumva, după meci, să nu mai aibă drept argument pentru afirmația „suntem cei mai buni” poziția din clasament și statutul de favorită, Farul, așadar, a întors rezultatul și a obținut titlul, „stricându-mi” doar modul de abordare a prezentului material, pentru că deja îmi și imaginam cum îl scriu făcând paralela perfectă între constănțeni și londonezi, lideri, și unii, și ceilalți, tot campionatul, dar terminând pe locul doi, așa că am mai rămas doar cu cazurile Dinamo, înecată și ea la mal în tentativa de a promova direct în Superligă și ajunsă doar la baraj, unde șansele sunt destul de îndoielnice, și Chindia, cu care oricum simpatizez vag, din motive oarecum istorice, ca „fan” al lui Vlad Țepeș și al cetății lui de scaun, dar mi se părea și un adversar mai accesibil la respectivul același baraj cu aceeași Dinamo, în timp ce acum, fiindcă târgoviștenii au retrogradat direct în urma rezultatelor din ultima etapă, voi avea emoții cu mult mai mari și mai neplăcute, dat fiind că, în schimb, FC Argeș îmi este una dintre cele mai antipatice echipe din Superligă.

Altfel, continuă să mă fascineze incompetența jurnaliștilor (sportivi, dar nu numai) de la noi, care, chiar și... DUPĂ încheierea ultimei etape din play-offul Ligii 2, nu știau cu siguranță dacă una dintre echipe, Unirea Dej, avea sau nu drept de promovare în primul eșalon, asta după ce, de săptămâni întregi, se contraziseseră unii pe alții prin emisiuni, invocând tot felul de „surse” care ba le confirmau, ba le infirmau „informațiile”, deși ar fi fost atât de simplu să afle direct de la Federație, unde cu siguranță acest lucru se știa încă de când expirase termenul-limită pentru depunerea sau acceptarea dosarelor de licențiere, iar dacă nu se știa, abia ăsta ar fi fost un ditamai subiectul de presă, autentic, nu inventat sau tras de păr, în schimb acum se rățoiau prostește la oficiali că „făcuseră publică” INexistența licenței respectivei echipe doar cu o zi sau două înaintea ultimului meci, de parcă FRF are obligația să emită comunicate pe orice temă nu sunt în stare s-o acopere caraghioșii de jurnaliști, transformați în simpli clănțăi care comentează la televizor zvonuri și ce au mai auzit ei prin tramvaie.