ADIO, BANCPOST, FALIMENTUL BATE LA UȘĂ!

Cu riscul de a crea cititorului o impresie cu totul şi cu totul eronată despre mine şi, mai cu seamă, situaţia mea financiară, a venit momentul să dezvălui faptul că, printre parcă nenumăratele bănci cu care am nu doar de-a face, ca simplu client posesor de cont modest şi card cu taxe umflate, ci, pe cale de consecinţă (i)logică, şi probleme dintre cele mai sâcâitoare, se află, alături de BCR, BRD şi ING, despre care am tot scris, niciodată de bine, şi Bancpost. Chestie pe care aş fi putut-o uita cu desăvârşire, fiindcă mi-au rămas acolo numai vreo treizeci de lei inutili pe care mi-a fost prea lene, pe lângă scârbă, să-i lichidez încă de pe când erau de vreo două ori mai mulţi, înainte să se topească pe comisioane, dacă funcţionarii din cale-afară de insistenţi nu mi-ar fi amintit-o, mai degrabă indirect, cam o dată la două-trei săptămâni, sunându-mă să-mi prezinte tot felul de instrumente de economisire şi, mai ales, creditare, de am şi început de la o vreme să-i întreb, pe ton din ce în ce mai răstit, culminând cu invective (că nu se mai poate!), ce naiba li se pare lor că m-ar recomanda, în afară de ăia doar treij’ dă lei amărâţi din cont, care n-ar ajunge pentru niciun avans, să beneficiez de ditamai creditul ipotecar, imobiliar sau mai ştiu eu cum. Doar dacă nu cumva sunt vânaţi dinadins clienţii cu bani puţini spre deloc, pe considerentul că, nu-i aşa?, tocmai sărmanii de ei or fi având nevoie de o pleaşcă de împrumut şi nu îndrăznesc să ceară. În fine.

În mod de-a dreptul miraculos, de vreo lună şi ceva telefoanele astea au încetat. Până să apuc eu să bag de seamă şi să mă îmbăt cu apă rece că o fi ca urmare a rugăminţilor mele de a fi scos din baza de date cu potenţiali clienţi pentru credite, am realizat că altceva se întâmpla: îmi expira mie termenul de valabilitate al cardului, un VISA (Classic) pe care în vremurile mai prospere îl foloseam să plătesc accesul la vreun serviciu de televiziune internaţional, gen Eurosport Player sau NHL Gamecenter Live. După ce că nenorociţii de la Bancpost, care mă sunau întruna pentru toate căcaturile lor de oferte (practică de care, din fericire, celelalte bănci, altminteri la fel de ticăloase în multe privinţe, mă scutesc), n-au avut bunul simţ să mă anunţe că trebuie să mi-l preschimb (de trimis la domiciliu ce să mai vorbim?!), de parcă îmi rătăciseră brusc numărul de telefon, când m-am dus acolo, oricum destul de târziu, spre sfârşitul lunii cu pricina, am aflat că încă nici nu fusese emis cel nou. Şi asta nu e tot; adevărata mizeria abia acum începe!

În cele din urmă, cu doar vreo două zile înainte de încheierea lunii, am primit, de bine, de rău, un SMS conform căruia cardul (abia) fusese expediat către sucursala de unde trebuia să-l ridic. Pentru că, la drept vorbind, aşa cum spuneam, oricum n-aveam la ce să-l folosesc, şi deci nu era nicio grabă, m-am dus după încă vreo săptămână, intrând de fapt în bancă oarecum inopinat (chiar şi pentru mine), fiindcă aveam drum pe-acolo.

Formalităţile s-au desfăşurat fără incidente şi relativ rapid, cu o tanti funcţionară aproape amabilă (ca să nu spună iarăşi cârcotaşii că nu consemnez şi lucrurile pozitive), singura mea nedumerire măruntă fiind de ce mi s-a schimbat PIN-ul, în condiţiile în care de obicei la asemenea operaţiuni de rutină se păstrează, numai că, odată ajuns acasă şi deschizând plicul (probabil ar fi trebuit s-o fac încă de la ghişeu), nu mică mi-a fost neţărmuita stupoare să constat că, în loc de cardul meu VISA – contractat, cândva, din motive întemeiate, pe bază de relaţii privilegiate cu compania – fusese înlocuit, aşa, hodoronc-tronc şi pe neanunţate, cu unul MasterCard!

După cum mă ştiţi, fireşte că, de îndată ce m-am dezmeticit cât de cât, am pus mâna pe telefon să mă cert cu tâmpiţii, ceea ce s-a şi întâmplat când mi-au comunicat senin că banca a încetat relaţia cu VISA, dar să stau liniştit, deoarece comisioanele pentru noul card sunt exact la fel de nesimţit de mari. Cât despre faptul că n-au considerat de cuviinţă baremi să mă anunţe în prealabil, dacă nu chiar să-mi ceară consimţământul, singurul răspuns al cucoanei de la telefon a fost o tăcere adâncă şi nicidecum înţeleaptă, însoţită, mă tem, de vreo grimasă de dezgust, cu sensul “bă, da’ pretenţios mai eşti!”.

Una peste alta, concluzia mea de nespecialist (luați-o și ca pe un “disclaimer”!), dar perfect legitimă după acest episod este cea sugerată în titlu, şi anume că banca e pe un drum poate mai încet, dar sigur către faliment, de vreme ce nu-şi permite să păstreze relaţia contractuală cu cel mai mare operator de plăţi din lume (pe cifre consultate de mine). Care operator mă întreb ce poziţie ar avea aflând despre această practică abuzivă şi, aş zice, chiar ilegală a Bancpost, prin care un număr de utilizatori proprii (adică ai VISA) sunt transferaţi automat, fără vreun consimţămând din partea lor, la cel concurent.

Cât despre părerea ANPC, voi avea ocazia s-o aflu direct şi personal în termenul legal de 30 de zile de la depunerea plângerii în care explic, printre altele, că banca îmi fură cel puţin comisioanele pentru o lună de (ne)utilizare a noului card, chiar presupunând că l-aş desfiinţa cât de curând, ceea ce sunt foarte tentat să fac. Colac peste pupăză însă, atunci când am fost să-l ridic, m-a mâncat în fund să depun şi ceva bani în contul aproape chel ataşat, cu gând să-i folosesc pentru a plăti un abonament pe o lună la Eurosport Player, fiindcă începe CM de Snooker şi, poate, unul pentru meciurile eliminatorii din NHL, dacă – aşa cum s-a întâmplat anul trecut – se ieftineşte pentru această fază a competiției. Ceea ce înseamnă că dacă-i scot acum, la câteva zile după ce i-am depus, plătesc aiurea şi nişte comisioane de retragere. Cheltuieli pe care le-aş fi putut evita (sau accepta în cunoştinţă de cauză), dacă ticăloşii nenorociţi de la Bancpost m-ar fi anunţat din timp despre modificare.

Fără să aibă o legătură absolut directă cu ea, ci doar în măsura în care uneori (ca să nu spun “deseori”) mă întreb şi eu, aşa, ca omul păţit (ca să nu spun “prostul”), dacă într-adevăr, vorba unui titlu de film, toate necazurile astea mărunte, dar nenumărate, cu băncile şi cu furnizorii de utilităţi mi se întâmplă numai mie, de vreme ce nu doar că nu le întâlnesc, recte citesc, şi pe la alţii, dar mai dau de câte un comentator al blogului care tot pe mine mă ia la refec, că aş fi cusurgiu sau mai ştiu eu cum, povestea de mai sus mi-a amintit de doi “prieteni” de pe Facebook, ambii (foşti?) jurnalişti cunoscuţi (lucru relevant în context, după cum veţi vedea), cu apariţii televizate şi tot tacâmul, care, minune mare, consemnau şi ei nişte daravele, chipurile, în opinia lor, similare. 

Primul făcea o comparaţie chiar între tarifele practicate de două bănci, întrebând retoric şi sarcastic pe care să o aleagă, în condiţiile în care una îi percepea la retragerea banilor de la bancomat comision zero, iar cealaltă nu ştiu cât la sută. Răspunsul părea să se (sub)înţeleagă de la sine, doar că, întâmplător, tocmai citisem despre aia cu comision zero că e prima bancă din România care tot zero acordă şi ca dobândă la conturile curente, pe lângă că taxează şi depunerile. Adicătelea, treaba era un pic mai nuanţată decât i se părea “prietenului” meu, doar dacă n-o fi fost pus să facă reclamă la instituţia aia financiară altminteri la fel de ticăloasă ca şi cealaltă, dar pe care el părea s-o asimileze uneia de-a dreptul caritabile.

Al doilea “prieten”, încă şi mai penibil, se văicărea de mama focului pe un ditamai textul publicat chiar pe Facebook că, vezi Doamne, ticăloşii de la Vodafone (despre care eu am scris de rău de mi s-a acrit, dar atunci când o meritau din plin!) i-au propus într-o bună zi să-i dubleze numărul de minute din abonament fără să-i mărească tariful, după care a realizat el (tot din spusele “ticăloşilor”, dar rostite, se pare, mai printre dinţi) că asta presupunea o prelungire de contract pe un an sau doi. De nervi şi furie pentru aşa “practică scandaloasă şi imorală”, aproape că-i venea să treacă pe loc la Orange sau Telekom. (Vedea-l-aş, să mă tăvălesc de râs!)

Păi bine “prietene”, dacă după nu ştiu câţi foarte mulţi ani în care zici că le-ai fost client, asta e singura chestie care te-a scos din pepeni în relaţia cu ei, şi anume că, surpriză!, nu-ţi dau ceva pe degeaba, înseamnă că eşti unul din ăia mulţi şi fericiţi pe care îi invidiez eu că n-au a se plânge decât aiurea-n tramvai, când chiar n-au pentru ce. Eu unul beneficiez de ani de zile de practica asta “scandaloasă şi imorală” a celor de la Vodafone, prelungindu-mi contractul pe câte un an în schimbul unor beneficii sporite (uneori extrem de semnificativ!), dar fără creşterea tarifului. Ba chiar îl socotesc un schimb reciproc-avantajos: ei nu mă pierd de client, iar eu mă bucur de minute şi trafic de date în plus la aceiaşi bani.

Măcar de-ar fi ăsta cel mai rău lucru care li se poate reproşa companiilor furnizoare de servicii! Dar zău că din păcate nu-i!