PAŞTE FERICIT!

ONOARE?!

Nu numai, dar şi pentru că au început meciurile eliminatorii din NHL, care mi-au cam dat programul peste cap, în ultimul timp m-am uitat încă şi mai puţin decât în penultimul – când oricum nu mă mai uitam aproape deloc – la emisiunile de ştiri, aşa că nu sunt la curent chiar cu toate amănuntele afacerii în care a fost implicat ministrul Muncii Botiş. Mă gândeam, însă, că termenul “onoare” folosit în contextul demisiei sale e cât se poate de nepotrivit, atâta vreme cât individului nu i s-a părut nimic în neregulă cu situaţia în care se afla, până în exact clipa când a aflat despre ea şi presa!

Fiindcă, oricât ar fi de idiot (şi, după părerea mea, e cu vârf şi îndesat!), nu pot să cred că presa a fost cea care i-a deschis ochii asupra problemei “de moralitate”. O ştia de mult, dar spera să n-o bage de seamă şi... cetăţenii, faţă de care acum chipurile îşi cere scuze!

APROAPE BINE

Fără doar şi poate, cel puţin din punct de vedere al comentariului, trecerea transmisiunilor de Formula 1 de la TVR la Digi Sport a însemnat un salt calitativ uriaş.

Cu toate acestea, tare mi-ar plăcea dacă, pe de-o parte, unul dintre cei doi, mult mai pasionat de motociclism şi ferm convins că toţi cei care urmăresc F1 sunt la curent şi cu ceea ce se întâmplă în MotoGP, ar înceta să facă tot soiul de comparaţii anapoda între cele două competiţii, iar, pe de alta, la conferinţele de presă de după curse, ambii s-ar mărgini să traducă pe cât de fidel sunt în stare (şi nu prea sunt, încât şi mai bine ar face să lase coloana sonoră originală!) declaraţiile piloţilor, reprimându-şi nevoia de a-şi etala şi în cele patru-cinci minute înţelepciunea şi priceperea prin tot felul de comentarii marginale, de parcă nu le-ar fi ajuns orele întregi de transmisie din timpul weekendului. În rest e bine.

GALA

Uitându-mă pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER, a căror Gală va fi transmisă diseară de TVR, am constatat că în marea lor majoritate provin de la spectacole montate în provincie. În plus, din Bucureşti, cel mai apreciat de juriu pare să fi fost “Livada de vişini”, de la Naţional, care pe mine personal nu m-a dat deloc pe spate.

Se prea poate ca această “descentralizare” să fie, în sine, un lucru bun şi chiar justificabil (deşi mi se pare cam greu de crezut ca Bucureştiul, unde într-o stagiune sunt mai multe premiere decât la toate teatrele din ţară în vreo trei ani, iar publicul e de zece ori mai numeros, să aibă parte numai de spectacole ratate!), însă ceva îmi spune că măcar din punct de vedere al audienţei emisiunii din seara asta nu e. Din motive de… (lipsă de) notorietate.

"HAMMER OF THE NORTH"

PERSEVERENŢĂ

După ce l-am văzut în urmă cu două zile pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, recunoscând cu jumătate de glas că în urma tragediei de anul trecut de la Maternitatea Giuleşti l-a bătut preţ de câteva minute gândul demisiei, dar a rezistat cu stoicism fiindcă nu terminase încă de… (era să zic “distrus”) reformat ce a mai rămas din sistemul de sănătate, închizând, printre altele, zeci de spitale, ieri, când a prezentat în public imaginile acelea şocante cu o pacientă dezbrăcată, am crezut că domnia sa a găsit un fel de pretext subtil pentru ca, în urma inevitabilului nou scandal, să renunţe, măcar în ceasul al paişpelea, cu mimată demnitate, la funcţie. Mă tem însă că m-am înşelat şi că n-a făcut-o decât tot din prostie.

FRUSTRAŢII

De câte ori îi văd la televizor pe mărunţii dar guralivii reprezentanţi ai PD-L, gen Tălmăcean, Spânu, Vişan, Murg etc., reuşind incredibila performanţă de a sporovăi sau măcar bodogăni, bătând câmpii, mai mult de jumătate din timpul unei emisiuni chiar şi atunci când fiecare din ei e în compania altor cinci-şase invitaţi, nu pot să nu mi-i imaginez tăcând chitic şi înghiţind toate balivernele şefilor – în frunte cu Traian Băsescu, prezent în carne şi oase, telefonic sau doar în spirit – la reuniunile lor de partid. Altfel nu-mi explic cum pot fi atât de “nevorbiţi” şi ahtiaţi după defulări în văzul lumii.

APĂ ŞI CEAI

Inclusiv comunicatul Parchetului General din urmă cu câteva zile, în legătură cu acuzaţiile aduse Codruţei Kovesi că ar fi dezvăluit în mod preferenţial şi nu tocmai legal informaţii despre un dosar aflat încă în lucru, mi-a amintit de stilul în care se desfăşoară orice “dialog” între reprezentanţii puterii portocalii şi opoziţie sau presă. Exemplu:

Reporter: Aţi băut ceai?

Pedelist: Am băut apă.

R: Bine, dar ceai aţi băut?

P: V-am spus: am băut apă.

R: Am înţeles asta, dar eu v-am întrebat altceva; dacă aţi băut ceai.

P (mimând o uşoară enervare): Şi eu v-am răspuns: am băut apă. Nu puteţi să-mi cereţi să vă răspund ce vreţi dumneavoastră să auziţi!

R: Păi, vă rog doar să-mi răspundeţi la întrebarea mea, eventual cu un simplu “da” sau “nu”. Aţi băut sau n-aţi băut ceai?

P (mimând o mare enervare): Aici nu suntem la procuratură, să vă răspund prin “da” sau “nu”! Doar nu e un interogatoriu! Dumneavoastră mă întrebaţi ce vreţi şi eu vă răspund ce cred de cuviinţă!

Şi aşa mai departe…

SUB ASEDIU

Având în vedere că şi aşa din multe puncte de vedere România de astăzi seamănă cu o ţară aflată sub ocupaţia trupelor unui inamic necruţător, Armata Portocalie, mă gândeam că în locul fantasmagoricelor elicoptere militare pe care Traian Băsescu le promitea ca substitut pentru spitalele închise în zonele izolate, ai căror locuitori riscă să aibă complicaţii mari şi dintr-o tăietură ceva mai adâncă, fiindcă pe o rază de sute de kilometri n-are cine să le pună nici un banal pansament, mult mai eficientă şi mai… plauzibilă ar fi montarea unor unităţi medicale mobile, instalate în corturi şi deservite măcar de câţiva asistenţi dacă nu doctori, gen “M.A.S.H.” sau precum cele care mai apar prin oraşe în zilele caniculare. Şi zău că nu e o glumă, ci o sugestie cât se poate de serioasă!

"WISDOM OF THE KINGS"

(DOAR) 5-1

Cu excepţia cazului în care ar fi avut vreun obscur interes direct să spună aşa o gogomănie, oricine a vorbit înaintea meciului de aseară, din Liga Campionilor, Barcelona - Şahtior Doneţk 5-1 – inclusiv, dacă nu mă înşel, selecţionerul Naţionalei, Răzvan Lucescu! – despre posibilitatea unei surprize de proporţii, mergând până la victoria oaspeţilor pe “Camp Nou”, se pricepe la fotbal exact cât mine la fizica cuantică: absolut deloc! Sau, cel puţin, n-a mai văzut un meci al Barcelonei de foarte multă vreme.

Pronosticul meu, coincizând şi cu ceea ce-mi doream să se întâmple (în niciun caz din prea mare drag faţă de catalani, pe care am mai mărturisit în câteva rânduri că-i detest de-a dreptul, ci în speranţa că, după un scor categoric, insurmontabil pentru echipa lui Lucescu senior, TVR ne va scuti măcar de meciul retur, pentru a difuza, aşa cum ar fi fost normal de la bun început, derby-ul sferturilor de finală dintre Manchester United şi Chelsea) – a fost 5-0. Iar cine ar “contraargumenta”, spunând că ucrainenii au ratat în debutul partidei cel puţin două-trei ocazii uriaşe, poate fi convins că la nevoie se putea termina şi 7-3 sau 8-4.

TOT PE BANII NOŞTRI!

Nebunia asta din ultimele zile, cu aberanta închidere a spitalelor – care, dacă într-adevăr s-ar fi vrut, oricum se putea face prin metode mai civilizate şi fără atâtea, la propriu, victime colaterale –, adăugată tuturor celorlalte calamităţi nu petrecute sub, ci provocate cu bună ştiinţă de regimul portocaliu, m-a dus cu gândul la cunoscutul banc din vremea lui Ceauşescu, în care se punea întrebarea: de ce nu încearcă şi cu cianură?

Mi-e tare teamă însă că actualii guvernanţi, care spre deosebire de cei de odinioară se mai pretind şi “de dreapta”, nu doar că vor trece cât de curând de la sinistra glumă la fapte, dar ne vor pune să ne şi cumpărăm singuri otrava! Ar fi exact în stilul lor.

UN TITLU

Ieri, la absolut toate buletinele de ştiri de la Realitatea TV la care s-a întâmplat să fiu pe recepţie, mi-a atras atenţia următorul titlu: “Oamenii protestează pentru că spitalul din Buftea va fi transformat în azil de bătrâni”.

Sigur, şi fiindcă eram, din alte surse, oarecum la curent cu ce se întâmplă, am prins corect ideea, însă mă gândeam că un telespectator mai puţin avizat ar fi putut înţelege că, răi la suflet, respectivii oamenii sunt nemulţumiţi nu atât de închiderea spitalului, cât pentru faptul că se transformă într-un azil de bătrâni, în loc să devină, de pildă, mall!

"THE DARKEST WINTER"

AVERTISMENT

Atrag atenţia tuturor abonaţilor la serviciile de televiziune prin cablu Digi TV, de la RCS & RDS, în principiu din Bucureşti, dar n-aş băga mâna în foc nici pentru restul, asupra faptului că ieri, în urma reclamaţiei mele de luna trecută, şi după nişte peripeţii pe baza cărora voi scrie, poate, cândva, un roman, o echipă de tehnicieni a reuşit să remedieze defecţiunea sesizată (persistenţa unor dungi orizontale, verticale şi oblice pe majoritatea canalelor) prin înlocuirea, undeva pe scara blocului, unui dispozitiv cu nume complicat.

Având în vedere că, pe de-o parte, conform chiar mărturiei unuia dintre muncitori, “chestia asta se tot întâmplă; cade când o scară, când cealantă”, iar, pe de alta, în anul şi ceva de când le sunt client a trebuit, pe rând: 1. să renunţ la telefonia fixă de la ei, pentru că până la expirarea termenului contractual în care se angajaseră să mi-o instaleze n-au avut nu ştiu ce altă piesă pe stoc; 2. să-mi cumpăr singur, din comerţ, telefonul mobil (deşi aveam dreptul la unul gratuit din partea firmei), pentru că luni de zile n-au avut aparate pe stoc; 3. să aştept de mi s-a acrit până şi cartela SIM aferentă, pentru că… n-aveau pe stoc; 4. să fiu acum pe punctul de a renunţa şi la gândul de a-mi instala televiziune HD, pentru că, încă de la începutul anului – ghiciţi ce! – n-au decodoare pe stoc, mi se pare greu de crezut ca tocmai dispozitive de-astea cu nume complicat, de care tocmai mi-au înlocuit mie, să se fi nimerit să aibă pe stoc, mult mai probabil fiind că au luat unul de la vreun vecin. De aceea vă sfătuiesc să verificaţi neîntârziat calitatea semnalului!

SUB ACOPERIRE

N-am urmărit interviul acordat săptămâna trecută de Traian Băsescu lui Cătălin Striblea de la Realitatea TV decât cel mult cu jumătate de ureche, restul atenţiei mele fiind distribuit în diferite proporţii între emisiunea concurentă de pe Antena 3 şi nenumărate alte chestiuni la fel de mărunte, aşa încât nu pot spune decât că nu m-a izbit absolut nimic demn de menţionat din el, ceea ce mi se pare şi-aşa suficient de elocvent.

Văzându-l însă a doua zi pe jurnalistul amintit în timp ce încerca să se disculpe de acuzaţiile cum că ar fi fost cam nefiresc de blând cu interlocutorul spunând, cu o atitudine dintr-o dată mult mai bătăioasă, de care nici nu l-aş fi crezut în stare, că n-avea niciun rost să se încontreze cu şeful statului doar de dragul de a-l pune în dificultate şi a provoca scandal, când menirea lui ca adevărat profesionist era să profite de ocazie pentru a afla cât mai multe informaţii pentru opinia publică (de parcă ar mai exista în ţara asta cineva cât de cât normal la cap care să creadă o iotă din ce spune Băsescu!) – m-am convins definitiv că domnul Striblea nu e decât un soi de criptopupincurist băsist.

UN BLESTEM

Nu cred că sunt un om din cale-afară de superstiţios, chiar dacă, desigur, am şi eu micile mele apucături, cum ar fi, de pildă, că în fiecare dimineaţă cobor din pat punând jos mai întâi piciorul drept – ceea ce nici nu e atât de uşor, având în vedere că dorm pe partea stângă a patului, şi, în ciuda impresiei pe care şi-a făcut-o multă lume despre mine, arareori mă trezesc, cel puţin la propriu, cu faţa la cearşaf – dar, în măsura, extrem de mică, în care mă mai interesează ce se întâmplă cu echipa naţională de fotbal, despre care, de altfel, n-am nimic de adăugat la cele spuse deja săptămâna trecută, mă bucur nu atât că meciul, oricum doar de (stricat) palmares, cu Luxemburg este transmis diseară anume de TVR, cât că e transmis de oricare alt post decât Pro TV, deoarece vă jur că, atunci când vine vorba de acesta din urmă, am dobândit un reflex de-a dreptul pavlovian în privinţa meciurilor în care sunt implicate formaţiile româneşti, fie ele de club sau reprezentative: de cum aud vocile celor doi comentatori (Mironică şi Mocanu cred că-i cheamă), ştiu că nimic bun nu se poate întâmpla! Au ei un fel aparte de a cobi, de a spune întruna, gâtuiţi de disperare, chestii de genul: “Numai de nu ne-ar da gol la această fază fixă!” (şi ne dau) sau “Trebuie să fim atenţi că mai sunt treizeci de secunde din această partidă şi multe se mai pot întâmpla!” (după care Steaua lua gol de la Napoli şi era eliminată) ori “Să nu uităm ce s-a întâmplat în meciul… când…!” (şi nu uităm, că tocmai se întâmplă din nou) etc. Aşa se şi explică de ce sâmbătă n-am avut nici cea mai mică nădejde, fiind absolut convins de ruşinosul deznodământ chiar şi la 1-0 pentru noi.

DESPRE WIKILEAKS, FIREŞTE

Deoarece e limpede că zile, dacă nu săptămâni, întregi de aici înainte se va discuta numai despre telegramele chipurile oficiale dezvăluite de WikiLeaks, mă grăbesc să-mi dau şi eu cu părerea, deşi aveam lucruri cu mult mai – indiferent cât de puţin – importante de spus astăzi.

Nu ştiu la alţii cum a fost, că nu m-a interesat nici atât, dar la noi toată povestea asta mi se pare croită exact după tipicul presei nu de scandal, că aia e altceva, ci de rahat, aşa cum, din păcate, se dovedeşte adesea a fi cea românească: se ia o simplă bârfă sau pur şi simplu o scorneală, se publică într-un ziar obscur, după care e preluată, cu citarea foarte deontologică a “sursei” iniţiale (“conform ziarului obscur…”), de unul mai acătării, apoi de o televiziune care deja citează ziarul mai acătării şi în cele din urmă de toată presa, transformându-se, după mintea jurnaliştilor, într-o adevărată ştire, de vreme ce e “confirmată” din atâtea şi atâtea surse. Singura diferenţă în cazul de faţă e că balivernele originare, vehiculate în mass-media sau la colţ de stradă, au fost preluate de ditamai ambasada americană, devenind cu atât mai “oficiale” şi “credibile”. Aproape nici nu mai contează că în vremea aceea ambasadorul SUA la Bucureşti era un gogoman, iar şeful administraţiei americane, către care se duceau rapoartele respective, era, la propriu, un idiot.


P.S. Sigur, asta nu înseamnă că acolo nu există şi lucruri adevărate! Numai că simpla consemnare într-un astfel de “document” nu reprezintă o atestare a veridicităţii lor.

SILVER BRIDE

MUTU, SURDU ŞI OLOGU

Sâmbătă se reia ca… (era să scriu “…lvarul”!) …mpania echipei de fotbal a României pentru calificarea la nici nu mai ştiu şi nici nu prea-mi pasă ce turneu final, că oricum îl va rata şi pe-ăsta.

Sigur, selecţionerul Răzvan Lucescu a stabilit deja lotul pentru meciurile dificile cu Bosnia-Herţegovina şi Luxemburg, deci demersul meu e oarecum tardiv, însă, în eventualitatea foarte probabilă a unor rezultate nesatisfăcătoare, îi sugerez, pentru viitor, nu atât nişte jucători, cât mai degrabă câteva nume, parcă predestinate să facă parte din aşa o naţională. De altfel, Mutu e deja consacrat, Surdu, de la Steaua, a debutat şi el, făcând un cuplu foarte incisiv, de mare perspectivă, alături de primul, cu care se înţelege de minune prin semne, iar Ologu – jucător al Universităţii Craiova, la fel ca şi un altul selecţionat încă de pe-acum, Lung (probabil strănepotul mult mai celebrului omonim, pe care l-am mai apucat şi eu în activitate, pe când eram copil) – bate la porţile afirmării. În plus, cum pe lista lui Lucescu am identificat cel puţin vreo cinci de Mortu şi, vorba unui banc vechi, dacă am avea (doar) doi, am ajunge departe, orice noutate nu poate însemna decât un pas înainte.

Aşadar, tare mi-ar plăcea ca la următoarele preliminarii, când ne vom bate de la egal la… înfrângere la limită cu echipe precum San Marino, Liechtenstein sau Andorra, prezentarea tricolorilor să sune cam aşa:

“Naţionala de fotbal a României, evoluând în prima repriză de la stânga la dreapta, echipată în tricouri galbene (de culoare mai deschisă pe televizoarele LCD alb-negru), şorturi roşii, jambiere albastre şi ghete portocalii, întâlneşte, în meciul decisiv pentru evitarea ultimului loc în grupă, formaţia similară a Insulelor Feroe, având următoarea componenţă:

În poartă: Ciungu;
Linia de fund: Scurtu, Şchiopu, Chioru, Chelu;
La mijloc: Ologu, Ştirbu, Spânu, Slutu (căpitanul echipei);
Atacanţi: Mutu şi Surdu.

Luptă, luptă, RPR*!”


(*P de la “Portocalie”)