DESPRE WIKILEAKS, FIREŞTE
Deoarece e limpede că zile, dacă nu săptămâni, întregi de aici înainte se va discuta numai despre telegramele chipurile oficiale dezvăluite de WikiLeaks, mă grăbesc să-mi dau şi eu cu părerea, deşi aveam lucruri cu mult mai – indiferent cât de puţin – importante de spus astăzi.
Nu ştiu la alţii cum a fost, că nu m-a interesat nici atât, dar la noi toată povestea asta mi se pare croită exact după tipicul presei nu de scandal, că aia e altceva, ci de rahat, aşa cum, din păcate, se dovedeşte adesea a fi cea românească: se ia o simplă bârfă sau pur şi simplu o scorneală, se publică într-un ziar obscur, după care e preluată, cu citarea foarte deontologică a “sursei” iniţiale (“conform ziarului obscur…”), de unul mai acătării, apoi de o televiziune care deja citează ziarul mai acătării şi în cele din urmă de toată presa, transformându-se, după mintea jurnaliştilor, într-o adevărată ştire, de vreme ce e “confirmată” din atâtea şi atâtea surse. Singura diferenţă în cazul de faţă e că balivernele originare, vehiculate în mass-media sau la colţ de stradă, au fost preluate de ditamai ambasada americană, devenind cu atât mai “oficiale” şi “credibile”. Aproape nici nu mai contează că în vremea aceea ambasadorul SUA la Bucureşti era un gogoman, iar şeful administraţiei americane, către care se duceau rapoartele respective, era, la propriu, un idiot.
P.S. Sigur, asta nu înseamnă că acolo nu există şi lucruri adevărate! Numai că simpla consemnare într-un astfel de “document” nu reprezintă o atestare a veridicităţii lor.
Nu ştiu la alţii cum a fost, că nu m-a interesat nici atât, dar la noi toată povestea asta mi se pare croită exact după tipicul presei nu de scandal, că aia e altceva, ci de rahat, aşa cum, din păcate, se dovedeşte adesea a fi cea românească: se ia o simplă bârfă sau pur şi simplu o scorneală, se publică într-un ziar obscur, după care e preluată, cu citarea foarte deontologică a “sursei” iniţiale (“conform ziarului obscur…”), de unul mai acătării, apoi de o televiziune care deja citează ziarul mai acătării şi în cele din urmă de toată presa, transformându-se, după mintea jurnaliştilor, într-o adevărată ştire, de vreme ce e “confirmată” din atâtea şi atâtea surse. Singura diferenţă în cazul de faţă e că balivernele originare, vehiculate în mass-media sau la colţ de stradă, au fost preluate de ditamai ambasada americană, devenind cu atât mai “oficiale” şi “credibile”. Aproape nici nu mai contează că în vremea aceea ambasadorul SUA la Bucureşti era un gogoman, iar şeful administraţiei americane, către care se duceau rapoartele respective, era, la propriu, un idiot.
P.S. Sigur, asta nu înseamnă că acolo nu există şi lucruri adevărate! Numai că simpla consemnare într-un astfel de “document” nu reprezintă o atestare a veridicităţii lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu