MUTU, SURDU ŞI OLOGU

Sâmbătă se reia ca… (era să scriu “…lvarul”!) …mpania echipei de fotbal a României pentru calificarea la nici nu mai ştiu şi nici nu prea-mi pasă ce turneu final, că oricum îl va rata şi pe-ăsta.

Sigur, selecţionerul Răzvan Lucescu a stabilit deja lotul pentru meciurile dificile cu Bosnia-Herţegovina şi Luxemburg, deci demersul meu e oarecum tardiv, însă, în eventualitatea foarte probabilă a unor rezultate nesatisfăcătoare, îi sugerez, pentru viitor, nu atât nişte jucători, cât mai degrabă câteva nume, parcă predestinate să facă parte din aşa o naţională. De altfel, Mutu e deja consacrat, Surdu, de la Steaua, a debutat şi el, făcând un cuplu foarte incisiv, de mare perspectivă, alături de primul, cu care se înţelege de minune prin semne, iar Ologu – jucător al Universităţii Craiova, la fel ca şi un altul selecţionat încă de pe-acum, Lung (probabil strănepotul mult mai celebrului omonim, pe care l-am mai apucat şi eu în activitate, pe când eram copil) – bate la porţile afirmării. În plus, cum pe lista lui Lucescu am identificat cel puţin vreo cinci de Mortu şi, vorba unui banc vechi, dacă am avea (doar) doi, am ajunge departe, orice noutate nu poate însemna decât un pas înainte.

Aşadar, tare mi-ar plăcea ca la următoarele preliminarii, când ne vom bate de la egal la… înfrângere la limită cu echipe precum San Marino, Liechtenstein sau Andorra, prezentarea tricolorilor să sune cam aşa:

“Naţionala de fotbal a României, evoluând în prima repriză de la stânga la dreapta, echipată în tricouri galbene (de culoare mai deschisă pe televizoarele LCD alb-negru), şorturi roşii, jambiere albastre şi ghete portocalii, întâlneşte, în meciul decisiv pentru evitarea ultimului loc în grupă, formaţia similară a Insulelor Feroe, având următoarea componenţă:

În poartă: Ciungu;
Linia de fund: Scurtu, Şchiopu, Chioru, Chelu;
La mijloc: Ologu, Ştirbu, Spânu, Slutu (căpitanul echipei);
Atacanţi: Mutu şi Surdu.

Luptă, luptă, RPR*!”


(*P de la “Portocalie”)