DUPĂ ACCIDENT

Dacă după accidentul lui Michael Schumacher de iarna trecută, petrecut pe o… pârtie din Franţa, mă şi gândeam că tocmai avusesem dovada incontestabilă că, în zilele noastre, Formula 1 a devenit un (fel de) sport mai puţin periculos decât multe altele, printre care, iată, schiul, nenorocirea de ieri, de pe circuitul de la Suzuka, unde pilotul Jules Bianchi de la echipa Marussia a suferit o gravă traumă (tot) la cap în urma impactului dintre monopostul său şi un utilaj care degaja resturile unui alt bolid avariat, cel al lui Adrian Sutil, a demonstrat la fel de limpede că mai e totuşi cale lungă până să ajungă chiar la nivelul şahului.

Din păcate, imediat după incident şi, fără nicio îndoială, pentru multă vreme de-acum încolo, au apărut şi vor mai apărea tot soiul de comentatori, mai mult (mai puţini) sau mai puţin (mai mulţi) avizaţi, care să “explice” de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi, mai cu seamă, ce ar fi trebuit şi ce va trebui făcut pentru a nu se (mai) întâmpla aşa ceva, sugerând de fapt nişte măsuri (aberante) care nu vor face decât să ducă la diminuarea şi mai accentuată a spectacolului (sportiv) într-o disciplină deja serios văduvită de el, inclusiv din cauza sau, în fine, datorită măsurilor de securitate uneori duse la absurd.

Aşa, de exemplu, multă lume s-a grăbit să critice faptul că maşina de siguranţă nu a fost scoasă pe circuit imediat după ce monopostul pilotat de Sutil a ieşit în decor înfigându-se în parapetul de protecţie, unii – printre care, spre dezamăgirea mea, şi fostul pilot Jacques Villeneuve – propunând să se adopte sistemul american din IndyCar, unde safety (respectiv “pace”) car-ul apare la cel mai mărunt incident, inclusiv o pană de benzină, întrerupând câte o cursă (altminteri liniştită) şi de zece-douăsprezece ori.

Dincolo de faptul că, în sistemul ăla american perfect, nu mai departe de acum câteva (puţine) luni, un pilot abia a scăpat cu viaţă după ce a decolat efectiv de pe pistă, iar ultimul accident mortal s-a înregistrat în urmă cu numai trei ani, trebuie spus că, de-a lungul timpului, au fost poate sute de intervenţii precum cea de ieri – cu îndepărtarea unui monopost rămas în afara pistei, într-o zonă socotită ca lipsită de risc, fără scoaterea maşinii de siguranţă şi neutralizarea cursei – care s-au desfăşurat perfect. În mod normal, simpla delimitare a zonei prin fluturarerea steagurilor galbene ar trebui să fie suficientă, cu condiţia, desigur, ca piloţii să respecte regulamentul şi nu doar să nu execute fix acolo manevre de depăşire, ci şi să încetinească “până la limita evitării oricărui pericol”, cum scria în vechile noastre coduri rutiere. Din cu adevărat nenorocire însă, de multe ori acest lucru nu se întâmplă, iar în majoritatea cazurilor pedepsele pentru nerespectarea acestei prevederi sunt şi ele prea mici sau chiar inexistente. Un “drive-through” sau măcar un “stop-go” de cinci secunde aplicat la fiecare astfel de abatere i-ar face, fără îndoială, pe contravenienţi mai sensibili, dacă propria siguranţă sau grija faţă de a celorlalţi “participanţi la trafic” nu îi face. Fiindcă – oricât de mult mi-ar displăcea şi mie ideea cu… “accidentatul e de vină”, şi în absenţa rezultatelor finale ale anchetei ce presupun că se desfăşoară pentru aflarea cauzelor exacte ale tragediei – mă tem că principalul vinovat pentru ce (i) s-a întâmplat ieri este însuşi pilotul francez, care n-a mers suficient de prudent printr-o zonă unde văzuse că un alt monopost ieşise deja în decor, mai cu seamă că utilajul acela de care avea să se izbească nu a apărut acolo instantaneu, ci după minimum unul sau două tururi de la precedentul accident.

De altfel, tot apropo de responsabilităţile piloţilor înşişi, un alt lucru care m-a călcat pe nervi la comentariile de ieri (de pe posturile şi site-urile străine, fiindcă pe-ale noastre…) a fost referirea la “raţiunile financiare” pentru care, vezi Doamne, de multe ori siguranţa piloţilor e neglijată de către diriguitorii competiţiei, aflaţi într-o permanentă goană după câştiguri. Problema este că, aşa cum am mai spus-o şi cu alt prilej (dacă îmi aduc aminte bine, atunci când îl ironizam pe Webber care se plângea ca o babă de riscurile implicate de folosirea DRS-ului, de parcă îl obliga cineva să îl deschidă în timpul cursei), piloţii sunt primii care trebuie să aibă grijă de propria piele, mergând – de ce nu? – până la a refuza să se urce la volan atunci când consideră că le e pusă în pericol integritatea corporală sau chiar viaţa, eventual din cauza condiţiilor atmosferice (improprii).

Ca un exemplu elocvent, ieri, o altă babă, Felippe Massa, în loc să ţipe (aşa cum el însuşi declară!) întruna prin radio că trebuie introdus safety car-ul sau chiar întreruptă cursa din cauza ploii, ar fi făcut mai bine să tragă pur şi simplu pe dreapta. Ori măcar să ruleze cu 10-15 km/h, lăsându-se depăşit (cu multe tururi) de adversarii mai cutezători. Sigur, foarte probabil s-ar fi ales cu o mare amendă sau, chiar mai probabil, ar fi fost dat afară în şuturi din cadrul echipei, pierzându-şi… nu viaţa, slavă Domnului!, ci doar contractul de nu ştiu câte milioane de euro (pe an). Bun, dar în cazul ăsta, ale cui sunt “raţiunile financiare” pentru care papagalul n-a luat o atitudine mai fermă? Eu am senzaţia că ale lui. Că doar n-o să aibă mai multă grijă de el un magnat nesătul cum îl ştim (şi îl ştiu foarte bine şi piloţii) de-atâta vreme ca Ecclestone, marele boss al F1!

Cât despre cine, cum şi la ce vârste mult prea fragede ajunge în Marele Circ (inclusiv din “raţiuni financiare” sau măcar de orgoliu proprii), cu alt prilej. Acum aş aminti doar, în aceeaşi ordine de idei, că, aşa cum s-a demonstrat chiar şi ieri, la începutul cursei, înainte de gravul incident amintit, când Marcus Ericsson, de la Caterham, a făcut un “tȇte-à-queue” în timp ce se rula… în spatele safety-car-ului (la fel cum, în Canada, Grosjean s-a izbit, aproape neverosimil de violent, de parapeţii de pe ambele margini ale pistei, tot în timp ce cursa era neutralizată de maşina de siguranţă), există, şi la ora asta, destui piloţi în stare (de orice) să pună viaţa lor şi pe-ale altora în pericol chiar şi mergând încetişor. Din cauza lor regulamentele riscă să devină la un moment dat atât de drastice, încât, cine ştie?, poate că până la urmă chiar vom ajunge să ni se pară mai palpitantă o partidă de şah decât o cursă de Formula 1!