NIȘTE ROBOȚI!

Nu încetează să mă uimească “abilitatea” marilor companii de servicii de a strica şi puţinele lucruri care merg cât de cât rezonabil, încercând, chipurile, să le perfecţioneze. Cel mai recent exemplu de care efectiv m-am izbit provine – fatalitate (dar, pe undeva, oarecum logic, dacă stau să mă gândesc mai bine) – de la acelaşi Vodafone despre care numai ce scrisesem (tot de rău) zilele trecute.

Aşadar, începând cu o, totuşi, relativ recentă dată anterioară, din câte am înţeles, fără însă a şi verifica pe propria-mi piele până acum, Vodafone a introdus un aşa-numit “serviciu de recunoaştere automată a vorbirii”, ceea ce înseamnă că, teoretic, cei care sună la departamentul de relaţii cu clienţii (*222) pentru a afla diverse informaţii nu mai trebuie să tasteze cifre de pe telefonul mobil, pe sistemul “pentru limba română, apăsaţi 1; pentru limba engleză, apăsaţi 2… etc.”, ci doar să spună prin viu grai ce doresc, roboţica Andreea angajându-se să le satisfacă doleanţele. Ceea ce presupun că s-ar şi întâmpla, dacă respectivele doleanţe s-ar mărgini la cele două exemple pe care Andreea le repetă necontenit, ori de câte ori nu înţelege despre ce e vorba: “Vreau să ştiu cât am de plată sau vreau setările de internet”. Aşa, de pildă, oricât m-am străduit eu să-i explic, în cele vreo zece minute cât m-am conversat cu ea – mai întâi, amuzat (printre altele, de seninătatea cu care trecea peste invective!), iar apoi din ce în ce mai nervos – că vreau să aflu detalii despre ofertele de internet pe telefonul mobil, tot n-am scăpat de un SMS cu respectivele setări, complet inutile şi chiar dăunătoare, fiindcă mai târziu mi s-a şi restartat aiurea telefonul. În rest, am auzit de vreo zece ori mesajul “am înţeles bine?”, urmat, inevitabil, când îi răspundeam că nu, de un “îmi pare rău, spune-mi în câteva cuvinte cu ce te pot ajuta, de exemplu…”.

Acum, se prea poate ca nici dicţia mea să nu fi fost foarte grozavă, mai ales că de vreo două zile sunt uşor răguşit, însă după ce, cu chiu cu vai, cam la al treilea apel şi după ce m-am calmat un pic, am reuşit s-o conving pe fantoma electronică a domnişoarei Andreea să-mi facă legătura cu un operator în carne şi oase (răspunzându-i, la rândul meu, ca un papagal, la orice întrebare: “operator”), a trebuit să aştept, pentru prima dată în cei 16-17 ani de când sunt client al companiei, nu mai puţin de 40 de minute, adică de vreo două ori mai mult chiar şi decât recordul stabilit (şi frecvent egalat) la defunctul Romtelecom, reîncarnat în actualul Telekom (cu care deocamdată am evitat să iau legătura în mod direct), semn că ori bântuie printre abonaţii Vodafone o epidemie de laringită, ori noul sistem e o mare porcărie.

Pe de altă parte, ca dovadă că nu sunt atât de cârcotaş încât să nu semnalez şi lucrurile aproximativ bune, recunosc că am fost plăcut surprins de încercarea (cam nereuşită deocamdată) celor de la Vodafone de a pune în aplicare o idee la care mă gândisem şi eu mai demult, când exasperat de minutele în şir de aşteptare prostească pe fir, în special la Romtelecom (că tot a venit vorba), în condiţiile în care încă de la începutul apelului mi se cerea să mă identific cu numărul de telefon (care oricum li se afişează) sau codul de client, aşa că ştiau de unde să mă ia, mă întrebam de ce dracului nu mă sună ei pe mine, mai târziu, în clipa când se eliberează primul operator, între timp putând să-mi văd de treabă, mai spălând o farfurie, mai ştergând o măsuţă de praf, în loc să le ţin reţeaua ocupată degeaba, stând cu telefonul la ureche sau pe difuzor, dar atent să nu ratez momentul decisiv şi fulgerător când vreo cucoană te întreabă ce doreşti, după care, dacă n-apuci să-i răspunzi instantaneu (preocupat, de pildă, să comuţi de pe difuzor pe cască), închide şi trebuie s-o iei de la capăt.

Vodafone a introdus, așadar, o comandă prin care poţi opta să fii sunat tu, chipurile chiar fără să-ţi pierzi prioritatea. Partea proastă e că, atunci când am ales această variantă, altminteri elegantă, după ce mi s-a spus că voi fi apelat într-un interval de timp cuprins între două şi patru minute, ceea ce, oarecum surprinzător, s-a şi întâmplat, în loc să-mi vorbească direct un operator, a făcut-o tot un robot care… m-a pus din nou să aştept restul de 38 de minute amintite! În paranteză şi în încheiere fie spus, cam la fel cum, chiar la ora la care scriu aceste rânduri, se împlinesc vreo 52 de ore de când aştept (fără să-mi ţin respiraţia) să se împlinească cele numai 48 de când trebuia să fiu contactat (telefonic) de un funcţionar care să-mi răspundă la o (altă) sesizare făcută (în scris) din contul de client.