JOS PĂLĂRIA DE CÂRCOTAȘ!

Simona Halep - Serena Williams 6-0, 6-2.

Pentru că la ora desfăşurării partidei de tenis de la Turneul Campioanelor, disputat în Singapore, oamenii obişnuiţi din România, şi nu numai, se aflau la serviciu, aşa că foarte probabil n-au avut cum să o vadă în transmisiune directă, pot să pun pariu că în prima clipă când vor citi, pe un ecran de televizor sau pe o pagină de internet, cele de mai sus, vor avea tendinţa să caute şi o a doua sursă, drept confirmare, gândindu-se că s-o fi strecurat o greşeală redacţională, astfel încât numele celor două sportive au fost puse în ordine inversă.

Ei bine, nu doar că nu e aşa, dar victoria, cu tot cu proporţiile ei, este pe deplin meritată de jucătoarea noastră. Chiar dacă unii, printre care “specialistul” (în orice, aproape ca... mine) Cristian Tudor Popescu, au ţinut să sublinieze faptul că Serena a jucat slab, părerea mea de campion al scepticismului şi cârtelii la adresa favoriţilor – care, de pildă, continui să susţin cu tărie că victoriile echipei naţionale de fotbal din ultimul timp, cu Finlanda şi, mai ales, Grecia, ca şi situaţia înfloritoare din clasamentul preliminariilor pentru EURO 2016 nu reflectă nici pe departe valoarea jalnică a lotului şi prestaţiile mizerabile, fiind obţinute doar ca urmare a conjuncturii fericite că am întâlnit nişte adversari şi mai amărâţi (asta ca să nu mai amintesc chiar bombănelile mele la adresa Simonei însăşi!) – părerea mea, aşadar, este că Simona a jucat exact atât de bine cât trebuia, dovadă că în cele, e adevărat, doar trei sau patru ghemuri în care oponenta sa şi-a ridicat nivelul până aproape de cel obişnuit şi, în orice caz, aşteptat de la numărul 1 mondial, constănţeanca a continuat să nu-i dea nicio şansă, demonstrându-se net superioară la toate capitolele. Cu o asemenea prestaţie, Simona ar putea – fără nicio urmă de îndoială şi fără un patriotism de paradă sau un entuziasm exacerbat, atribute care chiar nu mă caracterizează – să meargă până la capăt în turneu, spulberând pe oricine. În tenis însă, mai ales când vine vorba de fete, sincopele pot apărea din senin.

Deocamdată, aş vrea să remarc felul excepţional în care a servit Simona în ambele meciuri de până acum. Sigur, se poate să fie şi o întâmplare, o formă de moment deosebită, pentru că altminteri pare greu de crezut ca, în numai cele câteva luni scurse de la ultimul turneu la care am văzut-o, să fi progresat mai rapid şi mai spectaculos decât în tot restul carierei, dar chiar îi spuneam, de curând, unui prieten, că, în locul antrenorului Simonei, aş obliga-o ca jumătate din timpul petrecut la antrenamente să exerseze lovitura scurtă, iar în cealaltă jumătate serviciul, pentru că alte procedee slabe nu are. După care, uitându-mă mai atent şi la celelalte fete din circuit, care, în covârşitoarea majoritate, nu folosesc nici ele “scurta”, mă gândeam că ar fi suficient ca întregul antrenament să-l dedice serviciului.

Ceea ce – iată – s-o fi şi întâmplat, pentru că încă din primul set al meciului cu Genie Buchard am remarcat ceva schimbat, începând, parcă, de la felul în care îşi aruncă mingea, cumva, mai sus, încât are suficient timp să-şi aleagă locul în care o va trimite şi să-şi adune toate forţele pentru a o lovi.

Cum spuneam, dacă nu e o simplă întâmplare, coroborată cu o închipuire de-a mea, ar fi dovada că Simona încă mai poate progresa simţitor, practic de la o apariţie pe teren la alta. Lucru ce nu poate decât să ne bucure, îndreptăţindu-ne să aşteptăm încrezători rezultate din ce în ce mai bune.