CONFUZII

Chiar începusem să mă îngrijorez, crezând că e ceva în neregulă cu mine de nu mai pot să găsesc decât lucruri rele în evoluţia favoriţilor mei din sport, ca urmare a cine ştie cărui sindrom acut de mania persecuţiei, dovadă mulţimea de texte foarte critice la adresa lui Arsenal, echipă în care observatori mai avizaţi, dar şi mai puţin implicaţi, deci mai obiectivi, continuă să vadă o pretendentă la câştigarea Premier League, a Cupei Angliei şi, cel puţin până săptămâna trecută, după meciul tur cu Bayern, la calificarea în fazele superioare ale Champions League, în timp ce eu încă am îndoieli că va prinde un loc de cupe europene, chiar dacă momentan, cu unsprezece etape înaintea finalului de campionat, se află pe poziţia secundă. Din fericire, urmărind evoluţia perfectă a altor mari favoriţi de-ai mei – echipa de hochei a Canadei, care ieri a obţinut titlul olimpic la Soci, după un turneu cu victorii, absolut meritate, pe linie, culminând cu cele din semifinala cu SUA (1-0) şi mai ales din marea finală, împotriva Suediei (un 3-0 cu mult noroc pentru scandinavi!) – m-am convins că încă judec lucid şi, atunci când este cazul, pot aprecia şi lucrurile cu adevărat bune care (mi) se întâmplă.

De altfel, în mod aproape miraculos, majoritatea sportivilor cu care am ţinut au avut rezultate excelente la Jocurile Olimpice de iarnă, încheiate ieri. Aşa, de pildă, în probele de schi alpin, Tina Maze a obţinut chiar două medalii de aur, Anna Fenninger un aur şi-un argint, Mikaela Shiffrin şi Ted Ligety câte un aur, iar Bode Miller şi Julia Mancuso câte un bronz. De bucurie, am lăsat să treacă de la mine aurul şi argintul, respectiv numai argintul antipaticilor Maria Hoefl-Riesch şi Marcel Hirscher. Să fie sănătoşi!

În schimb, n-am putut trece cu vederea (sau, mai precis, cu auzul) seria de gafe pe care cei doi comentatori (ca și) răposaţi, despre care am scris chiar în debutul competiţiei (aşa încât o să închei oarecum rotund), au continuat-o cu nonşalanţă până la sfârşit, izbutind, printre altele, graţie unei concurenţe acerbe între ei, din care telespectatorul n-a avut decât de pierdut, să înşire toate confuziile obişnuite, devenite aproape clişeu, başca o mulţime de altele, pe care le pot patenta: pe cehi i-au confundat cu slovacii, pe slovaci cu slovenii, Austria cu Australia, zecimile de secundă cu sutimile, secundele cu… minutele (ceea ce în sport e chiar deosebit!), slalomul uriaş cu slalomul superuriaş, şi pe ambele cu slalomul special, pe Ivica Kostelic cu sora lui, Janica, pe Mario (Matt) cu Mathias (tot Matt, că era numai o rebotezare) şi pe italianul Luca De Aliprandini cu… elveţianul Carlo Janka, încurcat la rândul său cu americanul Ted Ligety. La care aş adăuga-o pe cea colosală, făcută însă de tanti care a comentat ceremonia de deschidere a Jocurilor (și care la rândul ei poate fi uşor confundată cu cealaltă), între cineastul (într-adevăr rus) Eisenstein şi fizicianul Einstein.