NEÎNŢELEGEREA

Aşa cum o fi spus cândva vreun ilustru gânditor: uneori ideile măreţe pornesc de la neînţelegeri flagrante. În cele ce urmează, este cu certitudine vorba despre o astfel de neînţelegere, în schimb măreţia ideii rămâne discutabilă. Oricum, ambele îmi aparţin, şi, în ciuda introducerii ispititoare, se referă la un domeniu de foarte restrâns interes, oarecum tehnic şi uşor sportiv, aşa încât cititorul va continua (deşi eu îl sfătuiesc contrariul) lectura pe proprie răspundere.

În urmă cu câteva zile, la debutul turneului de hochei pe gheaţă de la Jocurile Olimpice de iarnă desfăşurate la Soci (eu te-am avertizat!), l-am auzit pe comentatorul partidei inaugurale rostind câteva vorbe despre sistemul de calificare, asupra căruia a promis că va reveni pe larg, lucru pe care l-a şi făcut, ceva mai mult mai târziu, când deja în mintea mea imaginasem un altul, relativ genial. Tot ce a apucat să spună cetăţeanul de la TVR înainte de a fi absorbit de o fază fierbinte şi a-şi uita ideea preţ de vreo două reprize şi tot atâtea pauze, însumând cam o oră şi jumătate de emisie, a fost că echipele, în număr de douăsprezece, sunt împărţite în trei grupe din care câştigătoarele, împreună cu cea mai bună ocupantă a locurilor doi, vor merge direct în faza următoare.

Aici apare neînţelegerea, deoarece eu am crezut că faza următoare va fi cea a semifinalelor (trei echipe câştigătoare plus una de pe locul doi fac taman patru), când de fapt cuvântul-cheie era “direct”, deoarece absolut toate celelalte formaţii – adică inclusiv ciuca bătăilor din fiecare grupă, ocupanta ultimului loc (de pildă, în cazul concret, Norvegia, cu 0 puncte şi golaveraj -9) – vor continua competiţia, bătându-se, într-un tur suplimentar (un fel de optimi incomplete), pentru celelalte patru locuri ale... abia sferturilor de finală, unde vor da peste cele patru venite de pe poziţiile fruntaşe.

Cu alte cuvinte, în loc să avem o fază a grupelor ultraintensă, în care practic toate meciurile să fie pe viaţă şi pe moarte, deoarece în fiecare dintre cele trei grupe există cel puţin două echipe de top care se bat pentru un singur loc ce merge sigur mai departe, dar şi pentru a ocupa măcar locul doi cu un punctaj şi un golaveraj cât mai bun, am avut o aceeaşi fază a grupelor ultradiluată, câtă vreme, cum spuneam, până şi ultimele clasate încă mai au o şansă de calificare, în acele “optimi”. Ce-i drept, poziţia ocupată după faza grupelor, într-un soi de (supra)clasament general, cuprinzând toate cele douăsprezece echipe, contează şi pentru fazele ulterioare, dar eu rămân la părerea că un sistem în care numai câştigătoarele de grupe (plus “norocoasa” de pe doi, ca să iasă la număr) merg mai departe este mult mai spectaculos. (Asta îmi aminteşte de aproape la fel de lejerul mecanism de la turneele de handbal feminin, unde din câte şase echipe în faza grupelor se califică inclusiv locul patru sau chiar cinci, ocupat de obicei de România, care însă dă piept mai departe cu liderul sau cu locul doi din grupa cealaltă, de care e şi eliminată fără drept de apel.)