“DOI X DOI” = ZERO

Cu mine trebuie să fie ceva în neregulă, că de la o vreme nu-mi mai place nicio piesă de teatru văzută pe scenele bucureştene! Ultima experienţă neplăcută am trăit-o la sfârşitul săptămânii trecute, când am avut parte nu de una, ci de-a dreptul de două porcării grupate într-un singur spectacol de la Teatrul Naţional, intitulat “Doi x Doi”, probabil în sensul că sunt două texte (proaste) – “Tigrul” de Murray Schisgal şi “Amantul” de Harold Pinter, ambele în regia lui Vlad Stănescu – interpretate de câte doi actori, respectiv Amalia Ciolan alături de Marcelo S. Cobzariu (de care nu auzisem până acum şi sper să nu mai aud nici de acum încolo!) – primul şi Maia Morgenstern împreună cu Mircea Rusu – celălălt, pe care îl pot încadra la capitolul decepţii, deoarece autorul corespundea chiar şi vechilor mele criterii de selecţie, despre care am mai vorbit, fiind laureat al Premiului Nobel în 2005. Cum s-ar zice, însă: “şi ce dacă?”.

În schimb, n-aş putea spune acelaşi lucru despre Maia Morgenstern, pe care am văzut-o, în sfârşit (că tot îmi exprimasem de curând dorinţa în acest sens, deşi tare mi-ar plăcea să mi se împlinească la fel de prompt şi deziderate mai importante), într-un rol aproape “normal”, cel puţin pe alocuri, şi care mi-a confirmat bănuiala că nu (mai) poate intra credibil în pielea unui personaj care nu zbiară, nu miorlăie, nu chiţăie, nu se fandoseşte sau nu se scălâmbăie. Ceea ce o face numai bună pentru montările din ziua de azi, dovadă şi numărul impresionant, ca să nu spun exagerat, de spectacole în care apare.