COLDPLAY ȘI CELĂLALT MANELIST

Queensrӱche, Helloween, Dream Theater, Sonata Arctica, Blind Guardian, Pyramaze, Judicator...

Ce vreau să spun e că, oricâte înjurături și acuzații de „elitism”, „snobism” sau ce le-ar mai trece unora și altora prin cap să-mi arunce în față sau să-mi pună în cârcă, în sistemul meu de valori – ca să mă exprim pompos – formația vocal-instrumentală carevasăzică britanică Coldplay, despre a cărei muzică, din punctul meu de vedere, s-a încetățenit în mod absolut abuziv ideea profund eronată că ar aparține genului rock, oricât de generos și cuprinzător ar fi el, incluzând o mare diversitate de (sub)curente muzicale, cu trupe și soliști mergând de la Beatles și Elvis Presley, trecând pe la Queen și până la Sepultura și Slayer, nu este cu mult mai sus în ierarhie decât manelele, iar (re)ascultând acum, cu eforturi titanice, un soi de potpuriu de vreo zece minute din toate albumele ei, pe care l-am meșterit singur pe Spotify, am realizat pe deplin și de ce, respectiv fiindcă există o certă asemănare de monotonie a ritmului și sunete obsedant-deranjante pentru urechea mea (ca să fiu mai exact, la mine se manifestă o senzație de-a dreptul fizică, ceva între durere surdă și un sentiment de panică vecin cu leșinul localizate în ceafă și stomac, cu radieri spre inimă, de unde și imposibilitatea mea reală, nu din fandoseală, de a sta într-un loc unde se ascultă așa ceva), doar instrumentele și sound-ul diferind, însă nu despre asta e vorba, ci despre reacțiile de pe Facebook cu iz de huiduieli pe stadion ale celor revoltați de... reacțiile și huiduielile publicului de la concertul de aseară, de pe Arena Națională, al formației amintite, atunci când pe scenă a fost invitat de către membrii ei (deci n-a intrat cu forța, în genul lui Jimmy Jump, sărind pe scenă și furând microfonul solistului, cum înțeleg că au crezut cei mai... cei dintre comentatorii pafariști) poate bine-cunoscutul Babasha, de care, însă, firește că eu n-auzisem și, pe lângă că nici nu mi-aș fi dorit s-o fac, sper să nici nu mai aud vreodată, la fel ca de(spre) Gheboasă după Untold-ul la care, în paranteză fie spus, Coldplay s-ar fi potrivit de minune (și cu festivalul, și cu interpretul, părerea mea), cele mai stupide acuzații fiind cele de... rasism, în condițiile în care, totuși, pe lângă că inițial nici eu însumi n-am știut că Babasha ăsta nu e rromân verde, sadea, alb ca spuma laptelui, nici n-am prins de veste ca în afară de fluierături și huiduieli să se fi auzit măcar și vreun „marș de-acolo, țigan borât!” sau ceva, ceea ce m-a făcut să reflectez din nou la în ce hal de lume am ajuns să trăim, mai ales când o feminiantirasistă din asta de Facebook, luptătoare pentru drepturile minorității rome din care și face parte, trimitea pe cineva care, ca mine, nu înțelegea legătura dintre rasism și detestarea unui gen muzical (de parcă, aș adăuga eu, dacă nu-ți place rockul înseamnă că ești anglofob, iar dacă nu-ți place muzica simfonică ești... mai știu eu ce!), la dicționar, să vadă ce înseamnă „rasism”, ceea ce, ca de obicei, îndemn și eu pe toată lumea să facă, dar mai ales pe cucoana cu pricina, ca să priceapă și ea, ca și Gângăvilă de la Digi Sport, printre alții, că e vorba de „o TEORIE care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane”, neavând, așadar, nici cum să fie ceva in- sau subconștient, cum i-am mai auzi pe unii susținând, și nici n-are nimic de-a face cu cât de simpatic sau antipatic îți este un individ sau chiar o categorie întreagă de oameni, cum ar fi, să zicem, cei cu părul lung, sau ăia cu tatuaje, sau cei care nu se spală, sau blondele, sau grașii, sau șerpii, sau filmele cu Stan și Bran, inclusiv o rasă, câtă vreme nu te apuci să-i  discriminezi pe indivizi și să le afectezi drepturile și demnitatea, să-i dai afară din slujbe sau să le impui salarii mai mici, să nu-i primești într-un local sau într-o instituție, să-i bagi (sau chiar și să sugerezi să fie băgați, deși aici e mai complicat cu libertatea de exprimare) în lagăre de concentrare sau exterminare etc., cât despre legătura dintre un gen muzical și o rasă, ori o națiune, mi s-ar părea că aș deveni eu însumi imbecil dacă aș încerca să-i conving pe imbecili că sunt imbecili, mai ales că unora (din ei) poate nu le place (nici) muzica populară (sigur, dacă ai fi la fel de imbecil ca imbecilii ai putea să spui că iubitorii de muzică populară românească sunt naționaliști și xenofobi, fiindcă le place mai puțin aia bulgărească, sau sârbească, sau franțuzească, sau... țigănească... dar uite cum încep să mă imbecilizez explicând în mod savant că 1+1=2), iar dacă tot am ajuns (din nou) la capitolul ăsta, să-mi mai iau niște înjurături și de la feministe, care, la fel ca luptătorii pentru „diversitate”, „incluziune” și alte nobile idealuri similare, păcătuiesc prin exces (de zel) și decredibilizează întregul demers, altminteri perfect legitim, pentru că, de pildă, confundă un principiu cu aplicarea lui aberantă în practică, așa cum e, tot de-o (altă) pildă, ideea că jucătoarele de tenis trebuie să fie plătite la fel ca jucătorii, în condițiile în care practic e vorba de alt sport (bine, eu îl prefer pe cel feminin, dar nu despre asta e vorba), iar așa cum subliniază multă lume, câștigurile comerciale – din vânzări de bilete, drepturi TV etc. – nici nu suportă comparație câtă vreme băieții umplu arenele, iar la fete se întâmplă adesea ca în tribune să fie doar familiile lor și câțiva fani care le admiră numai... calitățile fizice (da, știu, sunt și machist, recte realist în cazul de față), asta fiind ca și cum un miner și o mineriță ar fi plătiți la fel, în baza egalității și așa mai departe, doar că la efectiv sfârșitul zilei de muncă (de 8 sau 12 ore pentru toată lumea) minerul ar scoate 500 de roabe de cărbune, că-n principiu e mai voinic și mai rezistent de la mama-natură, iar minerița 200, și dacă minerul ar scoate doar 400 ar fi penalizat financiar că nu-și îndeplinește norma, în timp ce dacă minerița ar scoate 300 ar primi o primă, ajungând să câștige pe nemeritate MAI MULT, astfel încât doar pe alt principiul, al comuniștilor, „fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”, ar fi un proces echitabil (sigur, în exemplul de față eu aș fi ăla care ar scoate doar 100 de roabe, dar mi s-ar părea corect să iau jumătate din banii mineriței cu 200), însă revenind, ca să și închei rotund, la chestiunea de la care am plecat, ce mi se pare aproape la fel de aberant e că mulți dinte tefeliștii de pe Facebook s-au grăbit să vorbească, pe lângă rasism, de „nesimțirea” și „lipsa de civilizație” a celor care au huiduit aseară în loc să aplaude ca pinguinii ceva ce NU le-a plăcut, așa cum au fost obișnuiți și li s-a inoculat în ADN, inclusiv pe cale genetică, moștenindu-și părinții și bunicii, tuturor „democraților” ăstora de sorginte useristă și #rezist (nu, nu e o obsesie de-a mea, pur și simplu coincidența dracului face ca toate părerile absurde amintite mai sus să provină de la „prietenii” mei de pe Facebook de felul ăsta) încă din cele mai negre vremuri ale ceaușismului, când aplauzele erau un gest reflex (condiționat) la orice adunare populară, indiferent de mizeriile pe care le auzeau.