VOTAȚI APA CALDĂ!

Se prea poate să fi rămas eu ultimul guguștiuc fără centrală de bloc sau apartament din tot orașul ăsta mare al meu natal și de reședință, întâmplător chiar o capitală însemnată ca întindere și populație, fie și artificial umflată cu cohorte de cetățeni veniți cu pluta pe conductă din te miri ce cotlon al a unei țări, și ea medie spre măricică, din Uniunea Europeană, astfel încât depind de hachițele edililor și starea rețelei de termoficare ca să-mi fac un duș cu apă măcar călâie, sau nici atât, cum a fost azi-dimineață, când era mai degrabă spre parcă mai rece și decât s-ar fi cuvenit într-un început de iunie canicular și electoral (așa că aștept cu îngrijorată nerăbdare să văd efectele asupra stării mele de sănătate), asta după ce am și lăsat-o să curgă pe, cum s-ar zice, „caldă” minute în șir în speranța că o să vină, până m-am lămurit nu doar că, ci și de ce pe aplicația menită să mă avertizeze în legătură cu incidentele, accidentele și „lipsa parametrilor”, și care chiar și în condiții obișnuite funcționează cu mari rateuri și întârzieri, apărea că totul e perfect, deși în general ar putea să mă scutească, dacă s-ar dori asta cu adevărat, măcar de cheltuielile inutile cu apa rece plătită drept caldă pe care – și fiindcă stau la un etaj superior, ce-i drept – trebuie s-o las să curgă îndelung de câte ori vreau să fac duș, încât aproape că am ajuns să respect îndemnul unui oficial european idiot care ne sfătuia nu de mult să facem, pentru economie și salvarea planetei sau ceva, baie doi câte doi, dacă nu și în grup, fiindcă nu încep demersurile pentru spălare decât după ce soția mă anunță că e aproape de casă, venind de la serviciu, astfel încât pot să, cum ar veni, încălzesc apa, dar și așa mă sacrific pe altarul economiei (de bani) și n-o las să curgă destul, preferând să intru deja când e încă doar încropită, devenind bună abia când ajunge și ea, soția, cu condiția să nu dea de vreun dobitoc și în trafic sau care ne-a ocupat locul de parcare (plătit gras) și să întârzie până se răcește iar, trebuind s-o ia de la-nceput cu „încălzitul”, doar că de câteva săptămâni, pentru că suntem în prag de alegeri, fleacurile cu „lipsa parametrilor” nu mai sunt semnalate deloc, să creadă alegătorul gogoman că o duce bine și nu știe, iar asta nu e nici pe departe singura nenorocire a orașului, după cum am constatat o dată în plus, a patru mii șapte sutea, nu mai departe de ieri, când, ca unul care, dintr-o fericire mai degrabă rară la scara întregii populații active, n-am treabă prea des mai departe de granițele propriului meu cartier, oricum ca vai de el, prin care de fapt doar mă plimb și numai pe jos, strecurându-mă însă tot mai greu printre biciclete, trotinete electrice și, mai nou, chiar scutere și motociclete conduse PE TROTUARE nu doar de cetățenii de culoare de la Glovo, Bolt și Tazz, ci și de cocalari get-beget, am ajuns, cu mașina, după vreo, poate, spre cinci ani întregi, dacă nu și mai mult, în cartierul vecin Pantelimon, unde mai mergeam și cu bicicleta până a început să arate ca un câmp de luptă din Ucraina de azi, brăzdat de tranșee și cu imobile parcă bombardate, așa că și-n drumul spre mare – care trecea pe-acolo – l-am tot ocolit, dar acum m-a mânat nu știu ce drăcușor s-o iau iar prin el și am constatat că e încă și mai rău, fiindcă tot bulevardul principal omonim trebuie să șerpuiești printre niște mari găuri în asfalt sub formă de șantiere pe care nu lucrează nimeni, și ai practic o singură bandă funcțională (din vreo trei pe vremea lui Ceaușescu!), încât traficul e de un coșmar chiar mai negru decât în restul orașului, unde oricum e ca-n imaginile acelea de prin și mai marile aglomerări urbane din India sau Pakistan, așa că, din absolut toate punctele de vedere, de la apa caldă mai rece decât cea rece, la traficul de pe carosabil și trotuare și la mizeria de peste tot, mi se pare că trebuie să fii de-a dreptul dus cu capul, remunerat împărătește de și/sau rudă de sânge cu actualul primar general ca nu doar să-l votezi, în liniștea cabinei și luptând numai cu propria conștiință, în cel mai deplin secret, dar să-i faci și o campanie deșănțată, în mod public, asemenea unui „prieten” de-al meu de pe Facebook, lipsit nu doar de o inteligență măcar la fel de călâie ca apa râvnită de mine, adică așa și-așa, ci și de cel mai elementar bun-simț al ridicolului, care scria deunăzi, de la domiciliul lui din Constanța, parcă, sau Cluj, unde habar n-am cum o fi și pe cine dracu votează, că „dacă aș mai avea buletin de București, aș vota cu crețul ăsta”, recte cu, iată, adorabilul ca un castravete mucegăit în salată Nicușor Dan, ceea ce, firește, m-a dus cu gândul și la toate celelalte cohorte de imbecili plecați de cine știe când din țară, dar care știau ei ce e mai bine pentru noi, cei rămași, respectiv să ne mai lase pe cap, pentru un al doilea și, dacă s-ar fi putut, al cincișpelea mandat, o panaramă (ca să nu spun pușlama) hăhăitoare de turnător securist ca președinte-jucător și atotdistrugător.

 

P.S. În caz că se întreba cineva, nu, nu votez nici cu aia, nici cu ăla și nici cu oricare altul sau alta, preferând să mă abțin, pur și simplu, cum o fac deja de, iată, vreo doisprezece ani, indiferent de tipul de alegeri, ca să nu ajung – cum mi s-a mai întâmplat o dată, după ce, de frica unui „rău mai mare”, am votat la primul mandat chiar cu panarama (ca să nu spun pușlamaua) amintită mai sus, deși cam știam ce hram purta – să-mi fie rușine să mă uit în oglindă, așa cum ar trebui să le fie și foarte multora cărora nu le e.