DESPRE (UNII/MULȚI) SCRIITORI, CU SCÂRBĂ

Încă și mai dezgustător decât „stilul” pseudoliterar al unei pături parcă din ce în ce mai largi sau mai lungi sau mai groase de (așa-ziși) scriitori români care folosesc cea mai mizerabilă formă de romgleză, amestecând, în texte, la fiecare patru-cinci cuvinte românești, cu tot cu cele din două litere, câte tot atâtea, dacă nu și (mult) mai multe, englezești (măcar ortografiate corect, că n-au nevoie nici de diacriticele pe care prea puțini dintre ei sunt în stare să le găsească pe tastaturile calculatoarelor sau telefoanelor mobile, redactând chiar și „platforme” chipurile literare întregi fără ele!), încât rezultatul e, pe lângă că efectiv neinteligibil pentru cei care au avut neșansa să facă în școală doar franceza și germana sau italiana, ca să nu mai spun rusa, nu doar grețos până la vomă în sine, dar schimonosește pur și simplu poate singurul lucru cu adevărat bun și frumos (chiar dacă... tot de furat, dar asta e altă idee creață de-a mea) pe care îl are poporul ăsta, după cum țin să-mi exprim cu tărie părerea cu fiecare ocazie când hiperanglofilii (că anglofil-și-atât sunt și eu oleacă) se arată revoltați că nu ne prezentăm (când o facem, că anul ăsta n-a mai fost cazul deloc) la Eurovision cu piese cântate în, desigur, engleză, și anume limba, făcând-o să sune, pentru un străin, dacă textele alea ar fi și citite de autori (cum, de fapt, sunt sigur că se și întâmplă) pe la marile lansări de carte cu fast, ca indiana din filmele de la Bollywood, în care, din când în când, după ce ți se strepezesc urechile vreme de câteva minute și ai senzația că actorii de fapt se maimuțăresc, nu vorbesc într-o limbă omenească, deodată tresari și ți se pare că înțelegi o propoziție întreagă, minunându-te de talentele tale până atunci ascunse de poliglot sau, dimpotrivă, îngrijorându-te că ești atins de vreun sindrom (posttraumatic) dintr-acela în care ajungi să vorbești într-o limbă pe care n-ai studiat-o niciodată, până realizezi că au fost niște cuvinte în engleză, asimilate, pesemne, în limbajul curent, ca urmare a secolelor de colonialism și influență britanică, doar că la noi e vorba numai de snobism și dispreț pentru biata noastră limbă maternă, venite, cum spuneam, nu din partea unor adolescenți teribiliști în căutarea identității de sine și a unor modalități prin care să iasă mai cu moț în evidență în fața colegilor de clasă la orele de atelier, ci a unor, repet (că unora poate tot nu le vine să creadă), inși, pe deplin maturi, iar unii chiar bătrâiori (deja cunoscutul, pentru cititorul meu imaginar, domn Cutare se numără printre ei!), care se pretind scriitori (și) români (iar una din ele are și prostul gust pe bază de lipsă a bunului simț al ridicolului de a se și făli, nevoie mare, cu largi citate din fetița ei de nu chiar puțini anișori care și vorbește așa, în graiul de zi cu zi, fenomen care, conform specialiștilor, e chiar dăunător în privința dezvoltării inteligenței, dovada concludentă pentru veridicitatea aceste teorii fiind, din punctul meu de vedere, chiar una dintre cele mai recente producții ale ploadei, un „True a-nviat!” rostit, conform relatărilor mândrei mămici-poete/se, cu prilejul sfintelor sărbători pascale), ceea ce mă face să mă întreb cum o să arate graiul nostru strămoșesc – despre care, în altă, dacă nu chiar aceeași ordine de idei, lingviști de seamă sunt în stare să-și pună capul chezaș că nu se poate să fi devenit de sorginte latină după o influență atât de scurtă, de nici două secole, a romanilor asupra sălbaticilor daco-geți cu limba lor de tot râsul, dar poate o să-și schimbe părerea văzând ce ravagii face engleza după numai vreo treizeci de ani de libertate dâmbovițeană prost înțeleasă – peste (alte) vreo două veacuri, dacă această tendință se va răspândi ca o molimă în actualul ritm infernal, când probabil strănepoții noștri vor vorbi un idiom la fel de ciudat pentru alții, în care o engleză curată e împestrițată de niște cuvinte cu foarte vag parfum de franceză sau italiană (limbi civilizate care cu siguranță vor dăinui), ceea ce, pe undeva pe bună dreptate, va consfinți triumful definitiv al culturii (mai degrabă americane, decât englezești, că de la filme hollywoodiene, Twitter și Tik-Tok li se trage inglejiților noștri, nu de la lectura operei integrale a lui Dickens în original) mai puternice asupra celei mai slabe, oricât de tentați sunt unii să-i creadă pe americani mai inculți decât românii, dar asta e altă discuție, așadar încă și mai dezgustător (sau, în fine, la o reevaluare din mers, făcută în timp ce tot scriam la jumătatea asta de frază până la urmă doar introductivă, poate nu chiar, dar pe-aproape) decât lucrul ăsta mi se pare un alt nărav de tip apucătură al scriitorilor noștri consacrați, încă și mai răspândit, practic (aproape) unanim, și anume de a folosi limba engleză – de data asta... curată, nealterată de amărâta de română – pentru a-și face postările de pe Facebook, integral sau parțial, anunțând, de pildă, cu mare emfază, „I can’t wait”, în încheierea unui text în care-i informează pe urmăritori (în general tot scriitori și ei între ei, așa că se și înțeleg unii pe alții) despre lansarea triumfalistă a „my latest novel”, publicat la o editură (de prestigiu) din România, cu invitați de vază români și adresat publicului român, sau adăugând, după doar câteva zile, un „kind reminder” ca să nu uite cei interesați, toate astea pe lângă deja intratele, de multă vreme, în lexicul căcăniu colorat de mahala „mood”, „vibe”, „no filter”, „cool”, cu și mai pre(ten)țioasele „author” și „writer” cu tot, utilizate, repet, practic în aproape fiecare postare de acești, chipurile, „slujitori ai limbii române”, care ar trebuie s-o venereze și s-o îmbogățească, însă nicidecum preluând ca atare, pe nemestecate, ÎN (deci nu DIN) engleză tot felul de cuvinte și expresii care, în cele mai multe cazuri, au echivalente absolut superbe, pline de expresivitate și tâlc, iar uneori de un umor specific, în limba română, culmea penibilului atingând-o, de departe, un în principiu cunoscut autor român, cu numeroase cărți publicate la cea mai prestigioasă editură din România (după cum amintește cu orice prilej pe care-l caută cu tot dinadinsul), care, în urmă cu câteva săptămâni, anunța prin toate mijloacele disponibile pe Facebook („platforme literare”, pagina proprie și cele ale unor prieteni, reclamă etc.), că-și lansează, ca tot scriitorul care se respectă și nu dă doi bani pe ale celorlalți confrați, propria școală (adicătelea nici măcar doar curs!) de „scriere creativă”, specificând în textul prezentării, negru pe mai degrabă gri, că „Nu accept tineri romgleziți. Nu am ce face cu ei și nici ei nu au ce deprinde de la mine”, ceea ce mi s-a părut absolut lăudabil, doar că, pe lângă faptul că respectivul ctitor de școală efectiv nouă este chiar unul dintre campionii postărilor și comentariilor în romgleză, însuși numele proaspăt inauguratului stabiliment este... „WANNABE”, fiindcă, desigur, „VREAU SĂ FIU” ar fi sunat prea de porc, prea ca pe românește.

 

P.S. Pentru a nu lungi și complica, din punct de vedere structural și sintactic, un text și așa stufos și, sunt sigur, greu de înțeles pentru un cititor neantrenat, am să pun doar sub formă de, să zicem, anexă, perpetuu completabilă și, uneori, asezonată cu mici considerații sau completări personale, o listă cu diversele cuvinte și expresii folosite deja în mod uzual în postările, indiferent cât de lungi sau scurte, de pe Facebook ale amintiților truditori și asiduu propovăduitori ai romglezei de baltă stătută și oribil mirositoare:

 

1. „Am un feeling că...”/„Feelingul meu e că...”

2. „Mi se pare obvious”

3. „Dragi followers... vom adăuga un extra star” (Adicătelea, în traducerea mea: „Dragi urmăritori... vom adăuga o steluță în plus”)

4. „Later edit”

5. „Hot! Hot! Hot!” (Cu ocazia unei noi apariții editoriale a autorului)

6. „Hello all” (Până și o reclamă TV spune „salutare tuturor!”)

7. „Primăvară frumoasă everyone”

8. „Proud of u” (Unui confrate care tocmai publicase o carte nouă)

9. „The authors and their books”

10. „As good as it gets” (Utilizat de un unanim acceptat mare scriitor și critic literar contemporan, în finalul unei postări lingușitoare cu poze)

11. „Am și eu în antologie un text despre clashuri intergeneraționale” (Presupun că avea un lapsus pentru „conflicte”)

12. „Got mail” (Recte, am primit pe e-mail)

13. „No more easy going!” (O postare oarecum recurentă, inclusiv sub formă de comentarii la diverse postări ale altora, a unui scriitor de mare anvergură, cu un umor pe care trebuie să mărturisesc că nu-l prea înțeleg/gust și care mai are și alte obsesii stranii în afară de asta.)

14. „Love you 4 life”

15. „Congrats” (Că „Felicitări!” s-a demonetizat deja și sună ca dracu, nu?)

16. „Morning coffee thought” [O tânără debutantă de 47 de ani care se lăuda că i-a apărut prima „proză” într-o antologie (publicată la o editură de mare prestigiu) „îngrijită” de fostul ei profesor de „scriere creativă”. Nimic neobișnuit.]

17. „M-a luat grav urban sketchingu’” (Habar n-am ce-a vrut să spună efectiv authoru’, consacrat, dar era acolo și o mâzgăleală cu o clădire, la care luase sute de aprecieri)

18. „A apărut! I am so happy!” (Un redactor-scriitor, despre un ceva număr nou de revistă chipurile culturală și care cică promovează literatura română)

19. „Baby’s first Bookfest”

20. „See u there” [Adicătelea la lansare. (Și cât de frumos sună: „Ne vedem acolo!”)]

21. „Belive it or not” (Introducere la un anunț conform căruia cartea respectivului e în nu știu ce top)

22. „On red carpet” (La o festivitate cu... covor roșu)

23. „This is my church...” („Biserica” aia e un ceva cenaclu, din câte am înțeles)

24. „Book to Screen” (Probabil un fel de „De la carte la film”, o inițiativă a nu știu cui)

25. „Ficțiunea fast-forward” (Titlu din publicația... Observator cultural. „Ficțiunea pe repede-înainte” era nașpa, of course.)

26. „Summer apathy” (O poetesă, postând o fotografie în care apare cu buricul la vedere)

27. „Free theraphy: wildflowers” [O editoare de la o mare editură (care se laudă că promovează intens autorii români), la un set de poze cu ceva... flori sălbatice]

28. „Less is more, more is not less” (Titlul unei cronici făcute la o carte românească de către un poet (!!!) român și publicată pe platforma/revista? românească de cultură? românească... Suplimentul de cultură. Efectiv n-a fost în stare să găsească altă rimă.)

29. „[...] am încheiat atelierul de spoken words pentru poetele și poeții debutanți” (Pe cuvânt că nu știu despre ce era efectiv vorba, dar părerea mea e că „spoken words” ar fi sunat mai frumos și mai... poetic în forma „cuvinte rostite”, de pildă.)

30. „[...] concertul a fost pure joy, superb și  magic... I loved every second of it...” (O deja relativ cunoscută poetă în plină ascensiune)