SPECULĂ (ADEVĂRATĂ) CU MEDICAMENTE (FALSE)

Poate că am înțeles eu greșit din capul locului, încă din urmă cu mai bine de treizeci și cinci de ani, adicătelea chiar și dinaintea Revoluției, care de-aia m-a și... cum să spun?... bucurat, și chestia asta, ca multe altele, dar trăiam cu impresia că unul din marile, dacă nu chiar principalul avantaj al capitalism-liberalismului și, mai cu seamă, economiei de piață față de, cum ar veni, socialism și/sau comunism este faptul că – spre deosebire de ceea ce și-au imaginat alde Marx, Engels & Co., care gândeau la modul simplist, convinși că, de-un exemplu mai degrabă de-al meu, atunci când doi giganți dintr-o industrie, cum ar fi Mercedes și BMW în cea auto, în loc să se chinuiască fiecare să găsească de unul singur soluții pentru a face o mașină mai bună, își dau mâna și „conlucrează tovărășește”, punând la un loc resursele fiecăruia, nu are cum să nu iasă un produs net superior, dar s-a dovedit, dimpotrivă, că, neavând cu cine să se întreacă întru progres, compania unică rezultată are tendința de a cădea pe tânjală și a scoate niște rebuturi pe care oamenii n-au încotro decât să le cumpere așa cum sunt, de vreme ce nu există alternativă – atunci când apare un „mediu concurențial” lucrurile merg mai bine, iar rezultatul este că, printre altele, prețurile scad, pentru că oamenii se vor orienta în mod natural spre produsele mai ieftine, dar care nu fac rabat la calitate, obligându-i pe producători și comercianți să găsească soluții (oneste) pentru a răspunde acestor cerințe, teorie contrazisă, însă, din nou, la multă vreme după Marx, Engels & Co., de unii dintre analiștii ăia economici de frunte de la noi care înțeleg perfect un fenomen financiar-bancar fix... DUPĂ ce s-a întâmplat, iar maximum de predicție pe care-l pot face este că, după o devalorizare accentuată a leului într-o zi oarecare, el se va devaloriza încă și mai tare în zilele ce urmează, până la valori înspăimântătoare pentru public, dar care din fericire nu s-au adeverit niciodată sau au fost atinse după zeci de ani de la „profeția” împlinită ca a oricăruia dintre noi când spune despre cu individ că va muri negreșit, doar că nu mâine sau poimâine, ci... cândva, și care analiști îi găsiseră drept principali vinovați măcar morali pentru falimentul companiei de asigurări Euroins pe... clienții păgubiți, care, vezi Doamne, se zgârciseră să cumpere cele mai ieftine polițe (RCA) de pe piață, în loc să se orienteze și ei, ca tot doctorul în economie, spre cele mai scumpe, care sunt întotdeauna garanția succesului, deși, din punctul meu de vedere, o logică liberală ar fi (fost) exact pe dos, deoarece o compania care practică, indiferent de produs, prețuri mai mici are șanse să ocupe o cotă de piață mai mare și, în consecință, să ruleze sume îndestulătoare, pe când una cu tarife piperate va rămâne curând fără mușterii și, ca atare, va da faliment prima, în fine, ceva de genul, asta, desigur, atunci când nu apar escrocheriile premeditate, cum a fost, de fapt, cazul Euroins, însă în ciuda lungilor aparențe de până acum eu voiam să mă refer (și) la altceva, respectiv la o dezbatere care durează deja, cred, de câteva decenii, în legătură cu prețurile mici practicate de un retailer (în principal online) de produse de parfumerie, despre care mulți spun că nu au cum să fie reale decât dacă, în schimb, produsele sunt falsificate, ceea ce m-a făcut dintotdeauna să mă întreb de ce, dacă lucrurile sunt așa simple, iar „cunoscătorii” nu cumpără un produs ieftin de teamă să nu fie contrafăcut și vor prefera să dea de două ori mai mulți bani pe el, luat din altă parte, ca să fie siguri că e autentic, comercianții necinstiți nu se orientează și ei în consecință, vânzându-și produsele false la prețuri adevărate, sau măcar doar cu o fracțiune mai mici, doar că de treaba cu parfumurile mi-am amintit zilele trecute, când m-am confruntat, pentru a mia oară la drept vorbind, cu un alt fenomen similar spre identic, doar că din „industria farmaceutică”, dat fiind că sunt, de multă vreme, client relativ fidel al unui lanț de farmacii care, la fel ca retailerul de parfumuri de mai sus, are prețuri cu mult mai mici decât ale oricărui alt lanț concurent și de anvergură chiar mai mare, cu farmacii la fiecare colț de stradă, cel mai recent exemplu fiind o cutie cu ceva pastile de supt pentru dureri de gât, care la farmacia „mea” costa 23 de lei, iar la cea concurentă, cu reclame televizate realizate de artiști de talie națională și așa mai departe, costa aproape fix de două ori mai mult, respectiv 45 de lei, însă nici măcar asta nu era cel mai scandalos, ci faptul că farmacia cu reclame și așa mai departe avea și ea la vânzare, dar exclusiv pe site, același produs la prețul de 29 de lei, la fel cum un alt lanț, intrat mai de curând pe piață, are pe site prețurile copiate, la indigo, ale farmaciei „mele”, dar în unitățile fizice ele sunt simțitor mai mari, uneori spre duble, ceea ce m-a făcut să-mi ridic o seamă de întrebări chiar tulburătoare, pentru că, de pildă, într-o primă fază recunosc că mă întrebasem și eu dacă nu cumva există riscul ca farmacia „mea” să comercializeze, de fapt, produse de contrabandă, genul despre care se spune că sunt făcute „pe vapor” (sau în China), pentru că, altfel, în ciuda ideii cu liberalismul, economia de piață și toate cele, care oferă posibilitatea oricui să ceară oricât pentru orice, părea destul de absurd ca o farmacie să-și poată permite să practice un „adaos comercial” atât de mic în raport cu concurenții sau, dimpotrivă, ca toți ceilalți să manifeste o asemenea lăcomie cu aspect de speculă ordinară încât să practice unul atât de necuviincios de mare, și poate că aș fi rămas pe veci îngrijorat că, de ani de zile, mă îndop cu medicamente contrafăcute (care, însă, iată, paradoxal, mă ajută să fiu încă în viață și chiar să scap de răceli și dureri de cap când e cazul), dacă n-ar fi apărut, cum spuneam, nebunia asta cu prețurile de pe site-urile farmaciilor obișnuite, pentru că acum dilema mea s-a extins, căpătând proporții apocaliptice, deoarece, pe de-o parte, încep să mă întreb dacă nu cumva, iată, și toate celelalte farmacii au produse contrafăcute, de vreme ce, cumva, își permit să le vândă, măcar parțial, adică o parte din stocuri, la prețurile acelea „nesustenabile”, iar, pe de alta – în cazul în care, totuși, nu e vorba de vreo escrocherie de acest tip, adicătelea cu produse false –, mă gândesc dacă nu cumva, în ciuda, repet, „pieței libere”, a economiei...  etc., care la noi oricum are niște (NE)reguli cu totul diferite față de cele din lumea civilizată, după cum am mai și scris, practica farmaciilor normale este una în afara legii, așa încât instituțiile statului ar trebui, așadar, oricum să intervină într-un fel sau altul, respectiv fie verificând mai atent decât până acum proveniența produselor „(prea) ieftine”, pentru a vedea dacă sunt conforme, iar pe de alta pentru a stabili dacă practicile farmaciilor obișnuite sunt legale, iar acele adaosuri comerciale gigantice nu depășesc, totuși, chiar și din punct de vedere juridic, nu doar al „bunelor practici”, nivelul bișniței și al speculei, asta ca să nu mai spun că poate ar fi loc și în industria farmaceutică de niște „înțelegeri de comun acord” între guvernanți și comercianți, de genul celor cu care se lăuda Ciolacu că a făcut cu supermarketurile pentru produsele de bază, mai ales că nici medicamentele nu sunt (sau cel puțin n-ar trebui să fie) chiar unele de lux.