CEAUŞESCU ŞI SOLUŢIILE ANTICRIZĂ
Cât de simplu s-ar fi putut acoperi deficitul bugetar, dacă, de pildă, Curtea Constituţională (căreia Băsescu i-a şi pus gând rău!), judecând după mintea matusalemicului consilier al eternului guvernator BNR, Adrian Vasilescu, ar fi socotit că nu se încalcă niciun drept câtă vreme pensiile sunt păstrate în fond, indiferent de nivel, deci şi cu 15% diminuate, fiindcă este exact ca şi cu casa, adică nu-ţi poate fi confiscată, dar valoarea ei poate fluctua (mai ales în jos!) în funcţie de evoluţia pieţei imobiliare (am încheiat citatul), de unde reiese că o ordonanţă de urgenţă care să stabilească valoarea maximă a oricărei pensii la, să zicem, 20 de lei pe lună ar fi fost încă şi mai grozavă.
Sau cât de repede ar fi rezolvat toate problemele financiare guvernuboc dacă ar fi putut să confişte pur şi simplu banii din conturile bancare ale oricărui cetăţean; păi într-o clipită am fi trecut de-a dreptul pe excedent bugetar, spre invidia tuturor celorlalte ţări.
Ori, dacă pentru a scăpa o dată pentru totdeauna de bugetarii ăştia mulţi şi obezi – care şi daţi afară tot s-ar îngrăşa în continuare pe spinarea bieţilor privaţi, pentru că ar trebui ghiftuiţi cu fabuloasele ajutoare de şomaj – ar putea fi săltaţi din case, duşi prin niscai locuri neştiute, împuşcaţi şi îngropaţi. Scurt pe doi!
Iar lista “soluţiilor” de genul ăsta ar putea continua…


