ARIA TRĂDĂTORILOR

Poate pentru a marca într-un fel ziua de astăzi, 8 ianuarie, când se împinesc 78 de ani de la naşterea lui Elvis Presley, dar mai probabil dintr-o simplă şi oarecum fericită coincidenţă, Antena 1 a programat… sâmbătă noaptea târziu, sau mai precis duminică dimineaţa devreme, pe la ora 2 (?!) un film cu el în rolul principal. L-am urmărit şi eu (înregistrat, fireşte!), prilej cu care m-am enervat iarăşi din cauza nenorociţilor care fac traducerile la filmele muzicale şi mai ales a Voiculeştilor (recte patronilor) care nu-i dau naibii afară.

Ce pare să fie în continuare mult peste puterea de înţelegere şi a unora şi a celorlalţi e că melodiile din peliculele de acest gen nu sunt un soi de pauze publicitare lipsite de relevanţă şi de care eventual poţi profita ca să dai o fugă până la closet sau să mai zapezi un pic pe alte canale, ci fac parte integrantă din acţiune, atâta câtă e ea, iar textele sunt cel puţin la fel de importante ca replicile schimbate fără acompaniament, dovadă stând – chiar şi pentru retardaţi – mimica şi gesturile personajelor care interpretează şi ale celor care doar ascultă. Numai traducătorii cretini de la canalele noastre neaoşe (spre deosebire de cei de la TCM, de pildă) îşi zâmbesc în barbă de câte ori începe câte un cântec, dând pe repede înainte, fericiţi că au mai puţin de muncă.