ÎN METROU

Aşa cum cred că am mai menţionat (în treacăt) [de câteva (zeci de) ori] pe-aici, nu sunt, n-am fost şi e puţin probabil că voi deveni vreodată un tip din cale-afară de temerar. În plus (sau în schimb) am (şi) tendinţa de a respecta regulile, începând cu cele de conduită şi terminând cu cele de circulaţie (mai puţin restricţiile de viteză, pe care le mai ignor uneori, dar tot în limitele bunului simţ). Din aceste două motive cumulate, de pildă, nu mă rezem niciodată de uşile de la metrou, pe care există câte un abţibild cu un desen grăitor în acest sens, preferând, atunci când nu găsesc un loc mai bun, eventual pe scaun, să mă înfăşor cumva în jurul balustradei aceleia verticale din imediata lor apropiere.

Pe de altă parte, aşa cum de asemenea am mai menţionat…, deşi cred că totuşi mai rar, din cu totul alte motive (poate pe lângă cel dintâi dintre cele de mai sus, la drept vorbind) nu sunt părinte. Dacă aş fi fost, probabil m-aş fi numărat printre cei teribil de antipatici, intraţi mereu în panică să nu păţească ceva odrasla. În fine. Unde voiam să ajung?...

Ieri seară, venind eu de nu contează unde către casă, cu metroul (că altfel n-avea niciun sens introducerea sau titlul), am asistat la următoarea scenă: un copilaş de vreo cinci-şase anişori, altminteri drăgălaş şi cuminţel, deşi mă tem că nu întru totul normal (la cap), de vreme ce din când în când scotea nişte sunete stranii, despre care iniţial am crezut că provin de la garnitura de tren, şi-a întrebat mama, aflată la câţiva paşi de el (în sensul că nici nu-l ţinea de mână, sau ceva), dacă se poate rezema de uşa de la metrou (acum pare să aibă încă şi mai mult sens totul, nu?), primind un răspuns tranşant şi încurajator: “da, mami, poţi, numa’ nu pune căpşorul pe geam!”, motivul adăugirii din urmă fiind pesemne acela că pe suprafaţa de sticlă exista într-adevăr o dezgustătoare dâră de lichid închegat, închis la culoare, care se prea poate să fi fost de sânge rămas de la precedentul pasager ce se rezemase de uşă. M-am abţinut cu greu de la nişte comentarii (educative) cu glas tare, formulându-le, egoist şi poate (la fel de) iresponsabil, doar în gând.

Acum, întrebarea mea pentru toţi părinţii care (se) nimeresc pe-aici ar fi: (doar) cu mine e ceva în neregulă?!