TAXE, IMPOZITE, POLITICIENI ŞI ALTE CATASTROFE
În calitatea mea de cetăţean aproape responsabil şi cu frică de autoritate, aparţinând, probabil, clasei mijlocie-mică după veniturile familiale la care contribui din plin… cu sfaturi şi prin admonestarea blândă a soţiei de câte ori e pe punctul să facă o cheltuială nechibzuită (în timp ce ale mele, mult mai mari şi mai numeroase, că-s pasionat de electronice, sunt, dimpotrivă, încurajate de ea, ceea ce, oarecum paradoxal, îi atrage alte porţii de muştruluială), nu am rămas absolut niciodată restant la vreo factură şi cu atât mai puţin la achitarea impozitului pe casă şi maşină. Asta până anul trecut.
Pentru cine nu-şi mai aminteşte, la începutul anului 2013 a fost o mare bulibăşeală cu aceste impozite, tipică actualei administraţii locale şi centrale, ca şi tuturor celor care au precedat-o şi o vor urma, în vecii vecilor, amin, deoarece, după ce s-au trimis plicurile cu sumele datorate, s-a ajuns la concluzia că nu fuseseră cuprinse nu ştiu ce majorări, pe care de fapt primăriile promiseseră că le vor acoperi din fonduri proprii, dar Guvernul nu le-a lăsat, aşa că s-au cirovăit unele cu altul, iar în presă au apărut tot soiul de ştiri (pe vremea aia mă mai uitam cât de cât la televizor) contradictorii, interviuri cu politicieni confuzi, talk-show-uri cu moderatori derutaţi şi aşa mai departe. Cert este că eu, ca de obicei, cu atât mai mult cu cât găsisem plicul cu pricina în cutia poştală încă dinaintea Revelionului (ştampila e din 27.12), am plătit ce scria acolo că am de plătit, încă din primele zile ale anului. După care mi-am văzut de ale mele, că doar nu era să stau de dimineaţă până seara la televizor să aflu când şi cum s-a tranşat problema, sau să umblu ca un căpiat pe la administraţiile financiare şi să-mi pierd zilele, dacă nu şi viaţa, la cozile alea unde îşi mai dă obştescul sfârşit câte un cetăţean la fel de responsabil ca mine, doar că mai vârstnic, ca să aflu dacă şi cât aş mai avea de plătit. Mi-am zis că, la urma urmelor, când s-or înţelege capii (mafioţi ai) statului între ei, vor avea minima decenţă să mă anunţe şi pe mine prin intermediul unui plic suplimentar, cu suma aferentă, pe care eu, în calitatea mea de… (a se vedea mai sus) îl voi onora cu scârbă, că n-am încotro. Fiindcă n-am primit nimic de felul ăsta, mi-am imaginat, naiv cum sunt, că soluţia fusese una “în interesul cetăţeanului”. Când colo…
Anul acesta, tot ca niciodată, plicul mi-a venit abia pe la jumătatea lui februarie, când eu – gândindu-mă că s-a pierdut sau că se face economie la hârtie – îmi şi achitasem deja de vreo două săptămâni taxele, fără să dau atenţie sumei, una într-adevăr mai mare decât cea din 2013, dar pe care o pusesem pe seama obişnuitelor majorări anuale, că doar trăim unde trăim. De altfel, din fiţuica scoasă la o imprimantă moştenită pesemne măcar de pe vremea lui Iliescu, dacă nu chiar a lui Ceauşescu pe care o primisem drept chitanţă de la poştă, oricum nu se înţelegea nimic, în schimb, când m-am pomenit cu factura oficială în mână – chit că nici asta nu era prea limpede, însă nu din motive de proastă tipărire – am avut un şoc, ce-i drept nu foarte mare, deoarece, ca român sadea, sunt deja vaccinat din fragedă pruncie la genul ăsta de măgării.
Aşadar, pe lângă suma aproape normală, pentru anul în curs, nici măcar atât de mare pe cât mă temeam (mai ales că apăruseră tot soiul de zvonuri legate de apartamentele de bloc care figurează şi ca sedii de SRL-uri), apărea şi, cum ar veni, restanţa de anul trecut, câţiva zeci de lei, încadraţi chiar la rubrica “restanţe din anii anteriori”. OK, până aici toate relativ bune şi aproximativ frumoase, merge şi aşa, dacă nu mi-a venit plicul ăla suplimentar anul trecut, a venit suma respectivă acum, numai că…
În dreptul unei alte rubrici, numite “accesorii (sold 31.12.2013)”, mai apare o sumă, altminteri modică, pe aceeaşi linie de tabel cu zecile alea de lei restante, însă al cărei înţeles nu l-am descifrat cu exactitate (aşa încât, dacă mă înşel… tot nu-mi cer scuze, pentru că toată povestea asta e oricum un mizilic faţă de mizeriile pe care le avem de înghiţit zi de zi din partea autorităţilor), însă explicaţia cea mai, să spunem, logică (deşi evident că nu e) ar fi aceea că reprezintă… penalităţile pentru faptul că nu mi-am plătit, chipurile la timp (respectiv până prin septembrie sau când e termenul-limită, că habar n-am, de vreme ce achit întotdeauna încă din ianuarie), suplimentul ăla de impozit pe anul trecut, pe care l-au inventat ei… DUPĂ ce-mi plătisem de fapt impozitul pe anul trecut. Mă-nţelegeţi?
Cu alte cuvinte, fără să am nici cea mai măruntă vină că autorităţile nu s-au înţeles între ele şi că m-au pus să plătesc, vezi Doamne, mai puţini bani decât ar fi trebuit, după care nici nu m-au anunţat în mod oficial şi în timp util că mai am de dat ceva în plus, mă penalizează acum, cumva retroactiv. Păi să nu-ţi alea-alea în ăia-ăia de hoţi?
Faptul că suma e, cum spuneam, modică (probabil un procent din “restanţa” aceea, nici ea fabuloasă, dar poate semnificativă pentru unii) nu e o scuză pentru a fi luată efectiv tâlhăreşte de la milioane de oameni care, din păcate, în majoritatea lor, nici nu bagă de seamă, sau, dacă bagă, lasă oricum de la ei, că-s prosperi ca nimeni alţii în lume, aşa încât, la urma urmelor, poate o şi merită. Cum îşi merită şi conducătorii.
Pentru cine nu-şi mai aminteşte, la începutul anului 2013 a fost o mare bulibăşeală cu aceste impozite, tipică actualei administraţii locale şi centrale, ca şi tuturor celor care au precedat-o şi o vor urma, în vecii vecilor, amin, deoarece, după ce s-au trimis plicurile cu sumele datorate, s-a ajuns la concluzia că nu fuseseră cuprinse nu ştiu ce majorări, pe care de fapt primăriile promiseseră că le vor acoperi din fonduri proprii, dar Guvernul nu le-a lăsat, aşa că s-au cirovăit unele cu altul, iar în presă au apărut tot soiul de ştiri (pe vremea aia mă mai uitam cât de cât la televizor) contradictorii, interviuri cu politicieni confuzi, talk-show-uri cu moderatori derutaţi şi aşa mai departe. Cert este că eu, ca de obicei, cu atât mai mult cu cât găsisem plicul cu pricina în cutia poştală încă dinaintea Revelionului (ştampila e din 27.12), am plătit ce scria acolo că am de plătit, încă din primele zile ale anului. După care mi-am văzut de ale mele, că doar nu era să stau de dimineaţă până seara la televizor să aflu când şi cum s-a tranşat problema, sau să umblu ca un căpiat pe la administraţiile financiare şi să-mi pierd zilele, dacă nu şi viaţa, la cozile alea unde îşi mai dă obştescul sfârşit câte un cetăţean la fel de responsabil ca mine, doar că mai vârstnic, ca să aflu dacă şi cât aş mai avea de plătit. Mi-am zis că, la urma urmelor, când s-or înţelege capii (mafioţi ai) statului între ei, vor avea minima decenţă să mă anunţe şi pe mine prin intermediul unui plic suplimentar, cu suma aferentă, pe care eu, în calitatea mea de… (a se vedea mai sus) îl voi onora cu scârbă, că n-am încotro. Fiindcă n-am primit nimic de felul ăsta, mi-am imaginat, naiv cum sunt, că soluţia fusese una “în interesul cetăţeanului”. Când colo…
Anul acesta, tot ca niciodată, plicul mi-a venit abia pe la jumătatea lui februarie, când eu – gândindu-mă că s-a pierdut sau că se face economie la hârtie – îmi şi achitasem deja de vreo două săptămâni taxele, fără să dau atenţie sumei, una într-adevăr mai mare decât cea din 2013, dar pe care o pusesem pe seama obişnuitelor majorări anuale, că doar trăim unde trăim. De altfel, din fiţuica scoasă la o imprimantă moştenită pesemne măcar de pe vremea lui Iliescu, dacă nu chiar a lui Ceauşescu pe care o primisem drept chitanţă de la poştă, oricum nu se înţelegea nimic, în schimb, când m-am pomenit cu factura oficială în mână – chit că nici asta nu era prea limpede, însă nu din motive de proastă tipărire – am avut un şoc, ce-i drept nu foarte mare, deoarece, ca român sadea, sunt deja vaccinat din fragedă pruncie la genul ăsta de măgării.
Aşadar, pe lângă suma aproape normală, pentru anul în curs, nici măcar atât de mare pe cât mă temeam (mai ales că apăruseră tot soiul de zvonuri legate de apartamentele de bloc care figurează şi ca sedii de SRL-uri), apărea şi, cum ar veni, restanţa de anul trecut, câţiva zeci de lei, încadraţi chiar la rubrica “restanţe din anii anteriori”. OK, până aici toate relativ bune şi aproximativ frumoase, merge şi aşa, dacă nu mi-a venit plicul ăla suplimentar anul trecut, a venit suma respectivă acum, numai că…
În dreptul unei alte rubrici, numite “accesorii (sold 31.12.2013)”, mai apare o sumă, altminteri modică, pe aceeaşi linie de tabel cu zecile alea de lei restante, însă al cărei înţeles nu l-am descifrat cu exactitate (aşa încât, dacă mă înşel… tot nu-mi cer scuze, pentru că toată povestea asta e oricum un mizilic faţă de mizeriile pe care le avem de înghiţit zi de zi din partea autorităţilor), însă explicaţia cea mai, să spunem, logică (deşi evident că nu e) ar fi aceea că reprezintă… penalităţile pentru faptul că nu mi-am plătit, chipurile la timp (respectiv până prin septembrie sau când e termenul-limită, că habar n-am, de vreme ce achit întotdeauna încă din ianuarie), suplimentul ăla de impozit pe anul trecut, pe care l-au inventat ei… DUPĂ ce-mi plătisem de fapt impozitul pe anul trecut. Mă-nţelegeţi?
Cu alte cuvinte, fără să am nici cea mai măruntă vină că autorităţile nu s-au înţeles între ele şi că m-au pus să plătesc, vezi Doamne, mai puţini bani decât ar fi trebuit, după care nici nu m-au anunţat în mod oficial şi în timp util că mai am de dat ceva în plus, mă penalizează acum, cumva retroactiv. Păi să nu-ţi alea-alea în ăia-ăia de hoţi?
Faptul că suma e, cum spuneam, modică (probabil un procent din “restanţa” aceea, nici ea fabuloasă, dar poate semnificativă pentru unii) nu e o scuză pentru a fi luată efectiv tâlhăreşte de la milioane de oameni care, din păcate, în majoritatea lor, nici nu bagă de seamă, sau, dacă bagă, lasă oricum de la ei, că-s prosperi ca nimeni alţii în lume, aşa încât, la urma urmelor, poate o şi merită. Cum îşi merită şi conducătorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu