CĂRȚI LA METRU ȘI LA KILOGRAM

E adevărat că eu însumi, din rațiuni diverse și oarecum diferite de ce și-ar putea imagina unii și alții, am ajuns să-mi public și, mai cu seamă, reeditez, de la o vreme, volumele pe suport electronic, iar cărți de orice fel, și cu atât mai puțin tipărite, oricum nu prea mai cumpăr, așa că o să fiu iarăși acuzat (pe nedrept) de subiectivism, dar mi se pare nu doar pur și simplu de neînțeles, ci și, dintr-o serie întreagă de motive – printre care acela că trăim într-o lume în care chiar și mulți dintre cei despre care voi pomeni mai încolo că strâmbă din nas cu dispreț când vine vorba de ele se bat cu cărămida-n piept că salvează planeta și protejează natura, cu copacii ei cu tot –, scandalos că, în anul de grație 2024 după Hristos și 7732 de la facerea lumii, e-bookurile continuă să aibă o cotă de piață absolut marginală în raport cu cărțile fizice, în condițiile în care, pe de-o parte, de pildă, proporția e cam exact inversă în privința ziarelor și, paradoxal, chiar a revistelor așa-zis literare, transformate deja de mulți ani mai degrabă într-un soi de bloguri colective, așadar „publicate” online, și, pe de altă parte, toată lumea citește orice, de la informațiile despre starea vremii la tratamente pentru boli incurabile, pe telefon sau laptop, iar scriitorii înșiși mă îndoiesc să-și redacteze (capod)operele cu pixul sau stiloul, și cu atât mai puțin penița, pe vreun caiet dictando, ca să nu mai spun o foaie de pergament, în schimb numai că nu vomită de scârbă dacă le recomanzi un roman în format electronic, descărcabil fie și de pe o platformă cât se poate de onorabilă sau chiar de pe pagina de internet a editurii care a scos și tirajul, eventual epuizat, pe hârtie, preferând să aștepte unul nou, tot tipărit, asta ca să se poată lăuda în continuare – cum poate aș fi făcut și eu prin adolescență, dacă aș fi fost mai tâmpițel decât am fost și dacă ar fi existat Facebook pe vremea aia – cu pozele care înfățișează teancuri întregi din „ultimele mele achiziții”, cumpărate parcă la kilogram sau, mai degrabă, la metru și care, desigur, „nici nu mai au loc în bibliotecă”, în schimb „își așteaptă rândul să fie citite”, între timp fiind doar amușinate câinește, pentru ca mândrul cumpărător să se poată pronunța în cunoștință de cauză, a suta oară, despre „mirosul fără seamăn pe lume al paginii proaspăt ieșite de sub tipar” sau ceva, altminteri fiind de mare porc să te fălești doar cu niște titluri și poze de coperți ale unor orori de, nu-i așa?, biete fișiere care n-au nimic de-a face cu „cărțile adevărate”... în afară de a conține și reda exact aceleași povești captivante și măiestrii stilistice (atunci când există) ale autorilor, doar că afișate pe monitorul sau ecranul pe care, în schimb, se „scrolează” în delir, de dimineață până seara, în căutare de te miri ce subiecte derizorii sau – și mai paradoxal, când vine vorba de „iubitorii de literatură”, mai cu seamă românească și contemporană – se pot citi foarte bine texte, de la poezie la proză, pe „platformele” (așadar tot online) de profil sau chiar pdf-uri piratate după cărțile alea neapărat tipărite, iar un scriitor de seamă și fără seamăn se lăuda inclusiv că-și compune de multă vreme ditamai romanele direct pe telefonul mobil, cu ajutorul nu știu cărui soft, dar pesemne că nu și le și (re)citește, măcar pentru corecturi. Că nici n-o fi vorba doar de snobism și tembelism!

P.S. Și pentru că tot a început Bookfest,  cât de greu și nefiresc ar fi, oare, să se imagineze, în anul... așa și pe dincolo, și un eveniment intitulat... E-bookfest?