INCURABILII

După aproape treizeci și cinci ani de libertate și democrație, cu sau fără ghilimele, în România încă se practică pe scară largă pseudojurnalismul bazat pe zvonuri și minciuni sfruntate lansate cu nonșalanță și fără scrupule în mass-media de toate felurile, inclusiv, sau mai ales, audiovizuală, recte „la televizor”, chipurile... pentru a fi dezmințite, pe sistemul «am aflat, „pe surse”, că domnul Cutare este criminal în serie și și-a mai omorât și mama», prilej ca, după ce, într-un târziu, domnul Cutare neagă cu vehemență, să mai apară și un titlu (pe burtieră) de genul „Domnul Cutare nu recunoaște că e criminal în serie și că și-a mai omorât și mama”, cel mai recent exemplu elocvent fiind cel de duminica trecută, când, fix în ziua în care Dinamo juca meciul final și decisiv pentru salvarea de la retrogradarea directă din Superligă, s-a lansat „știrea” că în locul unui jucător cu ceva pedigri, trecut pe la câteva echipe semnificative din Europa, fusese transferat la formația bucureșteană fratele lui geamăn și fără nicio legătură cu fotbalul, dar cum oficialii clubului erau ocupați cu partida, „n-au putut fi contactați”, adicătelea pentru un punct de vedere oficial, ore în șir, cât gogomănia să facă ocolul tuturor televiziunilor și al site-urilor de profil, după care, când, într-adevăr, unul dintre mai-marii dinamoviști, iritat, a dezmințit-o, a apărut și celălalt model autohton de crasă DEZinformare, și anume trunchierea și scoaterea din context a mesajului, pentru că, de pildă, dintr-un șir întreg de argumente trecute în revistă, cu titlu exemplificativ, de dinamovist, printre care faptul că jucătorul cu pricina a fost înregistrat la Federație, i s-au făcut actele necesare, cu „carte verde” cu tot, a fost recomandat de o agenție serioasă de impresari și, pe de altă parte, nici măcar nu seamănă foarte bine la față cu frate-său, încât să fie confundat, un vajnic reprezentant al celei mai joase și josnice spețe de așa-ziși gazetari ai sportului, prezent în studio în timp ce declarația era transmisă în direct și INTEGRAL, la sugestia unui biet doar fost fotbalist, nicidecum jurnalist, care n-are vreo treabă cu deontologia profesională, a luat, din toată intervenția, doar partea cu agenția de impresari, ca și cum ar fi fost argumentul nu doar suprem, ci și absolut unic, în sensul că, vezi Doamne, ditamai clubul de mare tradiție s-ar fi lăsat doar în baza respectivilor impresari, ceea ce era, bineînțeles, absolut fals (și nu vorbesc despre cât de adevărate sau nu puteau să fie explicațiile oficialului dinamovist), dar nu l-a împiedicat pe trepăduș să debiteze o nouă tiradă împotriva celor pe care-i cășunase, ceea ce, la un nivel al lipsei de profesionalism totuși mai scăzut, mi-a amintit de momentul în care un coleg de-al său de la Digi Sport, moderator mai puțin vedetă decât celebrii Bâlbâilă și Gângăvilă, despre care am mai scris, și anume Șușotilă, cel care sunt convins că nu se aude nici el atunci când vorbește cu telespectatorii și invitații, în afara primelor două sau trei cuvinte la început de intervenție, de obicei „Bună ziua!” sau „Bine v-am găsit!”, pe care le răcnește cât poate el de tare, adică pe un ton aproape normal pentru orice om de pe stradă, nicidecum lucrător în televiziune, îl avea drept invitat prin telefon pe președintele clubului Rapid, proaspăt urmărit penal într-un dosar în care, dincolo de alte (ne)vinovății, exista și un punct întocmit de procurori după cel mai tradițional model mișelesc al DNA, instituție pe care sunt sigur că Șușotilă, ca și întregul său trust media de pupincuriști, a adorat-o pe vremea idolului lor Băsescu, și anume cel în care un cetățean, să zicem C, devine suspect principal exclusiv pe baza interceptării unei convorbiri telefonice între cu totul alți doi cetățeni, să zicem A și B, dintre care unul, de pildă B, spune despre el, C, că a săvârșit o infracțiune, în cazul de față președintele Rapidului spunându-i șefului de galerie al echipei că s-ar fi înțeles cu un arbitru să... nici nu contează ce, respectiv să facă ceva nelalocul lui, doar că marele gazetar Șușotilă (devenit abia la bătrânețe și moderator TV), probabil pe un alt principiu sfânt al ziaristului de doi bani dâmbovițean, și anume să nu supere invitatul sau intervievatul de teamă că altădată nu-i va mai răspunde la telefon și se va duce, Doamne ferește!, la concurentul încă și mai de doi bani (recte de unul singur) și mai blând cu invitații și intervievații, n-a îndrăznit sau nu și-a dat seama că e și la mintea unui cocoș (de) jurnalist să-l întrebe pe ce se baza respectiva declarație consemnată în stenogramă, cu alte cuvinte dacă, pe de-o parte, rapidistul chiar vorbise cu arbitrul, ceea ce era condamnabil, poate inclusiv din punct de vedere penal, sau, pe de alta, pur și simplu îl mințise sfruntat pe șeful galeriei, pretinzând, doar, că a vorbit cu arbitrul, ceea ce nu era condamnabil decât la nivel moral, prilej cu care am fi aflat și noi, o dată în plus, iar pupincuriștii poate pentru prima oară, că de-aia sunt pupincuriști și nu-i duce capul să înțeleagă singuri, cu neuronul lor, nici după sute de alte exemple similare, cam cum funcționează cu adevărat justiția în România.