Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 15 mai 2024

STAN ȘI BRAN DE LA ANTENA 3

De parcă n-ar fi fost de-ajuns că, începând de anul acesta și până dracu știe când, teoretic vreo trei sezoane întregi, dar încă mai există speranțe să apară un miracol, iar drepturile TV să fie, cumva, subînchiriate, Formula 1 este și va fi transmisă de Antena 3 CNN (!?), ceea ce mă îndoiesc să ajute în vreun fel audiența postului... de știri, a cărui grilă de programe pare deja mai degrabă încurcat-răvășită de calificări și curse (antrenamentele sunt oricum ostracizate pe platforma online, dimpreună cu competițiile-suport, F2 și F3, unde pot fi văzute doar în schimbul fix aceleiași taxe lunare cu care le poți urmări, la o calitate, inclusiv sau mai ales a comentariilor, infinit superioară, pe platforma originală, F1TV), care numai că nu sunt (încă) întrerupte abrupt pentru a face loc vreunui buletin informativ cu știrile proaspete din urmă cu două, trei sau chiar patru ore, dacă nu chiar zile (că-n weekenduri oricum nu prea sunt evenimente majore), și sunt convins că se va întâmpla și asta cu prima ocazie când pe un circuit se va ivi vreun incident sau o aversă de ploaie care să prilejuiască un steag roșu de mai lungă durată, mai cu seamă dacă se va suprapune și cu vreo conferință de presă a cine știe cărui politician de doi bani de frunte, gen Iohannis, Ciucă sau Ciolacu, ca să nu mai spun Simion sau Șoșoacă, cel mai și cu adevărat slab dintre cei doi comentatori de la Digi Sport care se ocupau de competiție până anul trecut s-a transferat, după bunul lui obicei prost de a se gudura pe lângă oricine deține drepturile de televizare ale principalelor întreceri pe două și patru roți ca să-și asigure locul de muncă favorit, la postul grupului Intact, de unde continuă demonstrațiile de incontestabil retard mintal de a-și găsi ceva foarte interesant, pentru el, de spus exact atunci când intervin comunicații radio între echipe și piloți, semnalate ca atare pe ecran, încât n-ai nevoie nici de un neuron stingher ca să-nțelegi dracului și să taci în cele 10-15 secunde ale dialogului, mai ales când ar fi trebuit să înveți asta în cele poate spre trei decenii de când te ocupi cu astfel de transmisiuni (de unde și „diagnosticul” meu, pe care mi-l mențin și în fața unor autorități medicale, la o adică, de vreme ce nu e-n stare să învețe ceva atât de simplu într-un interval de timp atât de mare), de-acum fiind secondat de un alt cetățean bizar, suferind, printre altele, de n-am reușit să-mi dau seama ce afecțiune gravă la nivel capilar, în afară, presupun, de o banală chelie sau o severă prostie, încât e nevoit să poarte o bască proletară chiar și în incinta studioului din care transmite, cu căștile peste ea și urechi, și care, de pildă, e perfect în asentimentul colegului său oricum încă și mai greu de cap atunci când nu reușesc să facă distincție între situațiile absolut diferite de pe un circuit și le compară, socotindu-le identice, pe cea în care un pilot taie o șicană pentru că este în luptă directă cu un altul, și practic nu mai are loc pe pistă, după care, eventual, ar trebui să cedeze poziția câștigată, dacă e cazul – dar aici se mai poate discuta, inclusiv în contradictoriu, pentru că și cei mai în drept să decidă, comisarii de cursă, dau uneori verdicte diametral opuse –, și cea în care un (alt) pilot taie acea sau altă șicană atunci când se află, mai mult sau mai puțin, singur pe traseu, nestânjenit de nimeni, în urma unei vădite erori de pilotaj (presupunând că nu e chiar o încercare intenționată de a trișa) și își procură în acest fel un avantaj necinstit (am scris aici pe larg despre exact incidentul cu Vettel pe care caraghioșii ăștia îl comparau, în mod stupid, cu alte incidente, ale lui Hamilton, aflat însă în prima situație descrisă mai sus, de obicei scos în decor de Verstappen sau de același Vettel),  la fel cum, de-o altă pildă, chiar în ultima cursă, cea de la Miami, acești Stan și Bran ai transmisiunilor de F1 vedeau similarități existente doar în capetele lor între o manevră a lui Perez, care a „plonjat” pe interiorul unui viraj, dar a blocat roțile și a măturat întreaga pistă, ieșind în decor pe partea opusă după ce i-a obligat pe câțiva concurenți să frâneze și să-l ocolească, și un astfel de plonjon al lui Hamilton, care, însă, nici n-a blocat roțile, iar de ieșit n-a ieșit (respectiv intrat) decât cel mult până pe la jumătatea pistei, lăsând, așadar, cealaltă jumătate liberă, doar că pe ea încercau să se... strecoare alte două monoposturi, care, firește, n-au avut loc și s-au acroșat, numitorul comun al tuturor acestor aberații fiind, după cum se vede, britanicul de la Mercedes, pe care, ca să nu (mai) fie acuzați că-l simpatizează de către cohortele de susținători imberbi ai lui Verstappen, care mi-e foarte clar că alcătuiesc majoritatea consistentă a postacilor de pe grupul de WhatsApp pe care cei doi anteniști l-au creat și-l promovează insistent pe post, preferă să-l boscorodească practic nonstop de dragul audienței și pentru a intra în grațiile noului public-țintă cvasiadolescentin și la fel de (NE)priceput într-un sport pe care, însă, spre deosebire de ei doi, are scuza că-l urmărește de vreo doi-trei anișori, în cel mai bun caz, nu de încă și mai multe decenii, degeaba, ca ei.

 

P.S. Chiar și la, deja, câteva luni de la primele transmisiuni, fătucile de la Antena 3 care se nimeresc de serviciu înainte de curse sau calificări, dar în mod vădit n-au nici în clin nici în mânecă cu Formula 1, continuă să pară că nici măcar n-au auzit vreodată în viața lor o știre din acest sport, astfel încât, în ciuda informațiilor pe care le declamă papagalicește citindu-le pe promptere sau de pe modernele pupitre multifuncționale și complet inutile în acest domeniu, trântesc, de fiecare dată când rostesc fie și doar două vorbe la liber, câte o gogomănie perfect edificatoare, cum ar fi stâlcirea unui nume de pilot sau echipă, ori o formulare de genul „va pleca în cursă DE PE pole position” sau „e LA linia a treia la start”. (#anaciuvică)

Niciun comentariu: