Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 20 noiembrie 2007

SATISFACŢIE ŞI REGRET

Deşi nu sunt câtuşi de puţin vreun xenofob, rasist, extremist ş.a.m.d., văzând felul în care se desfăşoară prelungita “criză italiană”, încerc două sentimente diferite şi cam “incorecte politiceşte”, ca să spun aşa.

Mai întâi, o mică, dar neaoşă satisfacţie la gândul că vecinul de peste mări şi ţări înţelege şi el, în sfârşit, cum e să-ţi moară capra din propria ogradă, după ce ani de zile ne-a ţinut prelegeri despre toleranţă şi democraţie autentică, acuzându-ne pe noi de discriminare la adresa minorităţilor conlocuitoare.

În schimb, aproape că regret vremurile de mult apuse amintite mai sus. Mă gândesc că dacă acum Uniunea Europeană ar fi fost revoltată în continuare de nerespectarea drepturilor ţiganilor pe teritoriul României, cutremurată de abuzurile şi eventual violenţele la care sunt supuşi, şi ne-ar fi copleşit – mai prompt decât în cazul Italiei, n-am nicio îndoială – cu atenţionări publice, rezoluţii, sancţiuni, embargouri etc., cel puţin nimeni, nicăieri, n-ar mai fi pus semnul egalităţii între romi şi români. NOI am fi fost pentru toată lumea agresorii nemiloşi, iar EI victimele nevinovate. O distincţie cât se poate de clară, nu-i aşa?

2 comentarii:

Anonim spunea...

cei care ne confunda cu tziganii sint prosti ei atita tot.ce sa le faci

Anonim spunea...

Partea buna a lucrurilor cu intrarea asta in UE e ca am mai scapat de romii din tara. Sa se descurce si altii cu ei.