REUNIFICAREA PARTIDULUI PREZIDENŢIAL

Ieri seară, pe la opt fără un sfert, după un an întreg de frământări, marele partid prezidenţial al lui Traian Băsescu s-a reunificat brusc. Fostul PD (FSN), cunoscut în ultimii ani sub numele de PD (şi-atât), va deveni astfel PD (L) în timp ce PLD-ul domnului Stolojan se vede redus la un “curent liberal” (da’ cam popular) pierdut în noua structură. În fine, dacă se iubesc, totul e ok. Rămâne de văzut însă ce părere au electoratele celor două formaţiuni, şi în special cel al liberal-democraţilor, care până la momentul istoric de aseară au fost înşelate grosolan cu declaraţii ferme ce excludeau orice fel de fuziune în viitorul apropiat!

După părerea mea, spectaculoasa şi oarecum surprinzătoarea mişcare de ieri s-a făcut de frică. Mai precis de... două frici, egale şi de sens contrar, câte una de căciulă. Pe de-o parte, cea a pelediştilor că ar putea urma destinul ApR, care după o primă rundă electorală de mare succes a dispărut meteoric de pe scena politică românească, astfel încât s-au gândit că ce-i în mână nu-i minciună, iar pe de alta cea a democraţilor, îngrijoraţi de eventualitatea cealaltă, ca ascensiunea oamenilor lui Stolojan – personaj aflat în topul încrederii populare, după Traian Băsescu – să continue până ce raportul de forţe s-ar fi inversat, cam aşa cum s-a întâmplat prin 2003-2004, când PNL – cu încă vigurosul Stolo în frunte – era (mult) peste PD. Cum nimeni nu voia să rişte, s-a găsit acest moment de relativ echilibru.

În mod paradoxal, din toată această poveste cel mai bine iese... PNL. Dacă până acum un partid mai mult Liberal decât Democrat (cel puţin în denumire) putea isca oarece confuzii printre alegători, unul mai mult Democrat decât Liberal nu mai păcăleşte pe nimeni.


P.S. Am folosit termenul “reunificare”, pentru că, aşa cum am scris la momentul acela, din punctul meu de vedere apariţia PLD a însemnat o sciziune mai curând în sânul partidului prezidenţial decât al mişcării liberale. Iar desfăşurarea evenimentelor mi-a dat dreptate.