Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 26 mai 2008

CU PRIETENI... FĂRĂ PRIETENI...

Una peste alta, locul 20 din 43 de participante la Eurovision nici nu e chiar atât de rău! Cu puţin ghinion am fi putut nimeri, de pildă, în a doua semifinală – mult mai valoroasă – din care probabil că nici n-am fi ieşit.

Mulţi sunt supăraţi că n-avem şi noi (destui) prieteni ca să ajungem mai sus, uitând nu doar că fără Spania şi Moldova n-am fi căpătat nici jumătate din cele 45 de puncte, ci şi că atunci când ne-am prezentat cu adevărat onorabil au venit voturi din toate părţile. Plus că în ultimii ani au mai câştigat şi Grecia şi Turcia...

Învingătoarea de sâmbătă, Rusia, este într-adevăr avantajată de actualul sistem de vot, dar, la urma urmelor, cu toţi vecinii săi binevoitori, chiar dacă ar primi punctajul maxim de fiecare dată de la ei, n-ar strânge mai mult de 100 de puncte (pe calculate!), cu care s-ar situa abia pe la jumătatea clasamentului. Mai e nevoie şi de altceva...

Niciun comentariu: