RĂII BUNI SI BUNII RĂI
Aseară, la emisiunea “Naşul” de pe B1TV, câţiva invitaţi, dimpreună cu gazda, dezvoltau o foarte interesantă teorie, conform căreia atacurile neîncetate ale unor ziare şi posturi de televiziune la adresa lui Traian Băsescu nu fac decât să-l victimizeze şi să-i ridice astfel cota de simpatie în rândul alegătorilor, fiindcă şi cei mai înverşunaţi adversari ai săi sfârşesc prin a se sătura de atâta critică sterilă. În context, se sugera că însuşi Traian Băsescu este atât de diabolic încât îşi ostilizează cu bună ştiinţă anumiţi gazetari, doar pentru a-i determina să-l toace mărunt zi de zi.
Se prea poate, însă eu mă întreb dacă nu cumva reciproca e şi ea valabilă, iar televiziunile şi ziarele care-i ridică osanale şi-l pupă-n tur nonstop nu îi ştirbesc din popularitate, fiindcă până şi cei mai mari fani ai săi nu au cum să nu sfârşească prin a se scârbi de atâta laudă deşănţată.

Un comentariu:
dupa mintea lui nasul si cei care il critica si cei care il lauda tot bine ii fac.... creste in sondaje ca fat-frumos....
Trimiteți un comentariu