PARCA-M-AŞ PE EI!

Uite că uneori mă apucă şi pe mine dracului nostalgia vremurilor dinainte de ‘89! Ieri de pildă, când, având bilete la Sala Palatului, a trebuit să-mi las maşina hăăt departe, nu atât fiindcă în parcarea aferentă n-ar mai fi fost locuri libere, ci pentru că pur şi simplu nu aveau acces în ea decât “maşinile cu acreditare”, după cum mi-a spus un ceva jandarm altfel amabil, care m-a şi sfătuit cu deferenţă, după o scurtă dar intensă chibzuinţă, să parchez... “unde găsiţi şi dumneavoastră...”.

Brusc mi-am dat seama de ce odinioară, când mai mergeam cu ai mei acolo la vreun spectacol sau un film, aveam măcar voie să intrăm cu bătrâna noastră Dacie 1100 în parcarea din jurul sălii, unde puteam, sau nu, să găsim loc: pe atunci exista un singur mare tovarăş pentru care s-ar fi făcut un deranj precum cel de ieri; dacă nu-şi anunţa prezenţa (şi din fericire nu era mare amator de evenimente culturale)... liber la program pentru toată lumea. Acum în schimb, poate că vine domnul... sau domnul... sau domnul...