TOT UN FEL DE MĂGĂRIE MARE
Săptămâna trecută, în două zile l-am văzut de trei ori pe Crin Antonescu vorbind parcă mai de bine despre Sorin Oprescu decât despre propria-i persoană şi candidatură! Asta nu mă va face pe mine, simpatizant liberal vechi şi înrăit, să-l votez vreodată pe actualul primar general, nici să nu-l mai votez, dacă până la urmă chiar va candida, pe liderul PNL, dar tare mă tem că simpatizanţii liberali mai noi şi mai îmbunaţi, ca să nu mai vorbesc despre nehotărâţi, se vor gândi serios dacă Oprescu nu e chiar o variantă de luat în calcul, de vreme ce are referinţe aşa bune din partea ditamai contracandidatului.
Aproape în altă ordine de idei, dar apropo de apariţiile televizate ale domnului Antonescu şi de motivele care la urma urmelor ar putea totuşi să mă determine să îngroş rândurile celor care în ziua alegerilor îşi vor găsi de făcut lucruri mai urgente şi mai importante decât să meargă la vot, l-am văzut exprimându-se cu nonşalanţă despre “măgăriile mari” ce se manifestă în jurnalistica românească. Chit că în calitatea mea de orice în afară de candidat la preşedinţie nu am cum să nu fiu perfect de acord cu el, mă gândesc că un aspirant la funcţia supremă în stat, care se pretinde a fi de cu totul altă factură decât actualul ocupant al postului, ar putea avea decenţa să aştepte mai întâi să fie ales şi abia apoi să propună noi termeni de alint pentru ziariştii care-l scot din pepeni. Asta dacă nu-i ajung deja consacraţii “păsărică”, “ţigancă împuţită”, “găozar”, “caraghios” etc., scorniţi de poate viitorul său predecesor.
Aproape în altă ordine de idei, dar apropo de apariţiile televizate ale domnului Antonescu şi de motivele care la urma urmelor ar putea totuşi să mă determine să îngroş rândurile celor care în ziua alegerilor îşi vor găsi de făcut lucruri mai urgente şi mai importante decât să meargă la vot, l-am văzut exprimându-se cu nonşalanţă despre “măgăriile mari” ce se manifestă în jurnalistica românească. Chit că în calitatea mea de orice în afară de candidat la preşedinţie nu am cum să nu fiu perfect de acord cu el, mă gândesc că un aspirant la funcţia supremă în stat, care se pretinde a fi de cu totul altă factură decât actualul ocupant al postului, ar putea avea decenţa să aştepte mai întâi să fie ales şi abia apoi să propună noi termeni de alint pentru ziariştii care-l scot din pepeni. Asta dacă nu-i ajung deja consacraţii “păsărică”, “ţigancă împuţită”, “găozar”, “caraghios” etc., scorniţi de poate viitorul său predecesor.
3 comentarii:
Vai, nu pot sa cred ca delicatul Crin a folosit asa vorbe urate despre ziaristi. Tztztz...
Iar eu citesc pentru prima oara pe un blog romanesc (le citesc si pe cele de nisa) faptul ca cineva este suparat din cauza ca un candidat nu-si injura contracandidatul, in conditiile in care meseria mea din televiziune ma obliga sa fiu cu ochii pe discursurile politice, iar Antonescu nu a exagerat niciodata, nici pro si nici contra cuiva! Nici macar cand s-a enervat cu pitzipoancele din politica nu a overreact. Indemni la agresivitate verbala?
@ adaam
Prietene, iţi propun o chestie simplă: mai citeşte o dată articolul. Dacă persişti în înţelegerea greşită a ceea ce am spus, şi vezi în continuare îndemnuri la agresivitate verbală, sau regrete din partea mea că Antonescu “nu-şi înjură contracandidatul”, din două una: ori tot nu ai citit cu atenţie, şi atunci poţi să mai încerci încă o dată şi, eventual, încă o dată, etc., ori pur şi simplu nu eşti în stare să înţelegi şi atunci mai bine o lăsăm baltă, pentru că a prelungi discuţia ar însemna o pierdere de timp din partea amândurora... Un mic indiciu totuşi: a nu vorbi chiar elogios despre un contracandidat nu înseamnă automat a-l înjura. Cel puţin aşa văd eu lucrurile. Dar se prea poate să fiu eu un excentric...
Trimiteți un comentariu