VLĂDESCU ŞTIE TOT!*
Din tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei zile, cel mai înspăimântător lucru, pe lângă faptul că geamurile de la palatele Cotroceni şi Victoria sunt încă întregi, nu mi s-a părut nici transformarea ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, în cel mai fervent susţinător al măsurilor care NU s-au adoptat, precum înlocuirea cotei unice cu un sistem de impozitare diferenţiată (!), nici ferocitatea şi argumentele irefutabile cu care critică măsura ADOPTATĂ şi pe care va trebui să o aplice, de creştere a TVA la 24%, ci faptul că după profunde analize, minuţioase calcule şi nenumărate simulări – efectuate împreună cu experţi de renume internaţional, inclusiv de la BNR – ale efectelor generate de anunţatele schimbări legislative, domnia sa a declarat, cu seninătate şi deplină încredere în sine, în cadrul unei emisiuni televizate, următoarele: “Sigur că preţurile vor creşte; rămâne să vedem cu cât.”!
* (dar nu înţelege nimic)
* (dar nu înţelege nimic)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu