Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 29 iunie 2011

ASALTUL IMPOSTORILOR

De câte ori îl văd pe oricare dintre soţii (?) Săftoiu prin vreun talk-show (ceea ce se întâmplă dezgustător de des!), îmi amintesc de absolut justificata şi întru totul în asentimentul meu indignare cu care vorbea Crin Antonescu despre personajele care, după ce ani de zile l-au slujit cu un devotament frizând fanatismul pe Traian Băsescu, o dată cu – oricât de greu ne-ar veni să credem acum – inevitabila prăbuşire a idolului lor (care măcar e aproape cert că nu-şi poate păcăli la nesfârşit soarta de muritor la fel cum îi păcăleşte pe români!), în loc să intre şi ei definitiv într-un con de umbră, văzându-şi de vieţile personale, vor fi “recuperaţi” de societate ca “voci autorizate” şi chipurile raţionale, făcând (în continuare?!) analize “pertinente”, dându-şi cu părerea despre marile probleme ale ţării şi, de ce nu?, integrându-se, firesc, în alte partide politice. Sigur, domnul Antonescu omite să menţioneze că – iată – din nefericire tocmai PNL este primul care şi-a deschis larg porţile pentru asemenea specimene!

De altfel, zilele astea au ieşit, efectiv la rampă, o mulţime de indivizi cu limbile, buzele, după caz – bărbile şi mustăţile, ba unii chiar şi frunţile nu doar maronii, ci de-a dreptul înnegrite de atâta pupat în curul prezidenţial, care subit, cu ani de zile prea târziu, constată şi ei că Băsescu nu e tocmai perfect şi îşi toarnă câte un degetar de cenuşă în cap, pregătindu-şi revenirea în forţă ca un soi de disidenţi ai regimului portocaliu pe care de fapt l-au inventat şi l-au perfecţionat atâta amar de vreme. Iar una dintre dovezile cele mai clare că românul e mai degrabă amnezic decât iertător am văzut-o aseară, când pe ambele posturi importante de ştiri erau prezentaţi ca adevăraţi eroi ai… “rezistenţei” şi luptei antibăsiste câţiva dintre cei mai înrăiţi, până cu câteva zile înainte, pupincurişti!


P.S. Cel puţin pe unul dintre ei, senator, îl şi văd, cât de curând, (re)primit cu braţele deschise de liberali!

Niciun comentariu: