NEAM DE SCHIORI

Trebuie să mărturisesc din capul locului că nu sunt un practicant al sporturilor de iarnă, cu toate că an de an urmăresc la televizor – cu un interes depăşit poate numai de cele pentru hocheiul din NHL, cursele de Formula 1 şi fotbalul din Premier League – întrecerile de schi alpin din cadrul Cupei Mondiale, iar din patru în patru ani pe cele de la Jocurile Olimpice. În plus, n-am nici cea mai vagă idee cum au fost create pârtiile din ţările (europene) cu tradiţie în domeniu, gen Austria, Elveţia, Italia sau Franţa.

În urmă cu vreo două săptămâni însă, am fost pur şi simplu şocat de ceea ce am văzut la Poiana Braşov, unde, cu o frenezie pe care nu mă aşteptam s-o (mai) întâlnesc pe meleagurile noastre, se lucrează de zor la amenajarea unor (noi) pârtii, însumând – din câte am citit ulterior pe o pancartă – peste 20 de kilometri! Ei bine, imaginea este absolut dezolantă, de parcă întreaga zonă ar fi fost devastată de incendii sau alunecări de teren. Traseul turistic din staţiune până sub Vârful Postăvaru, de pildă, care odinioară se parcurgea, în cea mai mare parte a lui, prin pădure, acum intersectează la fiecare pas ceea ce pare a fi o vastă reţea de drumuri forestiere circulate de tot felul de vehicule utilitare şi străjuite de stâlpi metalici destinaţi – am presupus eu – instalaţiilor de zăpadă artificială. E adevărat că n-am mai ajuns de foarte multă vreme în Poiană (nici) iarna, dar, în timp ce înghiţeam praful ridicat de jeepuri şi camioane, încercam să-mi imaginez ce nebunie trebuie să fi fost în ultimii ani pe vechile pârtii, dacă deveniseră neîncăpătoare?! Al dracului neam de schiori ce suntem şi noi! În aceste condiţii, nu înţeleg totuşi cum de o mulţime de pensiuni şi hoteluri aveau lacătul pus şi afişe conform cărora erau scoase la mezat!

Nu ştiu exact cine o face (deşi am o bănuială), dar investiţia  (inclusiv într-o grămadă de noi instalaţii de transport pe cablu şi în amenajarea unui lac artificial!) mi se pare uriaşă şi, din punctul meu de vedere, demnă de multe alte cauze mai bune, cum ar fi, de pildă, reconstrucţia Cabanei Cristianu Mare, arsă în urmă cu deja aproape un deceniu. Ce e drept, zona în care se afla se asortează acum de minune cu restul peisajului, fiind la fel de deprimantă!