Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 17 decembrie 2014

UN FEL DE FABULĂ CU PAPAGALI ŞI BURSUCI

La sfârşitul săptămânii trecute, printre nenumăratele subiecte nu doar stupide şi neinteresante în sine, ci şi, ca de obicei, fără nicio legătură cu meciul de Premier League pe care îl comentează la un moment dat sau altul, la Eurosport, unul dintre cuplurile acelea de papagali ale căror nume v-am spus că nu m-am ostenit niciodată să le reţin, dar am impresia că ale ăstora sunt Bogdan Nevel (ori ceva pe-aproape) şi Ion sau Ioan Viorel, ori invers, cel dintâi dintre ei s-a apucat să vorbească pe larg, sub formă de snoavă, despre un soi de sondaj de opinie pe care cică îl citise el într-o publicaţie englezească şi conform căruia 20% dintre copiii britanici sunt convinşi că Iisus Christos este fotbalist la Chelsea.

După minute în şir în care cei doi, uitând cu desăvârşire că au de comentat un meci (la care, totuşi, de ce să nu recunosc?, una dintre protagoniste era formaţia londoneză) s-au hăhăit tâmp şi s-au lamentat zgomotos, deplângând lipsa de cultură a tineretului din ziua de azi, iar ăla care e şi Viorel a avut nesimţirea mârlănească şi lesne sancţionabilă de CNA şi instituţiile antidiscriminare de a spune ceva în genul “copiii englezi nici n-au cum să fie prea deştepţi” (bine c-or fi ai tăi, că-s pui de român verde şi ditamai comentatorul sportiv pe deasupra, crema intelectualității!), celălalt s-a lansat într-un interminabil excurs cu pretenţii filosofice, în care constata ce impact mediatic formidabil a avut venirea lui Mourinho pe Stamford Bridge, deopotrivă cu investiţiile masive din ultimii ani ale lui Abramovici, care au ridicat într-atât cota de popularitate a clubului londonez încât, iată, sărmanii copii nu se gândesc că Iisus ar putea fi jucător la Arsenal, echipă cu mult mai mulţi suporteri sau, de ce nu?, la Manchester City, unde şi evoluează un Jesus, şi anume Navas, ori, fiindcă sondajul a fost făcut, totuşi, într-un mall din Londra, la West Ham sau QPR etc., până când, probabil agasat până şi el de elucubraţiile partenerului, tot ăla care e şi Viorel i-a atras atenţia, aducând implicit şi la cunoştinţa telespectatorilor, că respectivul sondaj fusese unul cu variante de răspuns predefinite, de tip grilă, astfel încât la întrebarea “cine este Iisus Christos?” se putea alege doar: a. Fiul lui Dumnezeu; b. Prezentator TV; c. Astronaut; d. Jucător de fotbal la Chelsea etc.

Din punctul meu de vedere, morala… fabulei este că bieţii copii englezi, care ar fi putut să aibă şi vârste cuprinse între doi şi trei ani, că papagalii de la Eurosport n-au precizat, se prea poate să aibă carenţe grave de cultură generală, pe care însă, tineri fiind (chiar şi dacă or fi fost de fapt adolescenţi) au toată viaţa înaintea să le corijeze, în schimb, ăştia doi, şi mai cu seamă ăla care nu e şi Viorel, nu pot decât să spere că există măcar un sâmbure de adevăr în zicala “omul cât trăieşte învaţă”, dar eu am serioase îndoieli că la vârstele lor îşi mai pot ameliora semnificativ IQ-urile de bursuci.


P.S. Pentru că, până la urmă, nu m-am abţinut şi l-am căutat, iată şi articolul cu pricina. După cum se vede, era mai degrabă vorba despre o imagine, iar răspunsul “fotbalist la Chelsea” întâmplător (?!) este trecut primul, ceea ce pentru nişte copii s-ar putea să conteze.

miercuri, 3 decembrie 2014

ERA ŞI TIMPUL! sau DESPRE VODAFONE, CU SCÂRBĂ.

Dacă până acum m-am ocupat (să-i… boscorodesc), în paginile acestui blog, doar, sau, în orice caz, mai mult de francezii de la Eurosport, grecii (iar mai recent nemţii) de la (Rom)Telekom, italienii de la Enel, olandezii de la UPC şi românii cam unguri de la RCS&RDS, iată că, oricât de mult i-aş aprecia eu pe englezi, a venit şi rândul celor de la Vodafone, care deja mă calcă rău de tot pe nervi.

Pentru început, voi reda o conversaţie avută aseară cu unul din operatorii de-acolo pe chat-ul oficial, accesat din contul meu de client, asta şi pentru că mi-e din ce în ce mai scârbă să vorbesc direct, prin viu grai (nu mai zic, faţă în faţă!), cu toţi retardaţii de genul ăsta de la indiferent care companie:


18:43:49 [Bogdan Manolache] Bună! Sunt Bogdan Manolache. Cu ce te pot ajuta?

18:44:17 [Eu] Bună seara. Aş dori câteva amănunte despre oferta dvs. de abonamente.

18:45:08 [Eu] De pildă, abonamentele RED.

18:47:01 [Bogdan Manolache] Despre ce este vorba, mai exact? Informaţii complete (s-o crezi tu! – nota redacţiei) cu privire la planurile tarifare RED pot fi găsite accesând link-ul https:... (Probabil boul se şi gândea cât sunt EU de prost dacă pot să găsesc chat-ul, dar nu şi paginile cu abonamente – n. r.)

18:47:46 [Eu] Da, voiam să văd dacă am înţeles corect... Deci la abonamentul RED 59 (de 59 €/lună – n.r.) nu există minute către internaţional mobil decât spre SUA şi Canada?

18:48:51 [Eu] Conform site-ului (si link-ului), aşa reiese. 

18:49:39 [Bogdan Manolache] Voi avea nevoie de câteva momente pentru a face verificări. (Că până cu două ore în urmă era portarul instituţiei, cum dracu să ştie, şi încă pe dinafară, ce conţin toate cele patru-cinci abonamente mari şi late? Precizez că la intrarea pe chat am selectat departamentul “Abonament şi extraopţiuni”, nicidecum “Factură şi plată” sau “Servicii de internet şi MMS” – n. r.)

18:49:44 [Eu] OK.

18:51:35 [Eu] Verificaţi cu ocazia asta şi dacă, în schimb, la abonamentul Easy 7 (de 7 € - n.r.) există, într-adevăr, minute internaţionale spre mobil către mult mai multe ţări (Spania, Italia, Marea Britanie…). Tot după cum reiese de pe site. Că mi se pare cam caraghios.

18:57:50 [Bogdan Manolache] Mulţumesc pentru momente acordate. Minutele naţionale incluse în abonamentul Easy 7 pot fi folosite către reţele naţionale fixe şi mobile, precum şi către reţele fixe din Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Vatican; minutele internaţionale incluse în abonament pot fi consumate în limita a 50 (hodoronc-tronc! – n.r.) către reţele mobile din Marea Britanie, Spania, Portugalia, Ungaria, Franţa, Germania, Italia, SUA şi Canada.

18:58:18 [Eu] De fapt, în unele locuri de pe site scrie într-un fel, în altele în alt fel... Iar operatorii stau câte un sfert de oră (exageram, după cum reiese din stenogramă au fost numai 8 minute – n.r.) să afle ce conţin abonamentele...

18:58:32 [Eu] Ce spuneţi dvs. (legat de cele 50 de minute – n.r.) nu apare nicăieri pe site...

18:58:54 [Bogdan Manolache] În ceea ce priveşte abonamentele RED, minutele naţionale se consumă şi pentru apeluri internaţionale în reţele fixe din Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Vatican, reţele fixe şi mobile din SUA şi Canada. Minutele internaţionale mobil incluse în abonament se pot consuma către reţele mobile din Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Vatican.

19:00:14 [Eu] Dar câte “minute internaţionale mobil” sunt incluse în abonamentele RED? Şi sper să nu-mi daţi oferta veche, că acolo se specifica limpede, inclusiv pe site: 500, 1000 etc.

19:01:20 [Bogdan Manolache] Într-adevăr, sunt anumite informaţii care lipsesc de pe site. Voi transmite acest lucru către colegii mei în aşa fel încât să se facă o actualizare a acestora. (Aha! – n.r.)

19:01:37 [Bogdan Manolache] Abonamentul RED 59 oferă 1000 de minute internaţionale pe mobil.

19:02:23 [Bogdan Manolache] RED 39 - 500 de minute; RED 25 şi RED 19 - 250 de minute (Până de curând erau 500 de minute la RED 19, singurul care de fapt mă interesa. – n.r.)

19:03:00 [Eu] Da, ar fi o idee bună... (Asta cu actualizarea informaţiilor de pe site – n.r.). […] Oricum, informaţiile variază în funcţie de operatorii contactaţi...

19:03:58 [Eu] Deocamdată vă mulţumesc pentru (dez)informaţii... (În momentul ăsta am părăsit subit conversaţia. Restul replicilor mi-au parvenit, dimpreună cu toată stenograma, pe e-mail – n.r.)

19:04:25 [Bogdan Manolache] Cu plăcere!

19:05:44 [Bogdan Manolache] O seară frumoasă!

19:05:46 [Bogdan Manolache] All Agents have left the conversation.


Aşadar, s-o luăm metodic. Sau, mă rog, cât se poate de, pentru că, la cât de praf e site-ul companiei, n-o să-mi fie deloc uşor. 

După cum cititorul mai fidel ştie, personal sunt abonat atât la – vorba altui (fost) client fericit – “Varzafone”, unde am un plan tarifar de 6,20 euro, cât şi la Digi, unde am, la 7 euro, “(Ne)limitatul” ăla despre care am scris, numai de rău, în nenumărate rânduri.

Pentru că, în linii mari, până de curând, trăiam cu impresia că Vodafone e o societate mai serioasă, cu servicii într-adevăr mai scumpe, dar de calitate, şi pentru că peste puţine luni ies de sub contract atât cu primii (mai repede), cât şi cu ceilalţi (oleacă mai încolo), intenţia mea era să caut o ofertă cât de cât convenabilă de la Vodafone – adicătelea chiar ceva mai scumpă şi cu mai puţine beneficii decât cea, altfel imbatabilă în privinţa acestui raport, de la Digi, dar de tip “premium”, la care să nu trebuiască să formez un număr de zece ori până să prind legătura, să nu mi se întrerupă apoi convorbirea de trei ori în cinci minute, iar cu internetul să pot să urmăresc liniştit un meci fără să-mi îngheţe imaginea la fiecare fază… fierbinte – pentru a renunţa apoi complet la Digi. Socoteala mea de-acasă, total nepotrivită cu ce am găsit până acum în târg, era ca, printr-un singur abonament, fie şi de 15, poate chiar 20 de euro (în loc de 13, cât plătesc acum pe amândouă) de la Vodafone, să am aproximativ toate beneficiile de-acum, dar, cum spuneam, la o calitate superioară. Bun.

Pe lângă că, în ultimele două-trei luni, ofertele de la Vodafone s-au tot schimbat, în general din rău în mai rău, iar atunci când erau tentante, nesimţiţii nu m-au lăsat să trec la ele, deşi erau mai scumpe decât abonamentul meu actual, pretextând că “nu ne dă voie softul” (când v-am spus eu că “softurile” astea sunt cele care îi controlează pe operatorii umani şi nu invers!), informaţiile de pe o pagină a site-ului nu corespund cu cele de pe alta şi niciunele dintre ele nu seamănă cu ce ţi se spune atunci când intri în contact direct cu un funcţionar!

Aşa, de pildă, abonamentul acela Easy 7, de 7 euro, cel mai ieftin din actuala ofertă, figura până la 1 noiembrie că ar avea, în cazul contractării fără aparat telefonic, 225 minute “naţionale şi internaţionale fix şi mobil”. După 1 noiembrie, la fel ca la toate celelalte abonamente, inclusiv cele foarte scumpe, RED, de 19 până la 59 (!) de euro, a dispărut cuvântul “mobil”, care mai apare doar în cazul destinaţiilor SUA şi Canada (însă nici astea peste tot pe site!). Cu alte cuvinte, în Europa poţi suna, în limita minutelor incluse, doar pe telefoanele fixe, în măsura în care n-au dispărut cu desăvârşire, aşa cum e pe cale să se întâmple (şi) la noi.

În mod încă şi mai bizar însă, de câteva zile, pe site au apărut informaţii complet contradictorii. De altfel, ca să te lămureşti (vorba vine) ce şi cum în legătură cu un singur abonament (din cele nu foarte multe existente), trebuie să accesezi o grămadă de pagini, dând click pe o mie de butoane. Astfel, după ce te hotărăşti dacă vrei sau nu şi telefon, caz în care, la aceiaşi bani, ai minute mai multe (dacă nu vrei aparat) sau mai puţine (dacă vrei), dai cu mouse-ul pe, să spunem, sintagma “toate detaliile”, “vezi detalii” sau “informaţii complete”, de unde, în unele cazuri, ţi se deschide o fereastră cu, într-adevăr, mai multe amănunte, dar alteori eşti aruncat de fapt pe o pagină unde iarăşi ți se afişează întreaga ofertă de abonamente. Reiei operaţiunea şi, în lipsă de alte idei, dai click pe cuvintele “cumpără fără telefon” sau “alege abonament” unde iarăşi, dacă ai noroc, mai găseşti un calup nou de informaţii (diferite!) referitoare la abonamentul care te interesează. De asemenea, mai există un (mini)link intitulat “Bine de ştiut”, unde, printre altele, chiar în cazul planului tarifar Easy 7, care are, nota bene, minute nelimitate în reţea, afli că există, totuşi, o “ordine de consum” care sună astfel: “după epuizarea minutelor în reţea incluse în abonament (alea nelimitate! – n.r.), pentru apelurile în reţeaua Vodafone se vor consuma minutele naţionale disponibile”. Chiar că e bine de ştiut!

Cum spuneam însă, informaţiile din ferestrele acelea, pentru care oricum orbecăi minute în şir pe site, diferă radical chiar şi când se referă la exact acelaşi abonament. De pildă, la Easy 7 (cu telefon), într-un loc apare că minutele naţionale pot fi folosite şi către destinaţii internaţionale fixe, dar şi către cele mobile (ca înainte de 1 noiembrie), în timp ce, în alt loc, reiese că sunt vizate doar destinaţiile internaţionale fixe. Colac peste pupăză, după cum s-a văzut din stenograma cu care am început, operatorii introduc încă o limită, absolut arbitrară, care nu apare nicăieri, de 50 de minute în limita cărora poţi suna şi spre destinaţiile internaţionale mobile.

În schimb, la abonamentele scumpe, de tip RED, informaţiile sunt mai “clare”, în sensul că, în afară de SUA şi Canada (conform uneia din pagini, că pe alta nu mai apar nici astea), nu ai inclus niciun minuţel spre destinaţiile internaţionale mobile. Desigur însă că, aşa cum s-a văzut, operatorii (cel puţin ameţitul ăla cu care am corespondat eu pe chat) susţin altceva, prezentându-ţi, de fapt, oferta veche, fiindcă până la 1 noiembrie apărea şi pe site că ar exista un număr oarecare (500, 1000…) de minute. Acum, fiecare crede ce vrea: fie anumite pagini de pe site, fie altele, fie pe operatori.

În paranteză fie spus, eu cel mai puţin m-aş încrede în operatorii de la Vodafone, pentru că, în urmă cu doar câteva săptămâni, încercând să aflu detalii (şi) despre internetul pe telefonul mobil, a trebuit să vorbesc cu trei indivizi diferiţi (vorba vine), din care cel puţin unul (dacă nu cumva ceilalţi doi) era cu desăvârşire idiot, fiindcă susţineau lucruri complet diferite. Până la urmă, dat fiind că scorul era de 2-1, iar informaţiile de la cei doi semănau, cât de cât, cu cele de pe site (în sensul că şi acolo se schimbase ceva faţă de oferta veche, aia pe care mi-o debita cel de-al treilea papagal), se cheamă că aproape m-am lămurit. Oricum, cu acelaşi prilej, datorită mie s-a corectat şi o (altă) greşeală de pe site, asumată ca atare, în legătură cu viteza de internet, care peste tot apărea într-un fel, în timp ce la unul din planurile tarifare apărea altfel. După ce l-am întrebat pe unul din cei trei operatori cu care am vorbit cum stau lucrurile şi mi-a spus că e într-adevăr o greşeală, a doua zi ea fusese corectată, lucru care, pe de-o parte, mi s-a părut lăudabil, dar, pe de alta, m-a făcut să mă întreb (o dată în plus) de ce dracu nu există în ditamai compania un angajat care să fie plătit (gras) ca să facă exact ce le fac eu pe gratis: să găsească inepţiile de pe site. Nu de alta, dar, la cum şi ce arată acum paginile, s-ar putea să fie unii potenţiali clienţi care, fără să discute cu vreun operator, şi-ar dori abonamentul de 59 de euro, însă constatând că nu conţine deloc “minute internaţionale mobil”, se vor reorienta spre cel de 7 euro, despre care, măcar pe ici pe colo, scrie că ar avea!

Una peste alta, în urma acestor experienţe recente, m-am lămurit, o dată pentru totdeauna, şi cu “Varzafone”: într-adevăr, e voda! Din fericire, aşa cum spuneam şi data trecută, AMR = 3 luni (ba chiar ceva mai puţin).

Cum însă şi la Digi cam rămâne cum am stabilit, iar de (Rom)Telekom Mobil, fost Cosmote, nici nu vreau să (mai) aud, mă, şi vă, întreb: oare să încerc şi cu Orange?!


P.S. Până la ora publicării acestui material, gogomăniile şi discrepanţele dintre pagini nu fuseseră corectate pe site (ar fi şi un volum enorm de muncă!). Dacă acest lucru se va întâmpla, cu atât mai bine pentru companie şi eventualii clienţi noi, dar pe mine va trebui să mă credeţi, ca de obicei, pe cuvânt.