Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 6 iulie 2015

ODĂ ÎN METRU (ŞI 88 DE CENTIMETRI) CONTEMPORAN

Pentru că tot n-am mai scris de multă vreme despre Simona Halep, am să scriu astăzi… despre Maria Sharapova, al cărei fan înfocat sunt, din mai multe motive:

În primul rând, e perfectă! Sigur, pornind de la premisa-clişeu că gusturile nu se discută, nici măcar când vine vorba despre femei (altfel cele urâte ar rămâne fete bătrâne!), pot să-i înţeleg pe cei/cele care le preferă mai plinuţe, cu (unele) forme mai proeminente sau pur şi simplu brunete şi minione, însă în privința siluetei reprezintă un standard (ca să nu spun ideal) de frumuseţe, corpul ei fiind pesemne făurit cu matriţa-prototip, după care o fi fost croită Eva, dar care între timp s-a pierdut sau a fost ascunsă pe undeva (prin Rusia), astfel încât covârşitoarea majoritate a exemplarelor ies cu defecte de fabricaţie mai mici sau mai mari. Dacă Sharapova s-ar fi născut cu trei decenii mai devreme, fotografia ei (nud) ar fi trebuit pusă la bordul sondelor spaţiale din cadrul programului Voyager pentru a le arăta eventualelor civilizaţii extraterestre cum arată o fiinţă umană de sex feminin.

În al doilea rând, este o sportivă desăvârşită. Mi se pare fascinant cum, la o vârstă la care, de-a lungul timpului, alte jucătoare de tenis s-au retras, cu un palmares la care cele mai multe nici nu visează şi încasări din sport şi din publicitate fabuloase, care i-ar ajunge pentru zece vieţi de huzur şi dolce farniente, continuă să muncească din greu la antrenamente şi să joace fiecare meci de la fiecare turneu cu o dăruire de parcă abia acum încearcă să-şi facă un nume şi o situaţie. Asta ca să nu mai spun că putea opta de la bun început pentru o mult mai lejeră şi poate la fel de bănoasă carieră de fotomodel.

În al treilea rând, cu toate că a avut – din punctul meu de vedere profund anglo-americanofil – neşansa de a se naşte fix în Rusia, pe care de altfel a şi părăsit-o încă din fragedă adolescenţă, semn că, mai ales în vremurile acelea destul de tulburi, nu avea condiţii optime de pregătire şi probabil nici de trai, continuă să-şi reprezinte ţara natală, inclusiv în Fed Cup, spre deosebire de tot soiul de panţuşte care la un turneu sunt croate sau chiar rusoaice, iar de la următorul devin, hodoronc-tronc, australiene. Chestie de (lipsă de) caracter. Poate că mai supăraţi pe ea sunt americanii, care n-am nicio îndoială că şi-ar fi dorit-o “compatrioată” cu acte în regulă, dacă tot au crescut-o de (relativ) mică, încât mă şi întreb câtă rusă mai ştie.

Fără să fiu eu însumi cine ştie ce mare patriot, consider că o asemenea atitudine este una model şi totodată dovada cea mai elocventă că un sportiv se poate stabili şi antrena într-o altă ţară, unde i se oferă condiţii mai bune, fără ca asta să însemne că trebuie neapărat să şi “dezerteze” din a lui. Spun acest lucru şi în contextul în care tocmai am citit o declaraţie de-a Simonei Halep (vedeţi că scriu şi despre ea!), conform căreia cică nu datorează nimic nimănui din România. Nu ştiu dacă aşa o fi, însă deja nu m-ar mira ca într-un an-doi, mai ales dacă s-o supăra pe jurnalişti ca… tenismena pe public fiindcă o critică de câte ori joacă prost (adică meci de meci, de la o vreme!), să se facă şi machidoanca noastră australiană.

Niciun comentariu: