Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 28 noiembrie 2016

CAMPIONI (ŞI) MEDIOCRI

Din păcate, Marele Premiu de Formula 1 al Emiratelor Arabe Unite, desfăşurat duminică, la Abu Dhabi, nu a reprezentat decât bomboana pe coliva sezonului 2016, unul care a demonstrat cum poate deveni campion mondial un pilot (altminteri mai degrabă mediocru) care în ultimele patru etape nu a trebuit decât să-şi asigure – fără niciun efort real, dată fiind slăbiciunea concurenţei – locul… al doilea, situaţie chiar mai penibilă decât aceea, înregistrată inclusiv anul trecut, când titlul se tranşează, matematic, cu multe (respectiv cam tot atâtea) curse înainte de final.

Iar ca lucrurile să fie şi mai plicticoase, unii dintre şefii echipelor adverse au avut “amabilitatea” să declare că, în special în ultima rundă, nu se vor amesteca în lupta pentru titlu, lăsându-i pe cei doi protagonişti cu şanse (doar) pe hârtie să-şi vadă – unul, Hamilton, de victoria inutilă, de palmares, celălalt, Rosberg, de poziţia secundă cu care s-a obişnuit încă de pe vremea când se duela cu britanicul în carting, iar dacă ar fi să pun un pariu, aş zice că, la anul, acesta din urmă, trezit în sfârşit la realitatea că (numai) lui i se întâmplă toate – în sensul de (cam) singurele şi oricum cele mai grave – problemele tehnice ale Mercedes, se va concentra de-a lungul întregului sezon, cursă de cursă, iar la final îşi va devansa coechipierul cu cel puţin 25-30 de puncte, adică exact câte ar fi putut avea în faţă şi acum, dacă nu i-ar fi explodat motorul în Marele Premiu al Malaeziei, când conducea confortabil cursa (şi clasamentul general). Asta şi apropo de toţi gogomanii care par să uite acest incident, până la urmă decisiv în lupta pentru titlu, punând înfrângerea lui Hamilton în ierarhia generală exclusiv pe seama celor câteva starturi mai puţin reuşite. Iar pariul l-aş ţine conştient fiind că anunţatele schimbări de regulament şi material tehnic creează premise (şi speranţe!) ca Mercedes să nu mai domine (cu atâta autoritate) competiţia.

Dincolo de bizarele declaraţii amintite mai sus, întâmplător sau (mai degrabă) nu, cei de la Red Bull au “greşit” iarăşi, pentru a doua cursă la rând, strategia, victima fiind, culmea, tot pilotul cu şanse mai mari de a se “amesteca” (recte interpune) între cei doi de la Mercedes, doar că de data asta a fost Ricciardo, ocupantul poziţiei a treia pe grila de start. Plecat, la fel ca şi coechipierul său, pe o “strategie alternativă”, cu alt tip de pneuri, mai dure/lente/rezistente decât ale (tuturor) celorlalţi, australianul s-a văzut chemat la boxe pentru primul schimb practic în acelaşi timp cu cei plecaţi pe cauciucuri mai moi/rapide/uşor erodabile, asta după ce nu apucase să se aleagă decât cu ponoasele opţiunii diferite, pierzând o poziţie la start. 

Verstappen, în schimb, cu toate că, în urma unui acroşaj, a ajuns, imediat după plecare, la coada plutonului, fiind nevoit apoi să depună mari eforturi (şi straturi de gumă pe pistă!) pentru a se apropia (dar încă nu foarte periculos) de monoposturile fruntaşe, a rămas fidel planului iniţial şi a schimbat pneurile mult mai târziu (cum era şi logic), iar în cele din urmă s-a clasat înaintea lui Ricciardo (?!), lăsând, pentru câteva tururi, impresia că – mai rebel din fire şi lipsit de respect faţă de blatiştii din echipă – îi va pune lui Rosberg problemele pe care, în paranteză fie spus, băbăciunea Vettel, ajuns(ă) în spatele conaţionalului, n-ar fi fost în stare să i le pună chiar şi dacă ar fi vrut.

Ca simpatizant al australianului, mă tem însă că (nici) acest (nou) episod în care a fost, practic, umilit de mai tânărul său coechipier vădit favorizat în sânul grupării austriece nu i-a şters faimosul zâmbet larg de pe chip, cel care – aşa cum remarcam şi altădată – îl face să semene (tot mai mult) cu Jenson Button, a cărui retragere nu pot decât să o salut cu entuziasm, mai ales după ce britanicul a dovedit (încă o dată) că în toţi aceşti (ultimi) ani a ocupat doar locul cuiva mai talentat şi mai dornic de afirmare, declarându-se de-a dreptul fericit să scape odată de competiţia care i-a mâncat jumătate din viaţă şi întreaga tinereţe.

Prin comparaţie, bietul Felipe Massa, la fel de obscur, dar care măcar nu s-a ferit să-şi arate permanent regretul (şi lacrimile) pentru despărţirea de Marele Circ, chiar mi s-a părut că are stofă de campion (mondial)! Norocul (şi-atât!) a fost însă de partea celuilalt.


P.S. Cât priveşte acuzaţia adusă lui Hamilton că, în ultima cursă, ar fi condus în mod intenţionat sub potenţialul maxim (al maşinii) cu intenţia de a-l lăsa pe neajutoratul Rosberg pradă rivalilor de la celelalte echipe, astfel încât acesta să termine mai jos de poziţia a treia, necesară (şi, mai ales, suficientă) pentru a deveni campion mondial, nu e de spus decât atât: dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa, tot ce trebuia să facă germanul era să-şi depăşească (sau măcar să încerce) coechipierul.

E adevărat însă că eu unul nu-mi amintesc (dar cum poate sunt uituc și subiectiv, aştept să fiu contrazis, eventual de fata aceea frumoasă, fană înrăită a lui Rosberg, prezentă în studioul emisiunii “Grila de start”, de la Digi Sport şi căreia îi prevăd un viitor mai luminos în modeling decât în motorsport) nu-mi amintesc, aşadar, nici măcar o singură ocazie în care să fi reuşit așa ceva, la fel cum nu-mi amintesc vreuna când, dimpotrivă, ajunşi în luptă directă, să fi fost în stare să-l ţină pe Hamilton în urma lui fără să producă un accident!

Niciun comentariu: