Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 23 mai 2017

6 X 6

Împrejurări cu totul şi cu totul (extra)ordinare, implicând deranjamente severe ale unor (de)servicii de televiziune (UPC), asupra cărora voi reveni, poate, cu altă ocazie, m-au împiedicat ieri să consemnez, fie şi pe scurt, dacă nu de-a dreptul telegrafic, cum aveam de gând, felul în care a decurs, din punct de vedere sportiv, weekendul meu, în special cea de-a doua şi ultima lui parte, blestemata sfântă zi de duminică, 21 mai 2017. 

Aşadar, totul a început cu o altminteri improbabilă paralelă între evoluţia pilotului de MotoGP Valentino Rossi – favoritul meu la vârf, în absenţa unor englezi, americani, australieni, canadieni etc. care să se lupte pentru titlul mondial cu nenumăraţii spanioli şi, hodoronc-tronc, francezul –, pe de-o parte, şi cea a Simonei Halep din finala turneului de la Roma, pe de alta. Cum cele două competiţii se desfăşurau la aceeaşi oră, mi-am amintit de vremurile copilăriei (mele) când intercondiţionam diverse evenimente fără nicio (altă) legătură, astfel încât, mai cu seamă în clipa în care, cu vreo două tururi înainte de final, “Doctorul” trecea cu măiestrie de coechipierul său de la Yamaha, Maverick Viñales, şi se instala în fruntea Marelui Premiu al Franţei, de la Le Mans, mi-am spus că deja previzibila sa victorie o va atrage negreşit şi pe a Simonei, ajunsă spre finalul setului doi, după ce pe primul îl câştigase aproape lejer, însă un ghinion tipic românesc o făcuse să se accidenteze, aparent uşor, la glezna dreaptă. Din păcate, în cele din urmă, multiplul campion mondial italian nu doar că a fost (re)depăşit, din cauza unei mici greşeli personale, dar a pierdut şi locul al doilea, căzând, pur şi simplu, în tentativa (disperată) de a reveni, şi, cum regulile (nescrise, fireşte, dar asumate) unor astfel de condiţionări presupun şi reciproca, Simona a pierdut şi ea nu doar setul doi, ci şi pe cel decisiv. Total: două eşecuri.

A urmat, la relativ scurt timp, ce-i drept victoria, dar pe deplin inutilă, cu 3-1, lui Arsenal, împotriva lui Everton, din ultima etapă de Premier League, care – dincolo de faptul că n-am avut tăria s-o urmăresc în direct, după ce penibilul Koscielny a fost eliminat în prima repriză (min. 14!), la 1-0, pentru un fault pe cât de criminal, pe atât de nejustificat (sau invers) –, coroborată cu cele ale contracandidatelor, le-a asigurat eliminarea din ediţia viitoare de Champions League. Practic: al treilea eşec.

În fine, seara, târziu, după ce şi Lazio a pierdut în faţa lui Inter în Serie A (dar cum acolo zarurile erau de mult aruncate, nici nu mai pun la socoteală), tot în două competiţii desfăşurate în paralel, Ottawa Senators, singura mea echipă favorită rămasă în cursa pentru Cupa Stanley, a fost învinsă (drastic), în meciul 5, cu 7-0, de îngrozitor de (şi, parcă, din ce în ce mai) antipatica Pittsburgh Penguins, iar naţionala (tot) de hochei a Canadei a ratat un nou titlu mondial, cu care ar fi egalat recordul Rusiei, de 27, fiind răpusă în finală de către Suedia după prelungiri şi executarea loviturilor de departajare. Prin urmare, eşecurile cinci şi şase, cu precizarea extrem de grăitoare că reprezentativa Frunzei de Arţar vine după două titluri consecutive, obţinute, cum altfel?, când competiţia nu a fost televizată în România (sau cel puţin n-am prins eu de veste), astfel încât n-am putut să mă bucur în direct de triumfuri, în timp ce amărăciunea înfrângerii am “savurat-o” din plin, la calitate HD, pe TVR. Povestea vieţii mele!


P.S. Clasarea lui Fernando Alonso (doar) pe poziţia (de pe grilă) a cincea, în urma celor două şedinţe de calificare pentru cursa de 500 de mile de la Indianapolis, din IndyCar, nu poate fi socotită chiar un eşec, deşi mi-aş fi dorit ca spaniolul – devenit favoritul meu numai pentru că vine din Formula 1 şi, mai ales, de la McLaren – să realizeze un mic miracol şi să obţină, de ce nu?, pole position-ul. Totuşi, pentru un… rookie (debutant) e un rezultat mai mult decât onorabil.

Niciun comentariu: