CTP, FSN, CVT ETC.

Răscolind într-o bună zi prin(tre) articolele lui CTP din „Republica” despre Simona Halep – singurele care mă interesează şi pe care suport (uneori şi-aşa cu greu) să i le citesc fără să mi se facă realmente greaţă sau să mă scoată cu totul din sărite chiar şi când sunt pline de aberaţii –, am dat peste un material intitulat „CTP, FSN şi minerii”, care m-a stârnit într-atât încât să-mi iau două lămâi (mari!) la-ndegură şi să-l citesc până la capăt şi care se constituie într-o perfectă demonstraţie a înţelepciunii vorbei „cine se scuză se acuză”, autorul propunându-şi să demonteze, chipurile, pe lângă două „scorneli” (termenul îi aparţine, dar ghilimelele sunt ale mele, având în acest caz dublu rol: de simplu citat, în primele două situaţii, şi de sens ironic în a treia) pe seama lui despre care eu unul nu mai auzisem până acum (şi oricum nu mă interesează) – respectiv că ar fi nepotul fostului şef al Securităţii, Iulian Vlad, şi că ar fi avut 4, dacă nu chiar 5 neveste care l-ar fi părăsit fiindcă le bătea (?!) –, şi pe aceea că ar fi fost fesenist, recte „cu FSN”, alegaţie din urmă negată cu aceeaşi vehemenţă ca şi primele două, cu argumentul că nu a votat niciodată FSN, FDSN, PDSR sau PSD (şi nici, cică, PCR, lucru mai de mirare, fiindcă, din câte vag îmi amintesc, eu neapucând să mă aflu în această situaţie, înainte de 1989 votul era obligatoriu, iar alternativele nule), CTP adminţând, în schimb, cu seninătate şi chiar un soi de mândrie, că a votat cu Ion Iliescu nu doar în 2000, din aproximativ legitime considerente de Vadim Tudor (eu sunt şi mai mândru că n-am făcut-o nici măcar atunci, boicotând scrutinul şi lăsându-i pe dragii mei concetăţeni să aleagă singuri dacă preferă să moară de cancer sau de SIDA), ci şi… în 1990!

Ei bine, după ce am spumegat de unul singur vreun ceas prin casă blestemându-mi, pe de-o parte, soarta de a-mi fi fost futută practic întreaga viaţă (adult-democratică) de astfel de personaje, pupincurişti (pe lângă că votanţi) mai întâi ai bolşevicului Iliescu şi apoi, cu aceeaşi voluptate, ai „democratului de dreapta” Băsescu, iar pe de alta aducând un milion de argumente irefutabile şi sofisticate pentru care cele susţinute de (mult) prea cunoscutul gazetar sunt fie o gogomănie curată (dacă el chiar se crede pe sine în forul său lăuntric), fie o manipulare ordinară (dacă ne ia doar de proşi sau mizează pe faptul că tinerii n-au apucat acele vremuri), am realizat că pentru cei care nu au trăit în România anilor ’90 (sau erau prea mici să înţeleagă ceva atunci şi să-şi mai amintească acum) şi ştiu despre ei cam tot atât cât despre anii ’30-’40 din Germania şi ’20-’50 din Rusia, fie din cărţile de istorie, fie din relatările părinţilor, respectiv (stră)bunicilor, nu trebuie decât să spun că a pretinde că nu ai fost fesenist, dar ai votat cu Iliescu (în 1990!) este absolut exact ca şi cum ai susţine că nu ai fost nazist, dar l-ai adorat pe Hitler (sau n-ai fost antisemit, dar te-ai înscris în SS), ori că n-ai fost bolşevic, dar l-ai susţinut cu înverşunare pe Stalin, fiindcă Iliescu a reprezentat chintesenţa fesenismului, întruchipând tot ce avea el mai obscen de ticălos şi mai retrograd-(cripto)comunist şi kominternisto-kaghebist, în timp ce, culmea, poate că prin FSN-ul acela cu care CTP se făleşte că nu a votat (preferând, presupun, vreuna din formaţiunile acelea fantomă desprinse cu premeditare din el, gen Partidul Liber-Schimbist, doar pentru a crea iluzia unor alternative, că doar n-o fi votat cu PNL sau PNȚ, cu ai săi Câmpeanu şi Raţiu din cauza cărora l-a vrut pe Iliescu!) s-ar mai fi găsit, la o adică – pe lângă de-a dreptul disidenţii anticomunişti, ca Doina Cornea, cooptaţi în prima fază în el, dar care, ce-i drept, slavă Domnului, s-au retras când au înţeles în ce mai degrabă fuseseră târâţi decât se băgaseră singuri –, şi personaje cu feţe mai umane.

În plus – tot pentru cine nu a trăit pe pielea lui vremurile acelea cumplite –, ziarul „Adevărul” (la care, în paranteză fie spus, şi eu însumi uitasem că CTP a lucrat chiar din primele luni ale lui 1990, rămânând, nu ştiu de ce, cu impresia că l-am auzit la un moment dat corectându-i pe cei care susţineau şi această „scorneală” şi spunându-le că ar fi ajuns acolo mai târziu, când publicaţia se mai debolşevizase cât de cât) era, alături de „Dimineaţa”, o adevărată hazna, ceva de o scârbavnică josnicie inimaginabilă şi nemaiatinsă (în afară, poate, de „România Mare” lui Vadim Tudor) nici măcar de „Hotnews” în perioada băsistă sau – dacă vor tinerii frumoşi şi liberi din ziua de azi, pentru a-şi face o imagine mai pe înţelesul lor – de Antena 3 în perioada de maximă strălucire a lui Dragnea şi, mai nou, a Dăncilei, „scuza” că se trăgea direct din „Scînteia” (la propriu, schimbându-i-se doar numele) nestând nici ea în picioare, fiindcă pe vremea „organului de presă al PCR” un cetăţean cu aspiraţii gazetăreşti chiar nu avea de ales, în timp ce după decembrie 1989 apăruseră o mulţime de alternative respectabile, de care, însă, alde CTP s-a ferit ca de tămâie.

Cât despre poziţiile sale faţă de mineri, („adunătura de derbedei din”) Piaţa Universităţii, „lovitura de stat din 13-15 iunie 1990”, Câmpeanu şi Raţiu în raport cu acelaşi Iliescu etc., zău că nici nu mai contează; sunt simple detalii care doar întregesc un tablou deja suficient de hidos.